E o plăcuță neagră, zgâriată, cu ramă de lemn vechi. „E o tabletă de ardezie, se scria pe ea cu tibișir, un fel de minicretă subțirică”, explică colecționarul Cristian Dumitriu.
”Scriai tot ce dicta învățătoarea în clasă și pe urmă ștergeai, era refolosibilă. Aveau un mic burete cu care se dădea reset”, spune, glumind, bărbatul. În anul școlii online, o avem în fața ochilor pe stră-stră-străbunica tabletelor de azi.
Tăblițele s-au folosit până prin anii ‘50 în România și în pauze deveneau armele încăierărilor. Era dificil să păstrezi pentru acasă ceva din ce ți-ai notat în clasă, fiindcă se ștergea ușor.
Cam cum se întâmpla azi cu aplicațiile Snapchat sau Telegram. Ceea ce s-a „șters” din viața școlii de azi, din cauza pandemiei și vremurilor, este inestimabil, crede colecționarul.
Trecerea la online n-o să poată înlocui niciodată larma din curtea școlii, micile glume dintre elevi, tezele la care nu știai ce să scrii și așteptai să-ți mai sufle un coleg, tradiționalele bâlbe de la tablă, bătaia cu manualul.
Cristian Dumitriu:
”O să vină generații care n-o să le cunoască, la fel cum generațiile mai târzii n-au cunoscut niciodată celebrele colectări de sticle și borcane, ziua de adus maculatură la școală și muncile câmpului, toamna”, spune el.
Imaginile cu obiectele vechilor clase pe Școala 9, siteul fondat de BRD și realizat de jurnaliști independenți.