Rusia plănuia să preia controlul asupra Ucrainei în zece zile de la începtul invaziei și să o anexeze până în luna august a acestui an, a precizat Royal United Services Institute for Defence and Security Studies (RUSI).

Potrivit acestui think tank care are legături cu armata britanică, doar un mic grup de oficiali ruși era la curent cu întreaga amploare a planurilor.

Insitutul britanic susține că adjuncții șefilor de arme din cadrul armatei ruse au fost puși la curent cu planul de invadare și ocupare a Ucrainei abia cu câteva zile înainte de începerea invaziei, iar unitățile militare tactice nu au primit ordine decât cu câteva ore înainte.

Ocuparea centralelor nucleare, a băncii centrale și a parlamentului Ucrainei

Documentele au dezvăluit, de asemenea, că Rusia plănuia să ocupe centralele electrice, aerodromurile, rezervele de apă, banca centrală și parlamentul Ucrainei – și că serviciile speciale rusești aveau sarcina de a ucide persoanele din conducerea de stat.

Documentele păreau să presupună că oficialii guvernamentali ucraineni „fie vor fugi, fie vor fi luați prizonieri ca urmare a vitezei invaziei”, a adăugat RUSI.

De asemenea, comunitatea serviciilor de informații din Ucraina crede că Rusia a plănuit să folosească unități aeropurtate din Belarus pentru a ocupa centralele nucleare Rivne și Hmelnițki.

Planul de invazie ar detalia complotul privind ocuparea centralelor nucleare din Ucraina, un pas necesar pentru a adăposti trupele ruse, pentru a obține controlul asupra sistemului energetic al țării și pentru a putea șantaja țările europene cu riscul de poluare prin radiații.

Rusia plănuia să înceapă invazia cu o „campanie masivă de rachete și lovituri aeriene” împotriva țintelor militare ucrainene, potrivit RUSI.

Think tank-ul adaugă că Moscova nu urma să vizeze infrastructura critică, cum ar fi centralele electrice și căile ferate, deoarece acestea erau esențiale pentru planurile de ocupare a țării.

Înlăturarea oficialilor ucraineni

Potrivit RUSI, serviciul rus de contrainformații a întocmit liste cu unii oficiali ucraineni, care erau împărțiți în patru categorii:

  • Cei care ar trebui uciși;
  • Cei care ar trebui reținuți și intimidați;
  • Cei considerați neutri care ar trebui încurajați să colaboreze;
  • Cei pregătiți să colaboreze.

Oficialii plănuiau să înregistreze populația prin intermediul unor controale din ușă în ușă și al unor tabere de filtrare, a precizat think tank-ul britanic.

Rusia ar fi planificat, de asemenea, cooperarea forțată a guvernatorilor regionali și a autorităților locale, iar FSB (Serviciul Federal de Securitate – principala agenție de informații a Rusiei, moștenitoarea KGB) ar fi fost însărcinat cu capturarea oficialilor locali.

În timp, era prevăzută aducerea unor profesori și a altor oficiali din Rusia care să înceapă „reeducarea ucrainenilor”.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News