Darrell Bowie și Joseph McClain, legitimați la ACS Cuza Sport Brăila, au fost atacați cu cuțite în timp ce se aflau pe terasa localului. Atacul a avut loc deși proprietarii clubului „Music Pub” din Brăila își asigură clienții, prin pliante, că sunt în siguranță. Libertatea a aflat, însă, că localul nu mai avea contract de trei ani cu firma de securitate BGS Brăila.

Terasa localului unde au fost înjunghiați cei doi baschetbaliști americani (foto Vlad Chirea)

Autorul atacului ar fi Daniel Gabriel Husein, un interlop cunoscut sub porecla „Dasaev”. După ce a fost căutat de autorități, interlopul a venit, luni dimineață, la poliție în compania propriului avocat. Cel mai probabil, acesta va fi reținut. El va pleda nevinovat.
Întrebat dacă, după părerea lui, Dasaev este vinovat pentru acest atac, șeful clubului Cuza Sport Brăila a declarat: „Toți sportivii care au fost prezenți mi-au trimis poza acestui om. Eu nu pot spune acum că el este nevinovat sau vinovat, dar cred că sunt prea multe coincidențe având în vedere trecutul dumnealui, cât și la tot ce s-a întâmplat la fața locului”.
Mircea Totolici mai spune că există imagini din club care vor fi făcute publice și care arată că jucătorii nu au ripostat înainte de a începe acest conflict care s-a declanșat „din senin”.Baschetbalistul Joseph McClain susține că bătaia a pornit din motive rasiale, interlopului luându-se de culoarea americanilor.

Localul „Music Pub” din Brăila (foto Vlad Chirea)

În urma incidentului, cei doi baschetbaliști au fost transportați la spital. Bowie, 24 de ani, a fost transferat la Spitalul Floreasca din București și se află, în prezent, într-o stare bună. El suferise multiple răni, având inclusiv plămânul perforat în urma loviturilor primite în timpul atacului. McClain, 25 de ani, este în continuare internat la un spital din Brăila, dar medicii suțin că e în afara oricărui pericol. Ambii sportivi ceruseră inițial să fie transferați în SUA, dar s-au răzgândit după ce au văzut cum sunt tratați de medicii români.

 


Aici sunt banii dumneavoastră! 50 milioane de euro pentru o junglă: Parcul Verdi, plin de gunoaie, achiziția controversată a Primăriei Capitalei


 

Urmărește-ne pe Google News