Agerpres relatează că așa-numitul „plan de victorie” pe care Zelenski intenționează să-l prezinte președintelui american Joe Biden săptămâna viitoare include o invitație adresată Ucrainei de a adera la NATO, un angajament din partea SUA pentru furnizarea constantă de armament modern, precum și o cale clară către aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană și alte aranjamente economice și de securitate.

„Cele mai multe decizii din plan depind tocmai de el” (n.red. – de Biden). Şi de alţi aliaţi, dar sunt unele puncte care depind de bunăvoinţa şi sprijinul Statelor Unite”, a spus liderul de la Kiev după vizita președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Zelenski o să le prezinte planul și candidaților la Casa Albă

Zelenski dorește să prezinte o versiune detaliată a planului atât lui Biden, cât și candidaților la președinție Kamala Harris și Donald Trump, atunci când se va întâlni cu aceștia la Washington pe 26 septembrie.

Conform declarațiilor președintelui ucrainean, „planul de victorie” este conceput pentru ca deciziile să fie luate în perioada octombrie-decembrie 2024. Zelenski consideră că Joe Biden poate lua „decizii importante” pentru a consolida capacitățile de apărare ale Ucrainei înainte de încheierea mandatului său.

„Cred că aceasta este o altă misiune istorică, cel puțin din perspectiva Ucrainei”, a adăugat Zelenski, sugerând că o astfel de decizie a lui Biden „depinde de multe lucruri”, inclusiv dacă ascultă argumentele Ucrainei.

Urmărește-ne pe Google News