Viktor Orban a acuzat o „decizie proastă” și a postat un mesaj tranşant pe Facebook, distanţându-se de ceilalţi 26 de lideri europeni.
„Aderarea Ucrainei la UE este o decizie proastă. Ungaria nu vrea să participe la această decizie proastă”, a scris el.
Diplomaţi şi oficiali UE au declarat că Viktor Orban a fost de acord să părăsească sala, ştiind că ceilalţi lideri vor merge mai departe şi vor vota cu privire la Ucraina, notează Reuters.
Un oficial al blocului comunitar a confirmat şi pentru BBC că premierul ungar „a fost momentan absent din sală, într-o manieră convenită în prealabil şi constructivă”, în momentul votului.
O modalitate atât de neobişnuită de a aproba o decizie – mai ales una atât de importantă – este inedită la Bruxelles, chiar şi pentru un loc în care diplomaţii sunt de mult timp foarte creativi în ceea ce priveşte modul de a încheia înţelegeri, mai scrie Reuters.
„O decizie irațională și greșită”, acuză Orban
De altfel, Viktor Orban a confirmat că s-a abţinut de la vot la summitul UE. Într-o scurtă înregistrare video postată pe contul său de Facebook imediat după ce a fost luată decizia, Orban şi-a dublat retorica antagonistă, dar a recunoscut că „Ungaria a stat departe de decizia de astăzi”.
Poziţia Ungariei este clară: Ucraina nu este pregătită să înceapă negocierile de aderare la UE. Este o decizie complet inutilă, iraţională şi greşită să se deschidă negocieri cu Ucraina în aceste circumstanţe, iar Ungaria nu îşi schimbă poziţia.
Viktor Orban, premierul Ungariei:
„În schimb, alte 26 de ţări au insistat ca această decizie să fie luată. Aceasta este Ungaria, care a decis că, dacă cele 26 decid să facă acest lucru, ar trebui să meargă pe drumul lor. Ungaria nu vrea să împărtăşească această decizie proastă şi, prin urmare, Ungaria s-a abţinut de la decizia de astăzi”, a confirmat Viktor Orban, în înregistrarea video.
Premierul naționalist şi-a anunţat şi dezacordul faţă de un nou ajutor financiar pentru Ucraina, în valoare de 50 de miliarde de euro, sub formă de subvenţii şi credite, pentru perioada 2024-2027.
„Dacă vreţi bani pe termen lung, o sumă mare de bani, asta trebuie să se facă în afara bugetului” comun, a precizat Orban.
Reacțiile liderilor europeni
Între timp, Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene şi unul dintre cei mai aprigi susţinători ai Kievului, a salutat „o decizie strategică şi o zi care va rămâne gravată” în istoria blocului comunitar.
„Mândră că ne-am respectat promisiunile şi încântată pentru partenerii noştri”, a afirmat ea.
Compatriotul ei, cancelarul german Olaf Scholz, şi-a lăudat colegii pentru că au dat un „semnal puternic de susţinere”, adăugând că este clar că atât Ucraina, cât şi Republica Moldova aparţin „familiei europene”.
Prim-ministrul estonian Kaja Kallas a subliniat că decizia a venit „împotriva tuturor prognozelor”, în timp ce omologul său irlandez, Leo Varadkar, a declarat că unda verde „va fi un mare impuls pentru moralul (ucrainenilor), acela de a şti că Europa crede că locul lor de drept este alături de noi, în casa noastră comună”.
„Un semnal clar de speranţă pentru cetăţenii acestor ţări şi pentru continentul nostru”, a scris preşedintele Consiliului European, Charles Michel, pe platforma de socializare X (fosta Twitter).
Într-o primă reacţie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că decizia UE de lansare a negocierilor de aderare cu ţara lui este o victorie pentru Ucraina şi pentru întreaga Europă, notează Agerpres.
„O victorie care motivează, inspiră şi dă putere”, a scris Zelenski, pe rețeaua X, felicitând „fiecare ucrainean”.
La rândul său, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a afirmat că ţara sa este pregătită să se ridice la nivelul provocărilor şi hotărâtă să lucreze asiduu dacă este necesar în această privinţă.
„Moldova întoarce o nouă pagină astăzi, odată cu acordul UE pentru declanşarea negocierilor de aderare. Am simţit astăzi îmbrăţişarea caldă a Europei. Mulţumim pentru sprijinul vostru şi încrederea în călătoria noastră”, a postat Sandu, pe X.
Ce urmează
Decizia de joi nu este decât un prim pas într-un proces îndelungat şi foarte tehnic, care se poate întinde pe parcursul mai multor ani înainte de a duce la o aderare deplină a celor două ţări.
Următoarea sarcină va fi elaborarea unui cadru de negociere, un document detaliat, care stabileşte o foaie de parcurs pentru discuţiile de aderare, care va trebui să fie aprobat de cele 27 de state membre, de asemenea în unanimitate.
Acest lucru s-ar putea întâmpla chiar în luna martie, când este programată următoarea reuniune a liderilor UE, cu condiţia ca Ucraina să îndeplinească celelalte trei condiţii prealabile.
După ce au rezolvat chestiunea extinderii, liderii UE se vor cufunda acum în negocierile privind revizuirea bugetului comun al blocului european, care, în mod crucial, include un fond special de 50 de miliarde de euro pentru a oferi Ucrainei sprijin financiar pe termen lung.
Viktor Orban a ameninţat, în repetate rânduri, că se va opune și acestui fond.
În declaraţiile sale făcute reporterilor, Charles Michel, a pregătit terenul pentru iminenta confruntare.
„Continuăm să lucrăm, pentru că încă lucrăm, la cadrul multianual. Este o dezbatere dificilă. Şi sunt încrezător că în orele următoare vom reuşi să luăm o decizie pentru a fi uniţi pe acest subiect”, a spus Michel.
„Vrem să sprijinim Ucraina cu mai multă asistenţă financiară, punctul unu, dar vrem, de asemenea, să ţinem cont de priorităţile Uniunii Europene şi să ne adaptăm (bugetul)”, a explicat preşedintele Consiliului European.
Foto: Profimedia Images
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!