ComenteazăFaig Budagov, soția sa Olga, fiica Alisa și soacra Katerina s-au mutat, după declanșarea războiului, în Spania. Trăiesc acum în două camere, într-un hostel din orașul Segovia.
Acasă, în Ucraina, petreceau Crăciunul pe rit vechi, pe 7 ianuarie, însă acum s-au aliniat tradiției din Spania și sărbătoresc nașterea lui Iisus pe 25 decembrie. La fel ca alte aproape 20 de familii ucrainene care, ca și ei, s-au refugiat în Segovia.
„De obicei, Crăciunul este sărbătorit la o masă elegantă cu multe feluri de mâncare, gustări și deserturi, însoțite de băuturi alcoolice tari și vin, fie în vizită, fie acasă, cu oaspeții”, spune Budagov. „Însă acum, aici, nu avem condițiile pentru a sărbători cum o făceam în Ucraina”.
Nici familia extinsă ori prietenii nu-i au lângă ei. Așa că, zilele acestea, mai mult ca orice alte zile, stau mult timp pe Skype și pe WhatsApp cu cei dragi rămași în Ucraina, dar și cu noii prieteni din Spania.
Deși le e foarte dor de casă, de când au fost forțați să fugă din Kiev, Budagov și familia lui știu cât de norocoși sunt, în comparație cu cei rămași în Ucraina.
Ne gândim mereu, dar mai ales în aceste zile de sărbătoare, la războiul care încă se desfășoară în Ucraina, la distrugerea pe care a adus-o, la moartea femeilor, a copiilor și a bătrânilor și la moartea soldaților de pe front. Oamenii din majoritatea regiunilor Ucrainei vor face sărbătorile fără căldură, electricitate și apă.
Faig Budagov, refugiat ucrainean în Spania:
Spania, care a găzduit până acum peste 155.000 de ucraineni, i-a primit foarte bine, spune familia, care se declară recunoscătoare pentru cum este tratată.
„Ospitalitatea, toleranța și bunătatea pe care ni le-au arătat oamenii aici ne-au mișcat profund”, spune Budagov. „Ne bucurăm că suntem aici și nu putem decât să fim mândri de faptul că ne petrecem o parte din viață în Spania”.
La zece luni de la declanșarea războiului, el încă nu reușește să înțeleagă cum s-a putut ajunge în situația asta: „Creștinii ucid creștini, ortodocși ucid ortodocși, iar frații ucid frați. Și toate acestea se întâmplă în centrul geografic al Europei”.
Cu gândul la cei de acasă
Într-o situație similară este Alina Levchenko. Războiul a forțat-o să se mute în martie în Portugalia, alături de mama Valentina, sora Katerina și nepoata Seva. „Avem atât de multe sentimente contradictorii! Noi suntem bine, dar rudele și prietenii noștri suferă. Citim știrile în fiecare dimineață și în fiecare seară, știm că în unele zile nu au lumină sau căldură”.
Soțul Katerinei, Yehor, a ajuns și el recent la Lisabona. Rănit pe front, a fost lăsat la vatră și i s-a permis să părăsească Ucraina. Soțul Alinei și tatăl ei însă sunt blocați în Kiev.
Pentru mama fetelor, Valentina, ultimele luni au fost deosebit de grele. Recent, a început să urmeze cursuri de limbă portugheză, apoi și-a făcut o rețea de prieteni ucraineni. „În timpul verii, era greu s-o scoți din apartament. Era stresată, spunea că n-are rost să iasă. Sunt fericită că vrea să vadă lucruri noi acum, este un semn bun”, spune Alina.
Peste câteva săptămâni, Alina și mama ei vor călători la Roma, pentru a petrece câteva zile cu alți membri ai familiei care au emigrat din cauza războiului. Va fi prima dată când se văd, în ultimul an.
„Mă simt tristă pentru Ucraina”
Liudmila Abdo, pe care războiul a forțat-o să se mute în Franța, spune că nu mai simte nicio bucurie de Crăciun. „Pentru noi există priorități, iar prioritatea este ceea ce se întâmplă mâine, nu să sărbătorim”.
Dacă este un decembrie neobișnuit de cald la Paris anul acesta, ea știe că este mult mai rece la Kiev, unde lumina, căldura și apa sunt cu porția. Abdo poate măsura întreruperile de curent după frecvența cu care apelurile ei obișnuite cu prietenii sunt întrerupte.
„Cu toată inima mea, mă simt tristă pentru Ucraina”.
Totuși, a acceptat invitația la cina de Crăciun organizată pentru ucrainenii refugiați la Paris.