În câteva luni, spre sfârșitul verii, The Optima Classical Academy, cu sediul fizic în Florida, Statele Unite ale Americii, ar putea lansa prima școală cu predare în realitate virtuală. Reprezentanții instituției de învățământ spun că vor împărți aproximativ 1.300 de ochelari Oculus, prin care elevii pot participa la cursuri prezentate în realitate virtuală.
La orele de istorie, de exemplu, elevii vor fi „teleportați”, cu ajutorul ochelarilor VR (n.r.: „realitate virtuală”), din perioada Imperiului Roman până în Biroul Oval de la Casa Albă sau vor putea vedea foarte de aproape planetele Sistemului Solar la ora de astronomie.
Realizatorii proiectului The Optima Classical Academy, care revendică și titlul de „prima clasă din lume cu predare virtuală”, spun că ideea a venit dintr-o nevoie a elevilor, identificată în perioada pandemiei de Covid. Practic, sistemul actual de predare online nu reușește să capteze atenția și interesul și ei au găsit soluția.
Ce înseamnă Metavers
Este doar începutul. Modul în care se predă astăzi în școli ar putea fi total modificat dacă planurile unor companii precum Facebook sau Microsoft, de a construi spațiul metavers, se vor concretiza.
Specialiștii în tehnologie cred că, în viitor, metavers (lumi virtuale, n.r.) va fi la fel de prezent în viața noastră precum smartphone-urile sau aplicațiile de socializare Facebook, Twitter, Instagram, WhatsApp sau TikTok.
„Metavers este un concept care izvorăște de undeva din știința și ficțiunea anilor `80. Este portretizat ca o colecție de lumi virtuale în care utilizatorii pot să petreacă timp, să interacționeze unii cu alții, folosindu-se de ochelari de realitate virtuală și joystick-uri cu senzori cu ajutorul cărora să aibă o experiență senzorială, nu doar să interacționeze avatarurile între ele ca în jocuri”, explică Bogdan Botezatu, specialist al companiei Bitdefender, pentru Școala 9.
Big Bang-ul digital în educație
În acest moment există mai multe proiecte de realitate virtuală sau augmentată. Printre cei mai puternici investitori în acest domeniu sunt Microsoft și Meta. Primii au o platformă și fac pași serioși în domeniul creării de conținut, Meta au hardware.
„Microsoft face pași mult mai rapizi în direcția asta. De exemplu, prin aplicația Teams, care pleacă de la zona de chat, însă primește funcționalități foarte noi, iar pariul este pe zona de realitate augmentată și metavers. De asemenea, Microsoft a cumpărat studiouri de jocuri”, mai spune Bogdan.
„Metavers există dacă ai conținut. Dacă vrei să vezi atomul cu ochelarii de realitate virtuală trebuie să fie făcut de niște graficieni, să fie animat. Iar tehnologia și cunoștințele pentru a crea este la îndemâna celor care creează jocuri pentru că până acum ei au fost cei care au dezvoltat lumi uriașe.”
Meta, compania condusă de Mark Zuckerberg, care a început o campanie agresivă de promovare a metavers, are ochelarii Oculus, care reprezintă unul dintre cele mai avansate tehnologii pentru a te conecta la realitate virtuală.
Echipa lui Zuckerberg mai vrea să facă un pas decisiv în ceea ce privește această lume virtuală. „Sunt multe proiecte, însă problema e că sunt separate. Practic, metavers ar trebui să fie unul singur. Aceste proiecte sunt despărțite de faptul că au comunități separate, iar utilizatorii nu pot trece dintr-o lume în alta, de exemplu, de la un joc la altul. Unul dintre scopurile Meta, compania mamă a Facebook, este de a face metaversul unificat, iar utilizatorul să poată trece dintr-o parte în alta a acestei lumi virtuale”, mai spune Bogdan Botezatu.
Jocul care îi pregătește pe copii pentru metavers
Un mare pariu este dacă oamenii vor fi dispuși să-și cumpere o pereche de ochelari VR și să-i poarte pentru a lucra sau pentru a se distra. Bogdan Botezatu crede că marile companii se focusează pe cei foarte tineri și își „șlefuiesc” deja o nouă generație de programatori, încă de la vârste fragede, printr-un joc. „Minecraft for education este un preambul pentru metavers. Este foarte popular printre cei mici, îi învață să gândească în perspective, să construiască lumi, să interacționeze cu ele programatic. Prin acest joc, copiii se pregătesc de metavers”, este concluzia specialistului în tehnologie.
Jocul este în proprietatea Microsoft, unul dintre giganții din lumea tehnologiei foarte implicați în dezvoltarea metavers. Pentru că este folosit în principal de copii, acest joc are niște limite și reguli foarte clare și nu lasă loc pentru bullying.
Pe lângă hardware și crearea de conținut, siguranța în metavers și modalitatea prin care împiedici hărțuirea reprezintă un capitol la care companiile trebuie să găsească soluții. Va fi o provocare uriașă să faci un filtru prin care să poți controla comportamentul a cel puțin sute de milioane de oameni care ar putea intra în metaverse.
Articolul complet, în Școala 9.