Echipa de jurnaliști „Să fie lumină” a publicat în septembrie 2019 în Libertatea câteva capitole din investigația intitulată „Secretele chiliilor”.
O trecere în revistă a cazului episcopului Corneliu Onilă, capul Episcopiei Hușilor care reușise să scape de justiție, scoate la iveală detalii cum se petreceau abuzurile sexuale asupra elevilor de seminar chiar în chiliile prelaților.
Preoții erau la cuțite
De curând, Onilă a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, care-l acuză de viol și agresiune sexuală. În același dosar este inculpat și fostul călugăr arhimandrit Sebastian Jitaru, acuzat că l-a violat, la rândul său, pe același elev abuzat și de preasfințitul Corneliu. El ar mai fi violat alți doi seminariști. Preoții Onilă și Jitaru nu erau în relații bune, episcopul acuzându-l pe Jitaru de șantaj.
Este pentru prima oară în istoria Bisericii Ortodoxe Române când un arhiereu este trimis în judecată pentru viol!
O altă premieră este că o instituție a BOR, Episcopia Hușilor, este chemată să răspundă în instanță pentru infracțiunile care ar fi fost comise de conducătorii săi.
De unde a început totul?
În septembrie 2019, Diana Oncioiu și Paula Căbescu publicau în Libertatea investigația despre elevii de seminar care au fost abuzați sexual atât de preasfințitul Corneliu Bârlădeanu, pe numele său real Cornel Onilă, cât și de călugărul arhimandrit Sebastian Jitaru. Ar fi existat și filmări video compromițătoare.
Povestea scăpase de sub controlul celor doi prelați ai Bisericii Ortodoxe Române la începutul verii anului 2017, când Onilă reclamă la DNA Iași că este șantajat de Jitaru și de alți doi preoți.
Informația că astfel de secvențe video există a circulat printre seminariști din generație în generație încă din 2006, când ar fi fost realizată prima filmare.
Iată un dialog înregistrat spre finalul verii anului 2017 de doi seminariști – Andrei F. și Vasile T.
Scena pe care Vasile i-o povestește telefonic colegului Andrei, despre existența unui contact sexual înregistrat video între fratele său și episcopul Hușilor, s-ar fi petrecut pe 9 mai 2017.
Andrei: Dar asta cu Denis și cu PS-ul (n.r. – preasfințitul) când s-a întâmplat!?
Vasile: Uăi, în ziua în care o înmormântat-o pe mă-sa, o băgat-o pe mă-sa în sicriu, seara el se f****. Mai vrei ceva?
Andrei: Să mori tu?!!!
Vasile: Păi de aia îți zic, că i-a supt p*** și l-a f**** pe Denis.
Andrei: Uăi, mamă!!!
Vasile: Când am venit noi cu cozonacii în seara aceea. Știi, am venit cu cozonacii la cămin, cu… Ei, el în seara aceea s-a f**** cu Denis! Când am venit noi la 11 în cămin. Na!! Mai vrei ceva?
Andrei: Auzi, uăi, dar cine l-o filmat pe Corneliu când cu Denis?
Vasile: Denis! Cu ceasul!
Uăi, o fost fățărnicie! O fost atragere. El vara asta mi-o oferit un loc de muncă la Episcopie. Mi-o oferit loc de muncă ca… Mie mi-o oferit… o zis că… îmi plătește școala de șoferi de profesioniști și lui Denis îi plătește ca să facă școala de bucătari, ca să îl aibă aproape, acolo, ca să poată să se f*** mai repede cu el… mai mult. I-o oferit, o zis, hai să mergem să ne cumpărăm o casă în afară. Băi, îs multe de spus.
Vasile:
Discuția telefonică purtată între cei doi seminariști în august 2017 nu este singurul loc în care apare, direct sau indirect, numele lui Denis.
El este invocat de mai multe persoane implicate în dosarul de șantaj instrumentat de DNA Iași.
Denis este menționat chiar de Sebastian Jitaru într-o înregistrare ambientală realizată de PS Corneliu cu aparatură DNA pentru a demonstra șantajul. Filmarea are loc pe 14 iunie 2017, în biroul episcopului. Toate documentele de la DNA intrate în posesia echipei de investigații sunt publicate aici.
Confesiunea unui elev din Huși abuzat de preot
În partea a doua a investigației, în căutarea victimelor episcopului, reporterii „Să fie lumină” au dat și peste două dintre victimele lui Sebastian Jitaru. Primii elevi de seminar căzuți pradă abuzurilor sale sunt din perioada 2009-2010. Pentru că nu au dorit să-și dezvăluie identitatea, numele lor au fost schimbate.
De exemplu, Tudor a rămas, la finalul primului an, corigent la o materie. A învățat toată vara și, cu o săptămână înainte de examen, a mers și a stat la Episcopie, „la chilii”. Într-o seară de sâmbătă s-a întâlnit în curte cu Sebastian Jitaru, care l-a invitat la el în chilie să vadă împreună un film.
– Ai prietenă? Ai avut prietenă?, l-ar fi întrebat Jitaru.
– Da, am vorbit cu o fată, i-a răspuns Tudor.
– Ai făcut ceva (cu fata – n.r.)?, l-ar fi întrebat Jitaru.
– Părinte, încă nu, că suntem tineri. Vorbim, un sărut…
– Dar cu băieți ai încercat?
„În momentul ăla, nu știu, am fost terminat. Toate gândurile mele că e test se împrăștiau. Am zis: «Nu, părinte, că e păcat». (…) A luat mâna lui stângă, mi-a băgat mâna. Nu pe lenjerie. A băgat mâna direct și m-a strâns”, relatează, rușinat, Tudor.
– “Dacă vine unul acum și ți-o ia în gură pun pariu că vrei?”, a continuat Jitaru.
“Atât a zis și a băgat mâna! În momentul ăla am fugit. Eu papucii nu-i mai am. Aveam papuci de cameră, nu-i mai am. Am plecat în picioarele goale. Am alergat. Am încuiat (ușa camerei lui – n.r.) de două ori, am băgat preșul sub ușă să nu mai văd lumină pe holul ăla”, rememorează Tudor.
Cui să spună copiii? Părinților? Niște oameni simpli, de la țară, care nu ar fi avut cum să înțeleagă sau care poate nici nu i-ar fi crezut. Cui să spună copiii? Unui alt preot din seminar, care, cel mai probabil, era din gașca abuzatorilor?
Elev abuzat sexual la Huși: