Fisura care a fost semnalată sâmbătă seară la barajul lacului piscicol Tăul Mare din Roșia Montană are forma unui con și un diametru de circa 1 m la nivelul coronamentului. Potrivit autorităților, se pare că s-au desprins pietre din baraj care au blocat vanele care permit deversarea controlată a apei, scrie Alba24.
La fața locului a fost chemat un expert. Autoritățile iau în calcul golirea barajului cu ajutorul unor pompe de capacitate mare, venite din alte județe.
Directorului SGA Alba, Vlad Sorin, a spus că breșa s-a format prin surparea galeriei de fund, care este din zidărie de piatră.
„Mica breșă care s-a format este în partea din aval a barajului, la circa 10 metri de luciul de apă. Înspre luciul de apă nu apărut nicio fisură. Monitorizăm breșa, aceasta nu a suportat nicio modificare”, a declarat acesta.
În aceste momente se lucrează cu utilaje de mare capacitate (buldozere și wole) pentru crearea unui drum de acces necesar autospecialelor de intervenție, având în vedere că drumul este impracticabil până la baraj.
Barajul lacului Tăul Mare din Roșia Montană are o vechime de peste 100 de ani, iar în ultimii circa 30-40 de ani nu au fost efectuate lucrări de întreținere.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, primarul comunei Roşia Montană a sunat la 112 şi a semnalat o avarie la golirea de fund a barajului lacului de acumulare Tăul Mare, potrivit IGSU. O echipă de specialiști venită la baraj a constatat avaria, iar autoritățile au trimis un mesaj RO-Alert. Ulterior, s-a decis evacuarea preventivă a sute de oameni.