Atât de mare a fost impactul morții lui Soleimani încât oameni au început să caute pe Google informații legate de eventualitatea unui război mondial. Potrivit BBC, după aflarea morții generalului iranian, în topul căutărilor pe Google s-au aflat următoarele cuvinte: „Al treilea război mondial” și „Franz Ferdinand”, considerat pretextul pornirii Primului Război Mondial, după asasinarea lui la Sarajevo în 1914.
Vestea a șocat și aprins spiritele deopotrivă în mai toate capitalele lumii, inclusiv la București, unde mii de internauți, comentatori și analiști politici au comentat în ceea ce privește consecințele uciderii unuia dintre cei mai influenți lideri iranieni. Mai jos, o scurtă radiografie a felului în care România a reacționat la acest eveniment.
Rețele de socializare și Apocalipsa
Este tulburare mare pe social media din România, în ultimele 48 de ore. Printre primele comentarii și unul dintre cele mai distribuite a fost cel al jurnalistului Lucian Mândruță, care a postat pe un ton îngrijorat încă de la primele ore ale dimineții următorul mesaj pe Facebook:
„În a treia zi a anului ne-am trezit pe marginea unui al treilea război. Să sperăm că nu mondial.”
O altă postare cel puțin la fel de preocupată a venit din partea unui politician român și profesor universitar. Considerândul pe Soleimani un terorist, Cristian Preda, fost europarlamentar și cel mai nou membru al formațiunii politice PLUS, îi împarte pe cei care regretă moartea iranianului în două categorii: „ticăloși” sau „proști”.
„Qasem Soleimani, ucis ieri de către americani, ocupa poziția a 15-a în ultima versiune a listei cu teroriști stabilită de Consiliul UE, în august anul trecut. (…) Constat că mai sunt europeni, inclusiv în România, care regretă anihilarea unui terorist. Oare de ce? Sunt ticăloși sau doar proști?”, s-a întrebat mai mult sau mai puțin retoric politicianul pe Facebook.
Contactat de „Libertatea”, Cristian Preda s-a arătat indignat cu privire la anumite unghiuri de abordare a acestui subiect. „De când funeraliile unui terorist sunt subiect de interes pentru opinia publică din România?”, a venit răspunsul-întrebare al politicianului. „Am identificat lamentația obișnuită a propagandiștilor antiamericani și pro-ruși. Ignoranța sau ticăloșia sunt singurele explicații pentru mobilizarea pro Teheran din ultimele două zile”, a adăugat Preda, fără să ofere însă exemple concrete de persoane sau publicații care l-au elogiat pe generalul iranian în spațiul public din România.
Tot în spațiul public, și tot pe rețelele de socializare, s-a indignat și Mircea Marian, unul dintre editorii Newsweek România. Postarea sa a fost una dintre cele mai comentate și distribuite de internauții români.
„E incredibil cum i se construiește o imagine de erou carismatic zisului general iranian Soleimani, ucis de americani: frate, tipul era un ucigaș, un terorist. Omora oameni nevinovați, asta făcea. În 2011, când au vrut iranienii să-l omoare pe ambasadorul saudit în SUA, au vrut să arunce în aer tot restaurantul, cu chelneri, staff, trecători, clienți.
În Siria, l-a ajutat pe Assad să-și omoare opoziția, asta a făcut. Iar acum a vrut să ocupe o ambasadă și să omoare/ ia ostatici diplomați. În Iran, e bâta unui regim care taie mâini, spânzură și torturează opozanți și bagă la închisoare femeile care nu se îmbracă „decent” – nu știu dacă mai lapidează femei. Pe bune, ce trebuia făcut cu ăsta? Primit la negocieri?”
Un internaut cu numele Alex Bordea i-a răspuns prompt jurnalistului: „Este clar că asasinarea lui Soleimani este ca o declarație de război pentru Iran. Şi va fi un război oribil în care vor muri alte milioane.”
Arabii din România au primit vestea cu bucurie
Comunitatea arabă din România a comentat intens moartea generalului iranian Qassem Soleimani. Știrile care anunțau moartea acestuia au fost intens distribuite pe paginile de Facebook ale comunitățiii siriene din România, țară măcinată de un război la a cărui desfășurare a contribuit și Teheranul chiar prin generalul ucis.
„Soleimani era unul dintre cei mai influenți, dacă nu chiar cel mai influent om din așa-zisa «axă a diavolului», iar asasinarea sa este primită cu un mare salut de către cei ce suferă din cauza practicilor criminale ale acestei axe. Fiind de origine siriană, salut acest demers și sper la mai multe, deoarece aceste persoane au ucis și au dislocat milioane de sirieni. Nu se poate face ordine în zona Orientului Mijlociu atâta timp cât există astfel de criminali ca Soleimani, Assad sau Khamenei”, a declarat pentru „Libertatea” dr. Mohamad Rifai, unul dintre cei mai proeminenți membri ai comunității siriene din România.
Și kurzii din România au primit vestea uciderii generalului iranian cu oarecare speranță că dispariția acestuia va contribui la stabilizarea regiunii.
Noi, comunitatea kurdă din România, salutăm intervenția Statelor Unite și orice intervenție împotriva a terorismului este apreciată. Odată cu disparitia lui Soleimani, Orientul Mijlociu cred că este mult mai liniștit.
Dr. Lazkin Fate, liderul comunității kurde din România:
„Prezenta SUA în regiune trebuie să democratizeze zona pentru că alternativă nu există. Noi suntem alături de aliații noștri americani și europeni, dar dispariția generalului, în modul acesta, dă de gandit!”, a mai spus Lazkin Fate.
Ce spun analiștii de politică externă
Trendul alarmist de pe internet a fost preluat și de unele instituții media, în special postul de televiziune Antena 3, care a decretat, prin analiștii invitați, că s-au creat premisele unui „război nuclear.”
Astfel, în timp ce mai toți analiștii români și nu numai sunt rezervați cu privire la eventualitatea unui conflict, analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit în platoul Antena 3 despre spectrul unui război nuclear între SUA și Iran. „Eu sper că nu se ajunge la un război nuclear. Ar fi o catastrofă pe care nu o mai poți opri. Să fie foarte clar. Un război nuclear ne va schimba fundamental civilizația”, a spus Chirieac la Antena 3.
Spre deosebire de mesajul din platourile Antena 3, ceilalți analiști de politică externă care au intervenit în spațiul public pe această temă au fost ceva mai rezervați și temperați.
Contactat de „Libertatea”, vicepreședintele Comisiei pentru Apărare a Camerei Deputaților, Ovidiu Raețchi, s-a arătat destul de sceptic cu privire la felul în care situația din Orient va afecta România.
„În opinia mea, România nu este afectată. În primul rând, Iranul nu va ținti un stat european, indiferent de relația acestuia cu Washingtonul. Poziția UE față de Iran e mai flexibilă, mai deschisă, Teheranul nu are niciun interes să rupă aceste punți vitale. În al doilea rând, șansele să ajungem la un conflict simetric sunt minime. Iranul nu are forța aeriană pentru a-și asuma un astfel de conflict. Pe de altă parte, el poate lovi decisiv prin mijloace asimetrice – iar SUA nu își asumă un astfel de preț.
Deci lucrurile se vor limita la un spectacol retoric specific culturii islamice. Vor urma și lovituri de răzbunare, dar în zone confuze precum Irakul. Ele vor fi calculate în așa fel încât să nu ridice nivelul conflictului, dar să dea satisfacție celor care cer ”ochi pentru ochi”.
Din punctul ăsta de vedere, mă tem că Israelul ar putea reprezenta o țintă care să faciliteze propaganda ayatollahilor. Și cred că aceștia ar prefera să utilizeze un intermediar precum Hezbollah sau Jihadul Islamic din Gaza pentru a răspunde. Dar nu sunt convins că Hezbollah ar accepta o asemenea misiune, pentru că riscă o replică majoră din partea Tzahal într-un moment în care au ajuns la o anumită stabilitate politică. Pericolul vine, în opinia mea, de la Jihadul Islamic sau de la o miliție șiită antiamericană din Irak.”
Pe de altă parte, Carmen Gavrilă, jurnalist la postul public de radio și una dintre puținele jurnaliste care a relatat în mod frecvent despre Iran, inclusiv de la fața locului, e de părere că operațiunile Iranului în regiune vor continua chiar și fără „liderul carismatic” al forțelor de elită Quds.
„Soleimani este un simbol de neînlocuit pentru regimul de la Teheran dar operațiunile în curs, în regiune, ale forței Quds pot continua fără probleme sub conducerea lui Qani, chiar dacă fostul adjunct al lui Soleimani nu are nici carisma nici legăturile de prietenie cu lideri ca Hassan Nasrallah al Hezbollah-ului libanez. Asta pentru că misiunea Quds nu ține de Soleimani ci de conceptul stabilit de fondatorul republicii islamice, ayatollahul Khomeini de răspândire a revoluției islamice, în zonele șiite și nu numai.”
Carmen Gavrilă:
Scutul de la Deveselu, posibilă țintă a Iranului
Pe fondul escaladării tensiunilor dintre Statele Unite și Iran, scutul de la Deveselu devine un punct de importanță strategică pentru securitatea Europei.
Pe scurt, sistemul antibalistic de la Deveselu, activ din decembrie 2016, a costat 800 de milioane de dolari și este operat acum sub comandă NATO. Acest scut va avea misiunea de a opri rachetele iraniene în cazul în care Teheranul se decide să atace Europa. Şi asta în contextul în care militarii iranieni au în dotare cel puţin 3 tipuri de rachete care pot lovi ţinte din Europa.
Sistemul de apărare de la Deveselu are trei componente principale care interacționează și formează un tot unitar: un radar extrem de puternic care poate detecta peste 100 de rachete balistice, interceptorii de rachete (adică rachetele SM-3) și sistemul de comunicații.
Atunci când o rachetă nucleară se îndreaptă spre România, radarul detectează rapid traiectoria rachetei și transmite automat activarea scutului care presupune lansarea imediată a unei rachete SM-3 care se deplasează cu viteză mare spre cea balistică pentru a o neutraliza cât încă se află în aer.
În acest context, Deveselu ar putea deveni o țintă în conflictul dintre Iran și Statele Unite? Ovidiu Raetchi e sceptic în această privință. „ În eventualitatea unui conflict la scară largă între SUA și Iran, rachetele Teheranului vor fi îndreptate spre Europa doar dacă bazele de aici sunt utilizate de militarii americani în conflict. Altfel, așa cum spuneam, Iranul va menaja Uniunea Europeană până în ultimul moment.
Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem așadar este aceasta: ar dori armata americană să implice baze europene în campania împotriva Iranului? Ar dori decidenții politici americani să implice state UE? La prima vedere, răspunsul e: nu. În cazul unui conflict amplu cu Iranul, vor fi folosite mai degrabă baze din Orientul Mijlociu – cele ale unor state sunnite rivale Iranului și cele ale Israelului (deși mai discret). Nu prea are sens să implici și alte țări mai îndepărtate, pentru că asta înseamnă automat că trebuie să le oferi protecție antiaeriană, deci îți întinzi inutil liniile”, a declarat deputatul liberal.
Mult mai sceptic este însă analistul de politică externă Iulian Fota, care e de părere că România este într-un fel afectată de ce se întâmplă în Orientul Mijlociu în aceste zile. România este afectată indirect de ce se întâmplă acum în Iran și Irak.
Și asta pentru că avem o relație specială cu SUA, o prezență americană la noi în țară și nu în ultimul rând o proximitate geografică cu această regiune. Iranul nu va răspunde imediat acestui incident. Va dura ceva, mai ales că se confruntă cu o situație delicată pe plan intern, cu grave probleme economică”, e de părere fostu consilier prezidențial pentru securitate națională. „În ceea ce privește scutul de la Deveselu, acesta ar putea fi ținta unui atac terorist, însă e puțin probabil ca iranienii să facă un astfel de efort. E mai ușor să lovești ținte din apropiere, unde există deja o prezență americană considerabilă”, e de părere analistul de politică externă Iulian Fota.
MAE recomandă românilor să evite călătoriile în Irak
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă cetăţenilor români să evite în general călătoriile în Orientul Mijlociu, dar în special în Irak, pe fondul escaladării tensiunilor de la Bagdad.
Dacă evitarea călătoriilor nu este posibilă, cetăţenii români sunt sfătuiţi să se informeze asupra situaţiei de securitate din regiunile în care urmează să ajungă, să aibă o atitudine cooperantă cu autorităţile locale şi să îşi noteze coordonatele de contact ale celei mai apropiate misiuni diplomatice sau consulare române, disponibile la adresa www.mae.ro/romanian-missions.
Sâmbătă după-amiază, oficialii români au postat pe Twitter un mesaj prin care își exprimă, succint, poziția cu privre la evenimentele recente din Irak. Mesajul, postat în limba engleză, sună astfel:
România este profund îngrijorată de evoluțiile recente din Orientul Mijlociu după atacul împotriva ambasadei SUA din Irak, pe care România îl condamnă puternic. Descaladarea este esențială pentru a evita deteriorarea suplimentară a situației de securitate.”
Singurii care n-au avut încă o poziție oficială cu privire la evenimentele din ultimele zile sunt diplomații iranieni de la București. Ultima postare a staff-ului diplomatic pe rețelele de socializare datează din 17 decembrie 2019, fără nicio legătură cu asasinarea celui mai important lider militar al țării.