Potrivit presei franceze, liderul de la Elysee îl va „răsfăța cu homar” pe președintele american. Emmanuel Macron și Donald Trump, precum și soțiile lor, Brigitte Macron și Melania Trump, vor lua cina la restaurantul Le Jules Verne, aflat la etajul al doilea al Turnului Eiffel, în timpul vizitei pe care cuplului prezidențial american o efectuează în Paris. Cei patru vor servi homar albastru și caviar, printre alte delicatese.
Restaurantul, distins de ghidurile gastronomice, oferă o vedere impresionantă din celebrul monument. Prețurile pot fi considerate și ele la înălțime, la fel ca priveliștea de la 125 de metri deasupra solului.
Pentru o cină, o persoană cheltuie minim 190 de euro pentru un tasting-menu cu cinci feluri și 260 de euro pentru un tasting-menu cu șase feluri, care conține: doradă marinată, dovlecel şi lime, cartofi Noirmoutier, smântână afumată, caviar auriu, anghinare mici piperate, homar albastru la cuptor, roşii şi măsline negre, pui aurit, năut prăjit şi măcriş.
Citește și: EXCLUSIV / E oficial! A început urmărirea penală împotriva polițistului care l-a altoit pe Boureanu
Restaurantul este distins cu o stea Michelin și este condus de bucătarul Alain Ducase, care este și el recompensat de celebrul ghid. Le Jules Verne se distinge printr-o ”bucătărie modernă şi creativă de o mare fineţe, la vârful patrimoniului francez”, după cum scrie Ghidul Michelin.
::placeholdeR–>
„Pentru notarul de la Bordeaux, la fel ca pentru omul de afaceri de la Seul, o masă la Jules Verne trebuie să fie un moment înscris în memorie, hrana fiind una dintre componentele principale, însă experienţa trebuie să fie mai mult de atât”, declara pentru AFP bucătarul-şef francez la inaugurarea restaurantului, în decembrie 2007.
Potrivit Gault & Millau, Le Jules Verne „este mai mult decât o masă la un restaurant: este un moment care trebuie pregătit cu mult timp înainte, în vederea plăcerilor la altitudine la preţ mare, dar magia este fără îndoială la acest preţ”. În ceea ce priveşte atmosfera, restaurantul mizează pe sobrietate, într-un decor contemporan.
Rămâne de văzut dacă restaurantul îl va impresiona pe imprevizibilul Donald Trump, în contextul în care Emmanuel Macron va încerca să îmbunătățească relațiile dintre cele două, în timpul vizitei efectuate de liderul de la Casa Albă.
Citește și: VIDEO EXCLUSIV/ Oana Roman s-ar întoarce în televiziune, dar nu oricum. Vrea locul Mihaelei Rădulescu sau al Andreei Esca
Foto: lejulesverne-paris.com