1.500 de lei înseamnă mai mult atât și față de salariul minim pe economie, cât și față de pensia medie. Salariul minim brut este 2.080 de lei, dar după plata taxelor și impozitelor, omul primește în mână 1.265 de lei. Pensia medie era, în martie, de 1.180 de lei. Pentru acești oameni, există și posibilitatea de a nu putea plăti toți banii odată.

Situația din Cisnădie ne-a fost semnalată de o persoană care ne-a cerut să îi protejăm identitatea.

Revoltată de situație, persoana în cauză a fost la un punct Electrica pentru a cere o reeșalonare. Inițial, un reprezentant local al Electrica i-a răspuns afirmativ. A plătit 600 de lei din factura de 1.500 de lei, dar apoi a fost informată că nu mai poate achita în rate.

“Când am revenit la dânsul cu chitanța aferentă plății, mi s-a răspuns senin că «nu se mai pot face eșalonări, contractul de furnizare s-a schimbat privind politica de citire a contorului de la 3 la 6 luni și că n-avem decât să plătim, că asta e… ANRE știe și e cu acordul lor toată această modificare»”, ne-a spus persoana care ne-a semnalat situația.

Factura de la Electrica Furnizare Cisnadie

Potrivit acestui client al Electrica, pe lângă Cisnădie, sunt afectate și alte localități unde oamenii primesc cu întârziere facturile, printre care Sadu și Tocile.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

“Sunt persoane care au de plată 3.000-5.000 de lei pe regularizările făcute pe o perioadă de un an și jumătate”, a mai spus clientul Electrica.

Electrica Furnizare recunoaște că citirea nu se face la 3 luni

Furnizorul este Electrica Furnizare, iar consumatorii din Cisnădie sunt racordați la rețeaua Societății de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Sud. Filiala de furnizare are contract cu cea de distribuție, dar aceasta a externalizat citirea contoarelor.

Am întrebat Electrica Furnizare despre această situație și ne-a confirmat că există o problemă cu citirea contoarelor în zona respectivă.

“Periodicitatea de citire a contoarelor de energie electrică, în baza căreia se face decontarea consumului de energie electrică al consumatorilor casnici, este de 3 luni. Există cazuri în care citirea contoarelor nu se poate executa la acest interval, de obicei în acele situații în care contorul se află în interiorul proprietății consumatorului și nu a fost posibil accesul la acesta”, spun reprezentanții Electrica.

Numai că în Cisnădie contoarele care măsoară energia consumată se află, de regulă, într-un loc accesibil. Orașul este construit după tipicul săsesc, casele sunt fortificate, iar zidurile lor sunt până în stradă. Într-o astfel de casă locuiesc chiar și câte 5-6 familii, iar contoarele se află într-un loc accesibil, tocmai pentru a nu exista probleme cu citirea consumului de energie electrică.

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România
Recomandări
Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

Compania spune că a dispus deja analizarea situației din zona respectivă.

Despre modificarea contractelor, Electrica Furnizare spune că, dacă se va lua o astfel de decizie, clienții vor fi notificați.

Contoare de energie electrică de la o casă din Cisnădie, județul Sibiu

ANRE spune că se poate cere reeșalonarea plății

Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) susține, într-un răspuns trimis Libertatea, că intervalul de citire nu poate depăși 6 luni, potrivit unui regulament aprobat de instituție încă din 2014.

Mai mult, orice modificare a contractului se face cu acordul consumatorilor.

Dacă abonații se află în sistemul reglementat, adică acolo unde costurile sunt stabilite de stat, au dreptul să ceară reeșalonarea în 30 de zile de primirea facturii.

În cazul în care consumatorii au contracte de furnizare a energiei electrice pe piața liberă, pot cere reîntoarcerea în sistemul reglementat.

Ce pot face clienții afectați

Electrica susține că se poate face eșalonarea plăților, în baza unei cereri. Solicitarea trebuie însă făcută de titularul abonamentului, nu de soț/soție, de rude, prieteni sau de chiriași.

Electrica mai spune că există posibilitatea să trimită consumatorii indexul, prin Call Center la numărul 0800800048 (cu apel gratuit și serviciu disponibil non-stop), prin aplicația MyElectrica sau în centrele de relații cu clienții.

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea
Recomandări
Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

Transmiterea consumului prin telefon sau prin intermediul internetului este posibilă și la ceilalți mari furnizori de energie electrică din țară.

Intervalul de citire a consumului la energia electrică nu poate depăși șase luni. Potrivit articolului 72, alineatul 3 din Ordinul președintelui ANRE nr. 64/2014, „intervalul de citire a contoarelor în vederea emiterii facturii pentru clienții casnici și pentru locurile de consum mici poate fi mai mare de o lună, dar fără a depăși 6 luni“.

În România există nouă milioane de consumatori casnici de energie.

Electrica alimentează cu electricitate Transilvania și nordul Munteniei, iar Enel distribuie energie în Dobrogea, Banat și sudul Munteniei. E.ON are sub oblăduire Moldova, iar CEZ este responsabilă de Oltenia.

Citește și:

O rută europeană trece printr-un cartier de rudari din Giurgiu. Trei instituții se războiesc și între timp oamenii mor în accidente!

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Planta care nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun. Se spune că aduce energia pozitivă în familie, dar și prosperitatea
FANATIK.RO
Planta care nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun. Se spune că aduce energia pozitivă în familie, dar și prosperitatea
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI