Exact un MiG-21 Lancer s-a prăbușit la Baza Borcea, sâmbătă, 7 iulie, în timpul unui show aviatic. Din păcate, pilotul a murit carbonizat. Vezi cum arată modelul MiG-21 Lancer, avionul care s-a prăbușit la Baza Borcea.

Revenind la avionul IAR-99, acest model a intrat în serviciul Forţelor Aeriene în anul 1988, are o bună manevrabilitate şi este considerat unul dintre cele mai bune avioane din clasa sa. Motorul turboreactor Rolls-Royce Viper este robust şi fiabil şi este acelaşi care a echipat avionul de atac IAR-93.

Dezvoltarea acestui avion de antrenament avansat şi atac uşor a fost demarată în anii 70, fiind primul avion reactiv proiectat şi realizat integral în România.

Primul prototip realizat a efectuat primul zbor în 21.12.1985. IAR-99 este un avion integral metalic, simplu din punct de vedere constructiv. Au fost construite 3 prototipuri unul dintre acestea fiind folosit pentru testele de anduranţă.

Dotările includ computer de bord, Head-up şi Head-down Display, sistem de navigaţie inerţial/GPS, HOTAS, staţie radio.

Sistemul de transfer de date procesează datele de navigaţie primite via datalink de la un alt avion sau staţie de sol echipată cu acelaşi sistem. Această informaţie este prezentată pe un ecran „radar virtual ”simulat în cabină, astfel încât pilotul se poate antrena în folosirea radarului fără ca avionul să fie echipat cu un radar.

Pentru protecţie, avionul este prevăzut cu o staţie de avertizare radar, dipersor de capcane termice si dipoli, precum şi container cu echipament pentru contramăsuri electronice.

Avionul IAR-99 ŞOIM este utilizat pentru antrenamentul avansat, destinat inclusiv pentru avioanele multirol, precum şi pentru misiuni de sprijin aerian apropiat şi de recunoaştere.

Vă reamintim că un asemenea model de avion militar s-a prăbușit în localitatea Nicolae Bălcescu, județul Bacău, luni, 16 iulie. Din fericire, în acest caz, piloții s-au catapultat și au căzut într-un lac de acumulare din zonă.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5


Citește și: EXCLUSIV / Cine este românul răpit în Libia. Soarta lui, încă sub semnul întrebării


 

Urmărește-ne pe Google News