Potrivit biografiei oficiale a președintelui Rusiei, părinții săi, Maria Shelomova și Vladimir Spiridonovici Putin, s-au întâlnit în satul Pominovo, situat la 50 de km de Tver, pe când aveau amândoi 17 ani, în 1928. Totul a început de la un accident nefericit.
Tatăl președintelui, despre care se spune că era un tânăr violent și agresiv cu fetele pe care le întâlnea, ar fi venit la poarta fetei, pe care o plăcea, atunci când nu era nimeni altcineva acasă.
Ea nu a vrut să-l lase în curte, iar tânărul, într-un acces de furie, a apucat o furcă și a început să lovească cu ea în gard pentru a sparge poarta. La un moment dat, furca a trecut prin gard și a lovit-o pe fată în ochi, se arată într-un articol publicat pe Svoboda.org.
Maria a fost dusă la spital, unde i-a fost montat un ochi de sticlă, iar rudele ei i-au spus tânărului Putin că trebuie să o ia de nevastă, altfel depun plângere împotriva lui. El nu a avut de ales și s-a căsătorit cu cea care avea să-i rămână alături toată viața și să-i dăruiască trei copii, dintre care doar unul a supraviețuit și a devenit președintele țării.
Există, însă, și voci care spun că Putin și-a modificat biografia și că nu ar fi copilul cuplului din Pominovo. Vera Putina, o femeie din Metekhi, un orășel din Georgia, spune că actualul președinte al Rusiei este fiul său pe care l-a trimis spre creștere bunicilor săi, pe când era doar un copil.
Putina spune că tatăl lui Putin este un mecanic rus, Platon Privalov, care a lăsat-o însărcinată în timp ce era căsătorit cu o altă femeie. Ulterior, ea s-a căsătorit cu un alt bărbat, iar acesta a presat-o să renunțe la fiul său și prin urmare l-a trimis părinților tatălui său, în Rusia.
Femeia aduce drept dovadă pentru spusele sale, înregristrările școlii din localitate care arată că un „Vladmir Putin” a fost înregistrat la școala Metekhi în 1959-1960. Ea spune că „părinții” din St. Petersburg menționați în biografia oficială a lui Putin l-ar fi adoptat de la bunicii săi.