La fel ca acum, mulțimile de oameni au ieșit în centrul Londrei în februarie 1952, așteptând să vadă cortegiul funerar al regelui George al VI-lea, relatează CNN. Dacă ceremoniile sunt aproape la fel și astăzi, oamenii care le privesc arată destul de diferit.

(SUS) Sicriul regelui George al VI-lea sosind cu trenul de la Wolfert după procesiunea Sandringham la gara King Cross din Londra, pe 11 februarie 1952. (JOS) Sicriul cu trupul reginei Elisabeta a II-a este adus la Londra cu un avion militar pe 13 septembrie 2022, înainte ca acesta să fie transportat la Palatul Buckingham. Foto: Profimedia

În urmă cu șapte decenii oamenii erau îmbrăcați mai formal, cel mai probabil purtând o pălărie și un pardesiu. Raționalizarea alimentelor era încă în vigoare după cel de-Al Doilea Război Mondial, iar amintirile despre suferințele provocate de război erau proaspete în mintea lor.

Sicriul cu trupul regelui George al VI-lea, dus către trenul regal care l-a transportat de la Paddington la Windsor, pe 15 februarie 1952. Sunt acoperite cu voal regina Elisabeta a II-a, regina Mamă, prințesa Margareta și prințesa regală. Foto: Profimedia

În 1952, doar aproximativ 1,5 milioane de case din regat aveau un televizor, așa că pentru mulți britanici ieșirea în stradă era singura posibilitate de a fi martori la evenimente, dincolo de relatările din ziare sau de la radio.

Ducii de Kent, Windsor, Edinburgh și Gloucester în procesiunea de-a lungul The Mall, 15 februarie 1952. Foto: Profimedia

Unii oameni de pe străzile foarte aglomerate țineau oglinzi într-o încercare de a vedea peste capetele celor din față cum se derulează evenimentele.

Prințul Philip, Ducele de Edinburgh și Ducele de Gloucester mergând în spatele sicriului regelui George al VI-lea în procesiune pe lângă Trafalgar Square. Foto: Profimedia

Când sicriul cu trupul reginei Elisabeta a II-a a fost dus miercuri de la Palatul Buckingham la Westminster Hall, din mulțime s-a ridicat o mare de smartphone-uri, astfel că tehnologia modernă va aduce ceremoniile în direct în fața altor milioane de oameni din întreaga lume.

Sicriul cu trupul regelui George al VI-lea, în procesiune pe lângă Cenotaful din Whitehall. Foto: Profimedia

Ceea ce nu s-a schimbat este sentimentul că istoria se derulează sub propriii ochi și dorința oamenilor de a fi parte a acestui proces, mai notează CNN.

Cortegiul funerar al regelui George al VI-lea. Foto: Profimedia

LIVETEXT: Înmormântarea reginei Elisabeta a II-a, o zi care intră în istorie. Regatul Unit își conduce azi regina pe ultimul drum

 
 

Urmărește-ne pe Google News