Boeing a făcut publice primele imagini cu cel mai mare avion de linie cu două motoare, modelul 777X-9. La începutul lunii, aeronava a fost scoasă pe pistă pentru un test la baza Boeing din Everett, Washington.
Modelul cu o capacitate de 350 – 425 de locuri nu va ajunge prea curând în aer, el fiind supus unor teste la sol care vor dura timp de un an. Deși 777X-9 este aproape complet, îi lipsesc câteva componente, precum motoare sau sisteme electronice de bord, potrivit edition.cnn.com.
Pentru ca avionul să economisească combustibil, 777X-9 va avea aproape 72 de metri de la o aripă la alta, cea mai mare lungime de până acum din istoria Boeing. Aeronava al cărui fuzelaj este din aluminiu va avea și cele mai mici costuri de întreținere.
„Testul static reprezintă ocazia noastră de a verifica proiectarea structurii și a componentelor portante ale avionului, asigurându-ne că produsul finit este sigur pentru clienții noștri”, spune Doreen Bingo, managerul de program al Boeing.
Este de așteptat ca 777X-9 să ajungă la peste 14.000 de kilometri (8,699 mile) – cu aproximație la distanța dintre Dubai și Panama City.
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Marcel Ciolacu, George Simion și Mircea Geoană, pe primele 3 locuri
Emirates, All Nippon Airways și Lufthansa sunt câteva dintre companiile care au plasat deja comenzi pentru noul model Boeing.
Știrileprotv.ro
Explozibilul care l-a ucis pe Ioan Crișan era militar. Frizerul care ar confecționat detonatorul a dat informații prețioase
Viva.ro
Pepe a luat foc după propunerea Ralucăi Pastramă și A REFUZAT categoric: „Se trezește mamă peste noapte! Nu am cum să fiu de acord...”
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
FANATIK.RO
Nu ignora acest semnal dacă ai Dacia. Ce înseamnă simbolul în Zig Zag de pe bord și ce trebuie să faci
GSP.RO
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
FANATIK.RO
Drumul impresionant construit doar de drone și roboți. Șoseaua de 158 de kilometri care a fost asfaltată fără muncitori pe șantier
Unica.ro
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Financiarul.ro
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. Reconstituirea zilei în care Laura Crişan şi-ar fi ucis tatăl. Cine a trădat-o pe suspecta asasinatului din Arad
HOROSCOP
Horoscop 25 octombrie 2024. Racii simt nevoia să se elibereze de anumite poveri emoționale care s-au dovedit a fi un balast incredibil de greu