„Nu vom introduce noi impozite, taxe sau contribuții obligatorii, nu le vom majora pe cele existente, nu vom elimina sau reduce facilități existente. Mediul de afaceri din România este considerat printre cele mai impredictibile și schimbătoare din Uniunea Europeană‟, se arată în Programul de guvernare.

Program-pilot pentru salariul minim fără taxe

Acesta mai include elaborarea unui studiu de impact în anul 2021 privind eliminarea taxelor pe salariul minim. Din anul 2022 se va implementa un program-pilot pe doi ani în cel mai bine plasat sector, conform studiului de impact respectiv.

„Decizia privind prelungirea si/sau generalizarea măsurii se va lua în funcție de rezultatele înregistrate in urma pilotarii la doi ani de la intrarea in vigoare in condițiile unui deficit sub 3% sau doi ani de creștere economică peste potential‟

Programul de guvernare:

Aceasta este una dintre cerințele USR, însă experții au criticat-o anterior deoarece ar lăsa un gol de 57 de miliarde de lei în finanțele țării dacă s-ar aplica la nivel general.

Digitalizare și debirocratizare

Guvernul susținut de PNL, USR PLUS și UDMR pune accentul pe digitalizare.

• Creșterea încasărilor la buget prin monitorizarea mărfurilor cu risc ridicat la evaziune și contrabandă
• Digitalizarea Fiscului: toate declarațiile fiscale ar urma să poată fi făcute și online
• Birocrația va fi corelată cu mărimea firmei, astfel că firmele mici să nu mai suporte costuri mari fixe din cauza birocrației excesive. Întreprinderile mici vor funcționa mai mult pe bază de declarație unică de conformitate pe proprie răspundere.
• Depolitizarea controalelor și instituirea unor indicatori și a unei metodologii pentru analizele de risc
• Simplificarea înființării unei firme, dematerializarea sediului social și identitatea electronică a companiilor. Adresa de corespondență a unei firme va putea fi și o adresă electronică sau una fizică
• Toate aprobările și avizele vor putea fi solicitate online
• Aplicarea regulii „circulă hârtiile și nu oamenii”, astfel încât dacă o instituție publică cere un act administrativ deja existent la o altă entitate a administrației publice, acesta să fie procurat intern în cadrul administrației publice, respectându-se toate exigențele protecției datelor cu caracter
personal

Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill
Recomandări
Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill

Legea holdingurilor și asigurările din sănătate

• Implementarea legii holdingurilor pentru a încuraja antreprenorii să își înființeze societăți de tip holding în România, nu în alte țări
• Reorganizarea Trezoreriei, astfel încât partea de operațiuni să fie transferată către mediul privat, iar partea de datorie publică și statistici să devină un departament al Ministerului Finanțelor
• Reducerea TVA pentru deșeurile colectate selectiv
• Dezvoltarea pieței asigurărilor de sănătate prin:
– Susținerea complementarității dintre sectorul public și cel privat;
– Posibila aplicare a unor deductibilități fiscale;
– Extinderea asigurărilor private către unitățile sanitare publice.

Resurse minerale

În domeniul resurselor minerale, Guvernul are câteva planuri:

  • construirea în 5 ani a unei uzine pentru prelucrarea concentratului de cupru, investiție de 200 de milioane de euro. Nu este dat numele companiei, dar statul deține Cuprom, societate care extrage cupru la Roșia Poieni, în munții Apuseni
  • cumpărarea de către Romgaz a pachetului de 50% deținut de către ExxonMobil în proiectul de extragere a gazelor naturale din Marea Neagră, dacă gigantul american vrea să plece din țară.
  • Modificarea legii offshore în vederea demarării investițiilor în Marea Neagră. Redevențele vor fi împărțite astfel: o treime va fi folosită drept cofinanțare pentru tranziția verde, o treime va fi folosită pentru extinderea rețelelor de gaze, iar o treime va fi folosită pentru „echilibrarea sistemului de pensii‟. Anterior, USR a cerut ca banii din exploatări să ajungă la Pilonul II de pensii, pe model norvegian.
„I-am întins bucuros mâna și mi-a aruncat cu un lichid în față. Am crezut că îmi dăduse cu acid”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (II)

Documentul menționează și un program de conectare a populației și firmelor la sistemul de gaze, cu valoare de un miliard de euro, dar și programul Casa Verde Inteligentă, cu un buget de 429 de milioane de lei.

Granturi pentru companii

Documentul menționează o serie de granturi care ar urma să fie acordate în următorii ani societăților care activează în România:

  • Crearea Băncii Naționale de Dezvoltare, care să acorde granturi, subvenții și garanții pentru antreprenorii și companiile din România
  • granturi pentru investiții în microîntreprinderi, cu un buget de până la 250 milioane de euro. Schema va fi valabilă între 2020 și 2023
  • granturi pentru creșterea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), cu un buget de 450 de milioane de euro. Perioada: 2020-2023
  • granturi pentru finanțarea investițiilor mari ale IMM-urilor, cu buget de până la 550 milioane de euro. Valabilitate: 2020-2023
  • granturi pentru inițiative antreprenoriale inovative și digitalizarea companiilor. Buget: 330 de milioane de euro
  • sprijin pentru companiile din agricultură, antreprenoriatul rural și tinerii fermieri. Buget: 300 de milioane de euro
  • ajutor de stat pentru investiții noi. Buget: 1,5 miliarde de lei
  • ajutoare pentru investițiile care promovează dezvoltarea la nivel regional. Buget: 450 de milioane de lei.
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Știrileprotv.ro
Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Wow! Theo Rose a strălucit în rochia de mireasă! S-a măritat în secret cu Anghel Damian! Toate detaliile despre nunta lor
Viva.ro
Wow! Theo Rose a strălucit în rochia de mireasă! S-a măritat în secret cu Anghel Damian! Toate detaliile despre nunta lor
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Un medic a mâncat mere șapte zile în continuu, iar rezultatul este extraordinar. Ce beneficii au aceste fructe pentru sănătate
FANATIK.RO
Un medic a mâncat mere șapte zile în continuu, iar rezultatul este extraordinar. Ce beneficii au aceste fructe pentru sănătate
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Cinci zodii au un final de octombrie de vis. Împăcări, oportunități mari și vești excelente pentru ele
FANATIK.RO
Cinci zodii au un final de octombrie de vis. Împăcări, oportunități mari și vești excelente pentru ele
Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO
Unica.ro
Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO
România va produce un tratament anti-cancer. Va fi implicată Centrala Nucleară Cernavodă
Financiarul.ro
România va produce un tratament anti-cancer. Va fi implicată Centrala Nucleară Cernavodă
Moartea şocantă a elevei olimpice, nepoată de primar. Ștefi a anunţat ce urmează să facă. De ce bănuiesc polițiștii că ar fi vorba de o provocare pe TikTok
Observatornews.ro
Moartea şocantă a elevei olimpice, nepoată de primar. Ștefi a anunţat ce urmează să facă. De ce bănuiesc polițiștii că ar fi vorba de o provocare pe TikTok
Horoscop 16 octombrie 2024. Leii ar fi bine să încerce să facă un pas în spate, nu neapărat la propriu, ca să poată vedea imaginea mai largă
HOROSCOP
Horoscop 16 octombrie 2024. Leii ar fi bine să încerce să facă un pas în spate, nu neapărat la propriu, ca să poată vedea imaginea mai largă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI