UE a anunțat încă de vineri că suspendă temporar zborurile din și spre șapte țări din regiunea Africii de Sud. Duminică, România a adăugat pe listă al optulea stat sud-african.

Unele țări europene impuseseră restrictii dure din cauza numărului crescut de cazuri COVID înaintea descoperirii noii variante, în vreme ce altele au luat măsuri după au confirmat sau suspectat cazuri de infectare cu Omicron pe teritoriul lor.

Autoritățile de la București au anunțat că impun o carantină de 14 zile pentru cetățenii români și ai altor state UE care vin în România din cele opt țări sud-africane aflate pe lista roșie. Aceștia vor putea să iasă din carantină doar dacă prezintă un test negativ. Alți cetățeni decât cei din statele UE care vin din cele opt țări africane aflate pe lista roșie nu pot intra în România.

Mai jos, tabloul restricțiilor din Europa, la câteva zile după apariția noii variante de coronavirus, Omicron.

Marea Britanie a înăsprit condițiile de intrare în țară

Premierul britanic Boris Johnson a anunțat sâmbătă, 27 noiembrie, că toți cei care vor intra în Marea Britanie vor fi nevoiți să facă un test PCR la două zile de la sosire și să se izoleze de la aterizare până la primirea rezultatului.

Până acum, era solicitat doar un test antigen în interval de două zile de la sosire şi nu era necesară izolarea.

De asemenea, masca de protecție devine din nou obligatorie în magazine și mijloace de transport în comun, cel puțin în următoarele trei săptămâni, şi va fi „intensificată” campania de vaccinare cu cea de-a treia doză.

Masca de protecție e din nou obligatorie în Marea Britanie în magazine și mijloace de transport în comun | Foto: EPA

Măsurile anunțate au venit la câteva ore după ce Marea Britanie a confirmat primele două cazuri de infectare cu Omicron pe teritoriul său. Autoritățile urmează să analizeze situația epidemiologică peste trei săptămâni și atunci se va decide ce măsuri se vor mai lua.

Belgia a închis cluburile și impune telemunca

Vineri, Belgia a devenit prima țară europeană care a anunțat că a detectat un caz de infectare cu Omicron, iar în acea zi, Guvernul a emis noi măsuri pentru a ține sub control pandemia.

Barurile și restaurantele se închid la ora 23.00, evenimentele organizate în interior vor fi cu număr limitat de participanți și distanțare, iar evenimentele private, cu excepția nunților și înmormântărilor, vor fi interzise.

Belgia instituise restricții și înaintea detectării Omicron pe teritoriul său. Săptămâna trecută, după ce s-a înregistrat „o creștere a numărului de cazuri de coronavirus și a spitalizărilor mult mai gravă decât orice temere”, prim-ministrul Alexander De Croo a anunțat închiderea cluburilor și obligativitatea telemuncii, acolo unde este posibilă.

Olanda a închis toate magazinele neesențiale

Olanda, cu 13 cazuri confirmate duminică cu tulpina Omicron, la persoane care au sosit vineri cu zboruri din Africa de Sud, a impus restricții ceva mai dure.

Premierul Mark Rutte a anunțat că „de duminică, totul în Olanda este în principiu închis între orele 17.00 şi 5.00”, în afară de magazinele esenţiale. Rutte a lansat un nou apel pentru munca de acasă.

Evenimentele sportive pentru amatori nu sunt permise între orele 17:00 și 05:00. Se pot desfășura evenimentele sportive profesioniste, dar fără spectatori.

Stare de urgență în Cehia pentru 30 de zile

Cehia, care are și ea, de duminică, primul caz de infectare cu Omicron, e în stare de urgență de vineri, pentru 30 zile.

Târgurile de Crăciun au fost interzise. Barurile, restaurantele, cluburile de noapte, discotecile și cazinourile trebuie să se închidă la ora 22:00, iar oamenii nu mai au voie să bea alcool în locuri publice.

Premierul Cehiei, Andrej Babis, a anunțat că guvernul ia în considerare vaccinarea obligatorie pentru anumite grupuri de persoane, inclusiv pentru persoanele în vârstă, personalul medical și militar și ofițerii de poliție.

Teste COVID inclusiv pentru vaccinați, în Portugalia

În Portugalia, care a confirmat luni 13 cazuri cu Omicron, masca va fi din nou obligatorie în spațiile închise de la 1 decembrie, iar certificatul verde va fi obligatoriu pentru accesul în restaurante, cinematografe și hoteluri.

Totodată, chiar și persoanele vaccinate trebuie să prezinte un test negativ la COVID pentru a merge în vizită la spitale, case de bătrâni, evenimente sportive, baruri și discoteci, potrivit măsurilor anunțate săptămâna trecută de oficialii portughezi.

Germania a impus certificatul verde la locul de muncă

Începând de miercuri, 24 noiembrie, autoritățile germane au decis ca certificatul verde să devină obligatoriu la locul de muncă şi pentru folosirea mijloacelor de transport, din cauza răspândirii necontrolate a COVID.

Conform cifrelor oficiale publicate joi, 25 noiembrie, Germania, cu un caz confirmat de Omicron, a intrat pe lista țărilor care au trecut de pragul sumbru de 100.000 de decese din cauza COVID-19, de la începutul pandemiei.

Într-un nou apel la vaccinare, ministrul sănătăţii, Jens Spahn a avertizat, pe 22 noiembrie, că până la finalul acestei ierni, locuitorii Germaniei vor „vaccinaţi, vindecaţi sau morţi”.

Austria este în lockdown

Pe 22 noiembrie, Austria a intrat oficial într-un lockdown național de trei săptămâni. Mai mult, țara va impune, începând cu luna februarie a anului viitor, vaccinarea obligatorie a cetățenilor.

Luni, Austria a confirmat primul caz de infectare cu Omicron detectat pe teritoriul său, devenind al optulea stat european în care a ajuns varianta depistată în Africa de Sud.

Austria este în lockdown din 22 noiembrie | Foto: EPA

Lockdown și în Slovacia

După Austria, guvernul slovac a anunțat miercuri, 24 noiembrie, că a decis să impună un lockdown pentru toți cetățenii timp de două săptămâni, pentru a ține sub control creșterea puternică a cazurilor de COVID-19.

Restricţiile impuse de Slovacia sunt aplicate atât nevaccinaţilor, cât şi vaccinaţilor și includ, printre altele, închiderea restaurantelor şi magazinelor neesenţiale.

În Slovacia încă nu a fost detectată tulpina Omicron, însă aceasta e confirmată în statele vecine, Cehia și Austria.

Doza „booster”, necesară în Franța pentru păstrarea certificatului verde

Ministrul sănătății, Olivier Véran, a anunțat joi, 25 noiembrie, că dozele de rapel vor fi disponibile pentru toți cu vârsta peste 18 ani și că măștile vor fi necesare în toate spațiile închise.

Începând cu 15 ianuarie, toți adulții vor trebui să se vaccineze cu cea de-a treia doză la un interval de cel puțin șapte luni de la doza de rapel pentru a-și păstra permisele de sănătate.

Anunțul a venit cu doar câteva zile înainte ca Franța să suspecteze că pe teritoriul său a ajuns tulpina sud-africană. Ministerul Sănătății de la Paris a anunțat că opt persoane sunt suspectate că s-au infectat cu noua variantă Omicron a virusului și urmează să fie efectuate mai multe teste pentru a confirma rezultatele, potrivit Reuters.

„Sunt considerați ca fiind posibil infectați cu varianta Omicron, pentru că au fost în Africa de Sud în ultimele 14 zile”, a transmis Ministerul Sănătății într-un comunicat.

Franța a suspendat toate zborurile din sudul Africii până cel puțin la 1 decembrie și a intensificat protocoalele pentru persoanele care vin din teritoriile sale de peste mări, La Reunion și Mayotte.

Doar vaccinații și cei trecuți prin boală, la restaurante, în Italia

Guvernul italian a decis miercuri, 24 noiembrie, să excludă persoanele nevaccinate din anumite activități de petrecere a timpului liber, în încercarea de a controla creșterea infecțiilor cu coronavirus și de a nu impune lockdown.

Începând cu 6 decembrie, doar persoanele cu certificat verde, care atestă vaccinarea sau trecerea prin boală, pot mânca la restaurante în interior, pot merge la film sau pot participa la evenimente sportive. Nu mai este acceptat rezultatul negativ al unui test COVID. Totodată, din 15 octombrie, Italia a introdus obligativitatea prezentării certificatului verde la serviciu.

Italia se află printre țările unde Omicron a fost deja confirmată. Sâmbătă, un locuitor din provincia Campania, revenit recent din Mozambic, a fost testat pozitiv pentru COVID, iar secvențierea a arătat că este vorba despre tulpina Omicron.

Suedia impune și ea certificatul verde

Guvernul suedez a anunțat că de la 1 decembrie va fi necesar certificatul verde, care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau rezultatul negativ al unui test COVID, pentru a participa la orice eveniment de peste 100 de persoane.

Până acum, certificiatul verde a fost necesar doar în scopuri de călătorie.

Suedia a anunțat luni seară primul caz de infectare cu Omicron.

Irlanda

Și Irlanda a impus noi restricții COVID, în vigoare de joi, 18 noiembrie, din cauza ratelor ridicate de infecție care au pus presiune asupra spitalelor. Oamenilor li s-a spus să lucreze de acasă, cu excepția cazului în care participarea la locul de muncă este „absolut necesară”.

De asemenea, certificatul verde, care atestă vaccinarea sau trecerea prin boală, este necesar pentru accesul la cinematografe și teatre. Restaurantele și hotelurile se închid de la miezul nopții.

Irlanda încă nu are cazuri de Omicron confirmate, însă Scoția și UK au.

Vaccinare obligatorie pentru asistenții sociali și funcționarii publici în Ucraina

Guvernul din Ucraina a nunțat că din 9 decembrie, funcționarii publici și asistenții sociali nevaccinați vor fi concediați.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat pe 16 noiembrie că cei care se vaccinează cu două doze de vaccin de vaccin vor primi o plată de 1.000 de grivne sau aproximativ 33 de euro, în încercarea de a atenua reticența la vaccinare.

În Ucraina nu a fost confirmat încă vreun caz de infectare cu Omicron.

Spania

Spania, care luni a confirmat primul caz de Omicron, a înăsprit condițiile de intrare pe teritoriul său, în contextul apariției noii tulpini, scrie El Pays. În primă fază, Marea Britanie a fost trecută pe lista roșie, iar cei care vin din UK și nu sunt cetățeni UE sunt întorși de la graniță dacă nu sunt vaccinați cu schema completă. Persoanele care vin din zone de risc crescut vor trebuie să prezinte, pe lângă dovada vaccinării, și un test COVID negativ.

Danemarca a reintrodus certificatul verde

Pe 12 noiembrie, Danemarca a reintrodus certificatul verde, din cauza creșterii numărului cazuri, iar oficialii au declarat că COVID-19 este „o boală critică din punct de vedere social”. Pentru luna următoare, certificatul verde va fi obligatoriu pentru a intra în școli, magazine non-esențiale, spitale și cămine, cluburi de noapte, cafenele sau restaurante, muzee, teatre și evenimente culturale.

Danemarca a confirmat, luni, două cazuri de Omicron.

Certificat și în Elveția, votat prin referendum

Duminică, elvețienii au votat prin referendum introducerea certificatului COVID. Aproximativ 63% dintre elvenției au spus „da” legii privind combaterea COVID-19, lege ce permite ca certificatul verde să fie necesar la intrarea în restaurante, cinema sau muzee.

Elveția are un caz suspect de infectare cu tulpina Omicron, la o persoană care s-a întors din Africa de Sud în urmă cu o săptămână. Se efectuează teste pentru a vedea dacă chiar este vorba despre noua tulpină.

Elvețienii au votat prin referendum introducerea certificatului COVID | Foto: EPA

Măsuri luate de alte țări europene

Măsuri mai dure s-au luat în Croația, unde guvernul a anunțat că vrea să facă certificatul verde obligatoriu pentru angajații guvernamentali și publici, inclusiv pentru profesori.

Și Macedonia de Nord a impus restricții, iar weekendul trecut, sute de oameni au mărșăluit la Skopje pentru a manifesta împotriva acestora, inclusiv împotriva vaccinării obligatorie pentru funcționarii publici.

În Letonia, nevaccinații nu mai au acces decât în magazinele esențiale sau în transportul public. Parlamentarilor nevaccinați li s-a interzis să intre în Parlament și să participe la ședințe.

 
 

Urmărește-ne pe Google News