Cei doi roboți au fost trimiși în cadrul misiunii de prelevare de probe Hayabusa2, realizată de Agenția de Explorare Aerospațială din Japonia (JAXA). Lansarea a avut loc vineri, însă inginerii au confirmat o zi mai târziu că ambii roboți au aterizat pe suprafața asteroidului Ryugu în siguranță, relatează space.com.
Roboții au fost concepuți în cadrul programului MINERVA-II1, pentru a explora în salturi suprafața asteroidului, a realiza fotografii și pentru a colecta date despre planeta de mici dimensiuni. De altfel, una dintre primele imagini trimise este foarte încețoșată, în condițiile în care robotul a realizat-o în mișcare.
În afară de realizarea de imagini, cele două rovere vor înregistra și temperatura de pe asteroid.
Sonda spațială Hayabusa2 s-a apropiat de suprafața asteroidului până la 55 de metri altitudine și a lansat cei două rovere miniaturale robotizate. Apoi, a ajuns din nou la o altitudine de 20.000 de metri față de suprafața asteroidului.
JAXA urmează să trimită un robot de dimensiuni mai mari, denumit MASCOT, în octombrie și un altul în 2019.
Ryugu este un asteroid de tip primitiv, vechi de 4,6 miliarde de ani. Prin cercetarea acestuia, oamenii de știință vor afla mai multe informații despre propria noastră planetă.
La sfârșitul lunii octombrie, sonda spațială Hayabusa-2 va colecat o primă mostră de sol și pietre de pe suprafața asteroidului. Mai apoi, specialișitii agenției spațiale nipone vor să detoneze o încărcătură de explozibil pe asteroid, pentru a face un crater.
Sonda Hayabusa-2 a fost lansată, în decembrie 2014, de la Centrul Spațial Tanegashima, situat în sudul Japoniei. Cercetătorii niponi se așteaptă ca, la sfârșitul anului 2020, aceasta să revină pe Terra pentru a aduce eșantioane de rocă și praf de pe asteroidul Ryugu.
sursă foto: North Photo
Citește și Șapte țări în 6 ani, de dragul cercetării. Românul care face propulsoare spațiale în Singapore: „Nu am fost un copil excepțional, dar am muncit mult”