La Budapesta, clopotele bisericilor au bătut azi, iar cetățenilor li s-a cerut să se oprească și să-și încline capul, pentru un minut de reculegere. Premierul Ungariei, Viktor Orban, și președintele Janos Ader, au programate discursuri naționaliste televizate.
Motivul: împlinirea unui secol de la semnarea Tratatului de la Trianon, un eveniment mitologizat în Ungaria ca o moarte națională, scrie The New York Review of Books.
Tratatul de la Trianon a fost pentru Imperiul Austro-Ungar ce a fost Tratatul de la Versailles pentru Germania, cu un an mai devreme.
În ambele cazuri, câștigătorii primului Război Mondial au redesenat granițele statelor învinse, alimentând resentimente și sădind semințele răzbunării.
Ungaria a pierdut 72% din teritoriu și 64% din populație către state nou formate. Regiunile pierdute constituie acum parte integrală din teritoriul unor țări precum România, Slovacia, Ucraina și Serbia.
Tratatul de la Trianon este cunoscut în Ungaria ca békediktátum, sau ”pacea dictată”. Nu ar trebui să existe surprize că naționaliștii maghiari au nemulțumiri, scrie revista.
Încă dinainte de sosirea lui Viktor Orban, aniversarea Tratatului era un paratrăsnet al sentimentelor iredentiste. În 2000, Miklos Patrubany, președintele Congresului Mondial al Maghiarilor, a definit cetățeanul maghiar ca pe cineva ”îndurerat de Trianon”.
Acum rămâne la latitudinea lui Orban să orchestreze comemorarea. Și deși pandemia de COVID-19 a redus magnitudinea ceremoniilor, este de așteptat ca premierul să folosească momentul pentru a-și reitera poziția potrivit căreia el reprezintă toate comunitățile maghiare care trăiesc pe teritoriile fostului imperiu.
Asta deși vecinii Ungariei și-au exprimat frecvent nemulțmirea că această retorică este provocatoare și expansionistă.
Trauma Trianonului
”Trauma Trianonului” nu este nouă. Este un element fondator al conștiinței moderne maghiare, scrie revista americană. La doar un an de la semnarea tratatului, spre exemplu, în Ungaria apăruseră deja primele monumente care exprimau durerea națională.
O cercetare condusă de un curator al MoMA – Muzeul de Artă Modernă din New York – arăta că în 1930, aproape toate orașele din Ungare aveau un astfel de memorial, de obicei sub forma unui catarg cu steagul Ungariei în bernă.
În aceeași perioadă au apărut numeroase vederi cu memorialele Trianon din țară. Trimiterea unei astfel de vederi unui prieten demonstra dragostea de țară.
”Bunica mea, care trăia în acea perioadă, trebuia să se roage la școală în fiecare zi pentru anularea tratatului și pentru ”renașterea Ungariei”. Și orice copil făcea la fel”, scrie autoarea articolului din The New York Review of Books.
În anii 1930, discursul care cerea anularea deciziilor de la Trianon a început să fie legat de dictatura fascistă a lui Miklós Horthy. Și tot în acea perioadă, memorialele de la Trianon deveneau tot mai provocatoare.
Un astfel de monument a fost ridicat în orașul Zebegény, pe un deal, la granița cu Slovacia, de unde putea fi văzut atât de maghiarii care trăiesc în țara vecină, cât și de slovaci.
Provocările lui Viktor Orban
Și lui Viktor Orban îi place să își provoace vecinii, scrie revista. În luna mai a acestui an, el a postat pe Facebook o hartă a Ungariei mari, atrăgând critici din România sau Croația.
Mai făcuse acest lucru și în 2018. La momentul respectiv, Orban l-a primit pe omologul său polonez, aliat ideologic, Mateusz Morawiecki și a marcat vizita dând publicității o fotografie cu cei doi în fața unei hărți cu Ungaria mare din biroul său.
Cele mai multe tentative ale lui Orban de se juca cu politica memoriei sunt însă strategice. La puțin timp după ce a câștigat alegerile în 2010, el a instituit ziua de 4 iunie ca ”zi națională a coeziunii”, în care țara poate plânge ”dictatul de la Trianon”.
În următoarele luni, premierul a adoptat legislație pentru a oferi cetățenie maghiară tuturor celor care au strămoși care au fost cetățeni ai Regatului Ungariei înainte de Trianon.
Deja, în 2014, acești cetățeni aveau și dreptul de a vota. Deși numărul lor a fost limitat în Ucraina sau Slovacia, unde dubla cetățenie este interzisă, legislația a avut drept efect creșterea numărului de alegători cu până la 200.000 în România și Serbia.
În 2014, spre exemplu, 95% dintre aceștia au votat cu partidul lui Viktor Orban, Fidesz. Până în 2018, numărul acestor alegători s-a dublat.
Iar numărul total al cetățenilor maghiari din regiune este de cel puțin un milion.
În ianuarie, într-un interviu acordat Libertatea, istoricul Eva Balogh, autoarea unui influent blog maghiar de limbă engleză, a vorbit despre legăturile lui Viktor Orban cu etnicii maghiari din România.
”Comunitatea maghiarilor din Transilvania, cred eu, este mai conservatoare, mai înclinată spre dreapta, decât ungurii din Ungaria. Fidesz a fost întotdeauna mai popular în Transilvania decât liberalii sau socialiștii. Această înclinație naturală a fost întărită de referendumul din 2005 pe tema dublei cetățenii, împotriva căruia guvernul Gyurcsány (Ferenc, socialist, n.r.) a făcut campanie”, a spus Balogh.
”Dar cel mai important factor sunt sumele de bani pe care guvernul Orban le trimite în zonele din România locuite de maghiari”, a explicat ea.
The New York Review of Books vorbește în acest articol despre legăturile guvernului Fidesz cu maghiarii din Serbia.
“Șovinismul flexibil” al premierului maghiar
Orban întreține cu grijă, spre exemplu, situația alegătorilor din Voivodina, regiune a Serbiei care are 200.000 de etnici maghiari.
Guvernul său, scrie revista americană, a dezvoltat un program de acordare a unor beneficii sociale pentru acești etnici maghiari. Între 2014 și 2018, spre exemplu, guvernul Fidesz a cheltuit 185 de milioane de dolari în Voivodina.
Și în ciuda propriilor critici aduse UE, Orban s-a asigurat că acești noi cetățeni maghiari se pot bucura de beneficiile aduse de Uniunea Europeană, chiar dacă trăiesc în afara granițelor ei.
În Voivodina, Orban a participat în 2018 la redeschiderea marii sinagogi din Subotica, restaurată cu ajutorul financiar important al Budapestei.
O alegere stranie, ținând cont că la Budapesta, autoritățile erau în mijlocul unei campanii cu tente antisemite împotriva lui George Soros, scrie New York Review of Books. Dar mulți dintre etnicii maghiari din Subotica sunt evrei, iar șovinismul lui Orban este ”flexibil”, observă revista.
Mai exact, dacă în Budapesta apăreau postere care îl demonizau pe Soros, la Subotica, Viktor Orban vorbea despre un alt dușman – cel islamic, care este un pericol pentru toți, creștini, evrei, sârbi sau maghiari.
Mesajul a avut succes în Subotica, care se află pe una dintre rutele migranților care încearcă să ajungă din Asia și Africa în vestul Europei. Etnicii maghiari de acolo l-au aplaudat pe Orban și au apreciat promisiunea sa de a-i ține pe migranți în afara Europei.
O hegemonie culturală conservatoare
Între timp, la Budapesta, centenarul va fi marcat printre altele printr-un nou memorial care a costat în jur de 17 milioane de dolari și descris de ziarele oficiale ca ”o intervenție în arhitectura” districtului în care se află Parlamentul maghiar.
Memorialul, care nu este încă gata, are un perete pe care sunt gravate numele a 13.000 de orașe maghiare pe care iredentiștii le consideră ca fiind parte a Ungariei. Printre acestea se află nu doar orașe din România, Serbia, Slovacia și Ucraina, dar chiar și din Polonia, Croația, Slovenia și Austria.
Memorialul va mai conține un bloc de piatră, fracturat și o flacără eternă, care simbolizează angajamentul Ungariei pentru aceste comunități.
Comemorarea vine într-un moment în care Orban și-a impus tot mai explicit în țară, agenda unei hegemonii culturale conservatoare.
Premierul a reușit să îndepărteze Universitatea Centrală Europeană, o școală liberală internațională fondată de Soros la Budapesta. El a forțat ONG-urile internaționale să se înregistreze ca agenți străini, a crescut controlul asupra Academiei Ungare de Științe și a lansat o tentativă de a captura Institutul 1956, o instituție de istorie dedicată revoltei împotriva dominației sovietice. Toți cei zece angajați ai Institutului au demisionat între timp.
Orban a interzis studiile de gen și a interzis recunoașterea persoanelor transgender. Autoritatea sa se extinde acum, direct sau indirect, asupra teatrelor sau a operei.
Autori antisemiți sau fasciști precum Jozsef Nyiro, Ferenc Herczeg sau Albert Wass sunt obligatorii în curicula școlară. Autori evrei precum Imre Kertész și György Spiro au fost însă îndepărtați.
Kertész, a cărui scoatere din curiculă a provocat consternare, este un autor premiat cu Nobel, care a scris pe tema Holocaustului din Ungaria. Dar guvernul maghiar a arătat clar că nu va tolera poziții care să susțină că maghiarii ar avea vreo vină pentru Holocaust.
În 2014, guvernul lui Orban a dezvelit la Budapesta un memorial dedicat victimelor ocupației germane a Ungariei, în care un vultur german stă deasupra unei statui a Sfântului Gabriel, care reprezintă Ungaria Catolică.
Din memorialul cu pricina nu ai afla niciodată că anexarea Ungariei în 1944 a avut loc doar după ce cei doi lideri fasciști nu s-au mai înțeles, scrie revista americană. Memorialul nu face vreo referire nici la evreii care au murit. De fapt, la mică distanță stă un nou bust al lui Miklós Horthy, pe care Orban face eforturi să îl reabliteze.
Anexarea culturală plănuită de Orban
În multe feluri, memorialul de la Trianon este geamănul memorialului dedicat victimelor ocupației germane. Amândouă spun o poveste fundamentală pentru Ungaria lui Viktor Orban – o națiune care s-a confruntat cu nedreptăți, dar care nu s-a făcut vinovată de astfel de nedreptăți.
Este posibil ca aniversarea Tratatului de la Trianon să treacă fără drame. Chiar Orban a admis că orice mișcare de a realiza ambițiile iredentiste printr-o anexare militară sunt de neconceput în UE.
El a declarat anul trecut în decembrie că orice secesiune a Transilvanie este nerealistă și că tot ce își dorește este să instituie leadership-ul Ungariei în construirea unei noi Europe Centrale.
Acest leadership maghiar începe însă să arate ca o anexare culturală. Și în vreme ce Viktor Orban nu vorbește explicit despre acest lucru, aliații săi o fac. De aceea, apelurile naționaliste pentru întoarcerea unei Ungarii Mari nu vor dispărea prea curând, mai scrie The New York Review of Books.