Dorul de distracție nu ține cont de reguli. Cluburile de fițe de la malul mării sunt pline în weekend, beach-barurile sunt tixite.
Imaginile surprinse pe litoralul românesc weekendul trecut, viralizate după ce au fost postate pe Facebook și Instagram, arată că frica de COVID-19 a trecut. Nejustificat, de vreme ce numărul de cazuri noi a crescut după relaxarea restricțiilor, dar a trecut.
La petrecerile cu sute de persoane de la mare – ilegale cel puțin în spații închise, cum sunt cluburile, neconforme cu reglementările privind protecția în fața noului coronavirus pe plajă, de vreme ce oamenii stau unul lângă celălalt – nimeni nu poartă mască, nimeni nu ține cont de distanțarea socială.
Controalele sunt mai puține însă decât la București, unde, weekendul trecut, 65 de terase și cluburi au fost controlate și amendate cu peste 300.000 de lei. În total, în țară, conform Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele zile au fost verificate peste 4.000 de societăți comerciale.
La Constanța a fost spartă o singură petrecere, după ce petrecăreții au fost filmați încingând o horă. Poliția a intervenit, dar nu a dat sancțiuni.
Poliția se poate autosesiza în momentul în care vede astfel de imagini pe rețelele de socializare. Dacă ajungem în timp util la fața locului, se intervine automat și se iau decizii. Dacă le primim după câteva zile, se deschide o anchetă asupra agentului economic respectiv și se vor face cercetări pentru nerespectarea măsurilor impuse de autorități.
Mihaela-Andreea Iliescu, purtător de cuvânt IPJ Constanța:
Inspectoratul de Poliţie al Județului Constanţa a anunţat însă că va suplimenta, de vineri, efectivele în Mamaia, după ce pe rețelele sociale au apărut imaginile din cluburi cu sute de oameni petrecând împreună.
Și Raed Arafat a anunțat controale mai multe.
Îmi pare rău să o zic, dar or să înceapă controale foarte serioase. Ştiu că s-a dispus la nivelul ministerului, pe linia ordinii publice, să se intensifice controalele la modul serios, la terase. Deci, vor începe în această perioadă astfel de controale, pentru că nu mai merge, trebuie să fim foarte atenţi la ce se întâmplă.
Raed Arafat, secretarul de stat din MAI, la Digi 24:
Pericolul e real: angajații unei terase din Vama Veche, confirmați cu COVID
O terasă din Vama Veche a fost închisă, după ce o angajată de la bar a fost confirmată cu Covid-19. Direcţia de Sănătate Publică a declanşat o anchetă epidemiologică în acest caz, iar ospătărița respectivă a fost transferată la București și a fost internată la ”Matei Balș”.
La doar 24 de ore de la acest caz, un alt angajat al terasei a fost confirmat pozitiv. Toți angajaţii au intrat în izolare la domiciliu pentru 14 zile, așa cum prevede procedura în astfel de cazuri.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro