Deputatul Raionului Storojineț a lansat un apel de ajutor către Guvernul de la București, explicând că etnicii polonezi sunt sprijiniți de autoritățile din Polonia, arată publicația Știri din Bucovina.

„Primăriile din Budineț și Cireș au doar o mașină veche, de zeci de ani, cu care ar trebui să se intervină în cele două sute. Problema este că sunt zone greu accesibile cu dealuri, cu drumuri pline de găuri și noroi unde mașina nu poate străbate sau nu poate ajunge la timp. Majoritatea locuitorilor sunt români iar statul român nu ne ajută. Dacă noi ne simțim neajutorați deși simțim și vorbim românește, satele unde trăiesc etnici polonezi sunt ajutate de Guvernul Poloniei. Statul polon se implică nu numai financiar dar la Crasnișoara, Pătrăuții de Jos, Polonia a trimis câteva mașini de intervenție pentru pompieri” a declarat deputatul Burla Mircea Dragușevici.

Principala problemă a administrației din zona Bucovinei de Nord
o reprezintă banii, a mai spus deputatul.

„Unele primării din Regiunea Cernăuți se descurcă chiar
foarte greu cu bugetul și abia își plătesc salariații. Am dori
chiar un răspuns pozitiv din partea autorităților române de la
București. Poate dacă nu ar fi conflict miliar al Ucrainei cu Rusia
poate situația financiară ar fi mai bine.E un conflict de 6 ani
care se pare nu e la capăt” a explicat Dragușevici.

El a adăugat că sistemul de sănătate practic nu există, iar
infrastructura rutieră este compromisă în această regiune.
Oamenii nu au asigurare de sănătate iar din cauza salariilor și a
pensiilor mici, majoritatea nu își permit să cumpere medicamente.

 
 

Urmărește-ne pe Google News