Cum arată o zi din viața unui medic de la Maternitatea Polizu: „Mama cu copilul e un binom pe care trebuie să-l scoți la fel de sănătos cum a intrat”

La parterul Maternității Polizu din București, femei însărcinate sau mame cu bebeluși în brațe așteaptă să intre în cabinete, iar doctori și asistente aleargă stânga-dreapta pe holuri. 

Forfota se dizolvă difuz, pe măsură ce urci etajele maternității. Odată ce te apropii de saloanele proaspetelor mămici sau de secția de terapie intensivă, temperatura crește simțitor și liniștea domnește pe holuri. 

Etajele mai gălăgioase sunt cele la care se lucrează intens pentru renovarea secțiilor de Anestezie, ATI și blocul operator. Maternitatea Polizu, cu o istorie de aproape 100 de ani, n-a mai beneficiat de o recondiționare a secțiilor de aproape 30 de ani. Cunoscând nevoile spitalului, Organizația Salvați Copiii a demarat o campanie de strângere de fonduri, „Cântec de leagăn pentru Polizu”, pentru renovarea mai multor secții.

Eforturile maternității au fost sprijinite și de Lidl România, încă de la începutul campaniei, printr-o donație de 1,2 milioane de euro pentru renovarea și dotarea Blocului Operator, a Secției de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) și cea de Obstetrică-Ginecologie IV, cât și dotarea cu echipamente a Secției de Neonatologie. Începute la finalul lui august, lucrările ar trebui finalizate în decembrie anul acesta.

Recomandări

Greii din politica românească ce ratează noul Parlament. Doi miniștri PSD n-au prins mandate

Într-o cămașă albă cu mânecă scurtă și imprimeu galben cu Winnie the Pooh, medicul neonatolog Corina Datu și-a început de dimineață tura la maternitate. 

Cu un coc la spate, ochelari de vedere și ruj roșu, ziua doctoriței începe la ora 8 dimineața, cu raportul de gardă la care se discută cazurile mai deosebite de gravide care au fost internate, ca echipamentele necesare să fie pregătite din timp. 

„Una este să ai totul pregătit”, povestește medicul, „incubatorul încălzit, de exemplu, ventilatorul să fie montat. Într-adevăr, astea se fac relativ repede. Nu este o problemă de timp aici sau de rapiditate, dar una este să știi și la ce să te aștepți ca să poți să fii pregătit și alta este să vină urgență majoră și în jumătate de oră să trebuiască să fie gata cu totul. Sau mai puțin de jumătate de oră, că deja jumătate de oră e mult.” 

După consultarea raportului de gardă, fiecare medic merge pe departamentul pe care lucrează.

Doctorița Datu are 39 de ani și a intrat în Maternitatea Polizu în 2010, cu ocazia rezidențiatului. Ulterior, a dat examenul pe post și a decis să rămână. 

Recomandări

Ce cred experții despre propunerile economice ale lui Călin Georgescu: „Pe timpul lui Ceaușescu se producea mai multă mâncare?”

„Sinceră să fiu”, mărturisește medicul, „în facultate nu mi-am dorit să fac nimic legat de copii și de pediatrie”.

Inițial, în rezidențiat, a avut post la Spitalul Județean Giurgiu, ulterior având ocazia să dea examen în Polizu.

Stagiul de obstetrică-ginecologie l-a făcut la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon”, unde nu exista pe atunci modul de neonatologie, așa cum aveau studenții care urmau stagiul la Polizu.

Însă ce a făcut-o să rămână și să continue cu neonatologia a fost în primul rând satisfacția pe care o are lucrând cu copiii prematuri și văzând că o bună parte dintre ei se pot recupera și pot ajunge să facă lucruri fenomenale. 

„Chiar și să ajungă la 15-18 ani și nici să nu-ți dai seama că au fost născuți cu 800 de grame sau 1 kilogram”, spune cu bucurie doctorița. 

Pe lângă satisfacțiile directe din muncă, medicul Datu spune că și colegii au fost un factor decizional atunci când s-a hotărât să rămână în domeniu și la Polizu – de la echipa tânără, cu dorință de muncă, până la modul în lucrează împreună.

După consultarea raportului de gardă, când fiecare se retrage pe compartimentul său, doctorița Datu merge la etajul patru, pe secția de prematuri, unde nou-născuții sunt monitorizați la fel ca în terapie intensivă: cu incubatoare, cu monitorizarea saturației și alurii ventriculare, cu monitorizarea temperaturii cutanate. Singura excepție este că aici, mamele îi pot vizita din trei în trei ore, să-i alăpteze și să-i îngrijească. 

Recomandări

Marcel Ciolacu: „O voi sprijini pe Elena Lasconi în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale”

Mamelor care nu pot alăpta nou-născuții din cauza complicațiilor li se colectează laptele, iar medicii hrănesc prematurii în funcție de greutate și nevoi: ori pe sondă de gavaj, ori la biberon, până reușesc să fie puși la sân. 

„Mamele, venind din trei în trei ore, sunt un pic mai mult implicate decât cele în terapie, în ceea ce privește îngrijirea copiilor lor, din toate punctele de vedere, și atingeri, și schimbare de scutec, și toate celelalte.”

După vizita de la etajul patru, în funcție de nevoile fiecărui copil, medicul ține legătura cu mămicile. 

„Orice întrebare au aceste doamne nu se pune problema să nu le răspundem și încercăm să înlăturăm orice dubii și nelămuriri pe care le au, pentru că știm foarte bine că, odată ce ele sunt internate, normal că întrebările apar, mai ales dacă citim pe internet multe lucruri.”

Doctorița amintește că Maternitatea Polizu este una dintre cele mai mari din țară, cu multe departamente: cel de prematur, cel de nou-născut la termen, de Rooming-in, în care copiii născuți la termen stau alături de mamele lor în salon, și cel de terapie intensivă. 

Fiecare program de lucru vine cu provocările lui, dar cel mai solicitant program, spune neonatologul, este la sala de nașteri și în terapie intensivă, atât pe partea de nou-născut la termen, cât și la prematuri. 

„La prematuri nu se trăiește la aceeași intensitate ca în terapie intensivă”, povestește femeia, „dar acolo sunt copii care necesită atenție deosebită”.

Astfel, în vizita din fiecare dimineață se stabilesc pașii următori, în funcție de nevoile fiecărui copil, ce tratamente necesită, de ce consulturi au nevoie, pentru că, povestește medicul, sunt anumite lucruri pe care prematurii trebuie să le facă, să le poată depista eventualele probleme, precum hemoragii sau modificări la nivel cerebral.

Periodic se face un consult oftalmologic – screeningul retinopatiei de prematuritate, care ține de institut și care face parte din Programul Național de Screening a Retinopatiei de Prematuritate. Astfel, prematurii sunt verificați și dacă e nevoie de intervenții, precum dacă necesită tratament laser, terapie sau alte tratamente pentru a opri evoluția acestei boli. 

„În ceea ce privește gărzile”, povestește medicul, „suntem puțini oameni care au în responsabilitate în fiecare gardă toate cele trei etaje cu câte 40, 50, 60, 70 de copii. Nașterile, zona de reanimare la sala de naștere și partea de terapie intensivă într-adevăr sunt cele mai solicitante în gărzi, pentru că patologiile pe care le avem sunt diverse.”

Pe lângă nou-născuții prematuri care necesită intubare și ventilație mecanică, mai sunt patologiile malformative, că sunt malformații cardiace, malformații digestive, malformații din sfera ORL, că sunt sindroame genetice care necesită foarte multe alte tratamente pe lângă ventilație mecanică, cu asta ne cam ocupăm, adică o patologie destul de vastă la vârste din ce în ce mai mici, începând cu 24 de săptămâni cu 500 de grame.

Mai există și turele de gardă, care încep la 8 dimineață și se termină a doua zi la 8 dimineață. În acest interval, medicii își desfășoară activitatea în timp de 24 de ore lângă nou-născuți, printre incubatoare, printre lămpi de fototerapie, printre ventilatoare.

„Fără o comunicare bună, nu avem cum să reușim să ducem acești copii până la externare”

Având în vedere cazurile dificile cu care se confruntă zilnic, medicul spune că provocarea cea mai mare o reprezintă comunicarea cu toată lumea. 

De la comunicarea cu colegii de la obstetrică-ginecologie, „pentru că din punctul meu de vedere, noi trebuie să avem o comunicare cât mai bună, ca să ne putem sfătui și să ne putem da unul altuia și un feedback, și o atenționare, adică să lucrăm împreună în folosul pacientelor și al copiilor, adică în primul rând cu ei, în al doilea rând, cu noi, între noi, colegii și, într-adevăr, cu mamele obligatoriu, pentru că fără o comunicare bună, nu avem cum să reușim să ducem acești copii până la externare.” 

Medicul spune că este dificil să explici lucruri părinților marcați de faptul că au un copil prematur – de multe ori, mamele, și implicit familiile lor, au mari dificultăți în a înțelege și a face pace cu procesul.

„De aceea încercăm să le facem să înțeleagă că acești copii trebuie tratați, evident, ca orice alt copil, nu trebuie ținut sub o bulă de sticlă, dar în același timp trebuie să aibă foarte mare grijă de el pe viitor, adică să mențină niște reguli, în special în primii ani de viață.”

Chiar dacă munca cu paciente vulnerabile și prematuri fragili, de multe ori aproape cât palma, poate deveni copleșitoare, medicul spune că lucru lcel mai important pe care l-a învățat în mai bine de aproape 15 ani de neonatologie este că faci ce poți și mereu o poți lua de la capăt. 

„Întotdeauna există ziua de mâine. Întotdeauna există o speranță și întotdeauna trebuie să încerci să ai un echilibru în a vedea amândouă jumătăți ale paharului, și aia plină, și aia mai puțin plină.”

Că în această meserie trebuie să înțelegi foarte clar că fiecare copil este diferit și sunt unele cazuri în care, oricât de mult ai face și oricât de multe resurse ai investi în el, șansele pot scădea progresiv, vizibil. Că există cazuri în care ești limitat, iar nou-născuții nu reacționează așa cum ți-ai dorit tu să reacționeze.

„Dacă te lași doborât de ele, nu mai poți să mai funcționezi. Și momente de genul ăsta sunt multe în viața noastră și cred că asta este o parte pe care lumea nu o vede și nu dorește să o vadă, nu dorește să o înțeleagă, atunci când, de exemplu, trebuie să dai o veste proastă și să spui unei familii că copilul lor nu mai este. Și, da, ne afectează foarte mult.”

Unul dintre refugiile pe care doctorul Datu le-a găsit a fost în familie, inclusiv băiețelul de 11 ani. „Știți cum e cu băieții și cu mamele, că și la 70 de ani, cordonul ombilical este intact.”

Femeia recunoaște că el o face să meargă înainte, dar și cazurile în care ține legătura cu familiile și e la curent cu evoluția copiilor. 

„Și în momentul în care vezi că ai un feedback de la cazuri dificile pe care le-ai avut în gardă și că acel copil crește și merge la școală, și face anumite activități, și este bine, și tot crește, și zici «ce trece timpul!». Feedbackurile pe care le avem de la o parte dintre ei, nu de la toți, sunt foarte frumoase. Sunt foarte frumoase și ne bucurăm de fiecare dată când îi vedem. Că sunt bine și cresc.”

E una dintre cele mai mari satisfacții, povestește medicul, și unul dintre lucrurile care o fac să meargă mai departe, în ciuda neajunsurilor. 

În timpul liber, dincolo de timpul pe care îl petrece cu familia și prietenii, doctoriței Datu îi place să-și reîncarce bateriile mergând la sală și la mare, chiar și în afara sezonului. „E un loc unde îmi găsesc așa liniște și zici că sunt acasă la mare.” 

„Înainte puneam diagnosticul din mers, cu o anamneză amănunțită”

Nici pentru un obstetrician nu e liniște la Polizu, chiar dacă nu mai este așa greu ca la începuturi. 

Daniela Oprescu este medic obstetrician și practică din 1992. A început ca medic intern un an și jumătate, apoi a făcut rezidențiatul. În 1998 a dat specialitatea, iar în 2003, primariatul. Tot în 1998 a ajuns și în Polizu, unde a rămas până în ziua de astăzi, aproape 26 de ani mai târziu. 

Medicul obstetrician Daniela Oprescu, în librăria Maternității Polizu.

Doctorița de 58 de ani spune că însă nu mai este atât de greu cum era la început. Parte și din cauza natalității în scădere, dar și a opțiunilor disponibile pentru gravide, cât și tehnologia cu mult avansată față de anii 90. 

„Ne confruntam cu gărzi foarte grele, cu foarte multe urgențe. Totul era un stres permanent, nici n-aveam ecografe, nici nu știam foarte bine diagnosticul, puneam din mers, cu o anamneză foarte amănunțită.”

Chiar dacă începuturile au fost anevoioase, pe de altă parte, medicul Oprescu spune asta a și ajutat ca generația ei să devină mai responsabilă și mai prezentă.

„Acum, când ecografele sunt la tot pasul”, continuă femeia, „normal că și un diagnostic e mult mai ușor. Dar ce pot să vă spun e că în 32 de ani am văzut cred că tot ce se poate vedea în ceea ce privește obstetrica. Așa că nu mă mai surprinde nimic.”

Chiar și așa, inițial, doctorița Oprescu nu-și dorea să meargă pe specialitatea ginecologiei, însă admirația unei asistente de la grupa ei a convins-o.

„Eram fascinați, efectiv, de cum ni se predau toate cursurile, cu exemplificări, cu cazuri și eram fascinată. Iar doamna profesor, în momentul în care apăra pe culoare, toate fetele eram fascinate de prezența dumneaei. Era o prezență absolut adorabilă, o femeie foarte îngrijită, cu o ținută perfectă, un foarte bun cadru didactic, un foarte bun profesionist.” 

„Vremurile erau altele, și cazurile erau altele, și nașterile erau mult mai multe. Adică aveam zile cu câte 15, 20, 25 de nașteri, în care erau și foarte multe urgențe și normal că eram permanent în priză.”

Precum medicul Datu, și ziua doctoriței Oprescu începe cu raportul de gardă cu ce s-a întâmplat în garda anterioară, alături de cazurile din sală. După prezentarea raportului, fiecare merge pe secție și face vizitele. Secția medicului Oprescu cuprinde două compartimente – sala de nașteri și lăuzie. 

La sala de nașteri, să vadă toate gravidele care sunt sau nu în travaliu, care pot pune problema unei urgențe, apoi merge pe lăuzie, căci și acolo pot apărea probleme – sunt lăuze cu anemie, cu tensiune care nu scade, cu diverse infecții.

Cât privește partea de obstetrică, orice sarcină și orice travaliu normal poate deveni anormal în orice minut.

„Oricând poate să apară o suferință fetală, fie că prolabează un cordon sau își presează cordonul între cap și uter în momentul în care apare contracția sau are o circulară. Poate să apară o decolare, orice poate deveni o urgență în orice moment. De aceea există monitoare, de aceea suntem prezenți permanent pe lângă gravidele aflate în travaliu. 

Trăim un pic la intensitate maximă. Chiar am avut parte de urgențe majore, petrecute atunci sub ochii noștri, noroc că suntem o echipă care ne mobilizăm destul de repede și știm ce avem de făcut.”

Doamna Oprescu povestește că la ei, totul este cu adrenalină. Nu e nimic la voia întâmplării.

„Mama cu copilul e un binom pe care trebuie să-l scoți la fel de sănătos cum a intrat. Adică, la noi, mama vine bine, copilul bine și trebuie să fie la fel când pleacă. Adică să fie femeia fericită, să plece cu un copil sănătos acasă.”

Asemenea neonatologului Datu, cea mai mare împlinire a doctoriței Oprescu e atunci când femeile pleacă sănătoase, împreună cu copilul. 

„Am primit atâtea mesaje frumoase la viața mea… Nu neapărat de mulțumire, că lumea a fost mulțumită și că a înțeles efortul, munca. N-am făcut munca asta în zadar, că mi-am sacrificat ca oricare, și familia, și copiii.”

După peste 30 de ani de carieră, cel mai de preț lucru pe care l-a învățat și pe care vrea să îl dea mai departe următoarei generații este să nu fie superficiali. 

„Asta încerc să le spun și rezidenților mei, să nu fie superficiali, că poți să ratezi lucruri care te costă. Statul de vorbă cu pacientul este cheia succesului la orice caz. Să-ți dedici un pic de timp să-l asculți, că poți să afli multe”.

„Întorcându-mă la ce se întâmplă pe parcursul unei zile” 

După consultarea raportului de gardă, merge în vizită pe secție și lasă indicații pentru colegi. Dacă există operații, se pregătește pentru nașteri, unde lucrurile pot lua o turnură neașteptată oricând.

„Dacă am o cezariană, acolo nu e foarte complicat, dar având specialitatea și de oncologie ginecologică, mai operez și câte un cancer. O operație care poate să dureze mai mult, care se poate complica, pentru că e o altă sferă de acțiune cu operații laborioase, care pot să dureze o oră, două, trei.” 

După ce iese din sala de operații, evaluează pacienții din nou și continuă cu programul de consultații. 

„Programul meu, în mod normal, se termină la ora trei. Dar nu am nici cinci minute de stat, de multe ori beau cafea sau mănânc o bucățică de ceva între două consultații, că nu mi-ajunge timpul să am pauze prea lungi. Mai e și asta, că ești condiționat până la prânz, dacă femeia e legată de tine, ai urmărit-o nouă luni, nu poți să-i spui s-a făcut ora două, eu nu mai sunt în program, plec. Nu poți. Adică sunt tot felul de lucruri.”

Iar după-amiază, de două ori pe săptămână mai are program de consultații și în sistemul privat. 

„Nu merg decât de două ori în privat, deși copiii mei sunt mari, vreau să mai stau și pe acasă.”

Acum nu mai face gărzi, dar a făcut mulți ani, pe când existau câte 20 de nașteri pe gardă. 

„Chiar am avut gărzi grele, am prins vremea pe care văd că ei (n.r. – rezidenții) și-o doresc să aibă, dar, din păcate, nu prea mai au așa activitate. Gărzile erau dimineața și la noi nu era ca acum, când legea te obligă a doua zi, la ora 8, să te duci acasă. La noi nu exista această lege. Eu intram azi la 8 dimineața și ieșeam mâine la 2-3 după-amiaza și mai continuam și cu privatul și ajungeam acasă a doua zi seara.”

Însă doctorul spune că și aceste experiențe extreme au călit-o: a avut multe paciente, cazuistică diversă, fie din obstetrică, fie din ginecologie. După specializare, a făcut o supraspecializare, a mers la congrese.

„Încă mai mă duc și încă mai fac. E o învățare continuă. Tot timpul există update-uri, medicina avansează, evoluează și trebuie să ții pasul.”

„Trebuie să ai o viteză de reacție foarte mare, că altfel îți moare pacienta” 

„La o naștere, placentațiile anormale pot să ducă la pierderea uterului, fără să-ți dai seama ecografic”, povestește medicul. 

„Acum poți să-ți dai seama ecografic că ai risc de placentația anormală și riscul să rămână fără uter și de sângerare foarte mare. Acum putem ca, atunci când intri în sală cu pacienta, să ai de toate pregătite, și sânge, și eventual să chemi un chirurg, dacă e cu depășire de competență, să chemi un neurolog și așa mai departe.”

Însă medicul spune că au existat situații în care n-a avut ecografii așa de bune și s-a trezit cu niște sângerări fulminante, în care trebuie să ai o viteză de reacție foarte mare, că altfel îți moare pacienta. 

„Ăsta e unul dintre cazurile care îți dau oarecare satisfacție, știi?”, povestește femeia. „Când vezi că-ți intră pe ușă și că e bine. Dar asta spun, adică de când intră pe poarta spitalului orice salvare, trebuie să stai în priză. Este o specialitate cu adrenalină”.

Acest material este susținut de Lidl România, care sprijină eforturile de renovare a Maternității Polizu în cadrul campaniei de strângere de fonduri lansată de Organizația Salvați Copiii. Dacă îți dorești să sprijini și tu șansa la viață a nou-născuților prematuri, donează online sau trimite un SMS cu textul SALVEZ la 8844 pentru a contribui la renovarea Maternității Polizu.

Urmărește-ne pe Google News