47 de oameni care „nu-şi justificau prezenţa în zonă” au fost bătuți și duși la televiziunea publică, în timpul Mineriadei din 13-15 iunie 1990. 28 de români au avut „onoarea” să își petreacă noaptea, sub cheie, în Palatul Victoria. Tot ca „arestați” sau deținuți temporar.

Portalul stiricurate.ro prezintă numele celor care și-au pierdut – temporar – libertatea. În total, 1.250 de persoane au fost reținute împotriva voinței lor, pentru că „mineri” sau „muncitori” au considerat că ochelariștii, pletoșii, rujatele, parfumatele, studenții, intelectualii, purtătorii de blugi care treceau sau respirau prin centrul Bucureștiului nu meritau libertatea.

870 dintre ei – dintre cei care, în afară de pumni, picioare, bâte, lanțuri în cap trebuiau să stea și la „răcoare” – au nume, prenume și îi vom prezenta astăzi. Totul pentru ca puterea proaspăt aleasă „democratic” în 1990 să-și conserve privilegiile, fără contestatari.

La Măgurele, unde au fost duși cei mai mulți reținuți de pe străzi, au fost tratați ca „prizonierii de război”, scriu procurorii miliari în rechizitoriul dosarului Mineriadei.

„Condiţiile ce au trebuit să fie suportate de către persoanele vătămate, care au fost reţinute la U.M. 0575 Măgurele, sunt comparabile cu cele pe care au trebuit să le suporte prizonierii de război din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, de acestea fiind răspunzător, întru-totul, inculpatul Peter Petre, care a permis ca în unitatea pe care o comanda să se întâmple astfel de atrocităţi.”, susțin anchetatorii.

Filmul pus la cale de cinci interlopi din Sibiu, care au vrut să escrocheze un patron de zeci de mii de euro. Au folosit pentru intimidare sânge de animal
Recomandări
Filmul pus la cale de cinci interlopi din Sibiu, care au vrut să escrocheze un patron de zeci de mii de euro. Au folosit pentru intimidare sânge de animal


Citește și:

Cine i-a inventat pe “legionarii de la Universitate”, în 13-15 iunie 1990

Detalii şocante din Dosarul Mineriadei: manifestanţii au fost bătuţi în sediul TVR de angajaţi ai televiziunii

 
 

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Unica.ro
AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Cum arată soția lui Ion Cristoiu și ce meserie a avut. Apare foarte rar la brațul partenerului ei de viață și este extrem de discretă
Viva.ro
Cum arată soția lui Ion Cristoiu și ce meserie a avut. Apare foarte rar la brațul partenerului ei de viață și este extrem de discretă
Victor Ponta a publicat imagini rare cu fiul din prima căsnicie și a făcut un anunț "bombă": "Felicităăări!". Andrei e acum bărbat în toată firea
Libertateapentrufemei.ro
Victor Ponta a publicat imagini rare cu fiul din prima căsnicie și a făcut un anunț "bombă": "Felicităăări!". Andrei e acum bărbat în toată firea
Cum a ajuns un român să regrete că și-a cumpărat mașina visurilor: „Mă simt ca un idiot”
Adevarul.ro
Cum a ajuns un român să regrete că și-a cumpărat mașina visurilor: „Mă simt ca un idiot”
Andreea Berecleanu, imagini inedite alături de fiul ei. Cum arată acum Petru: „A fost doar 3 zile în țară”
Elle.ro
Andreea Berecleanu, imagini inedite alături de fiul ei. Cum arată acum Petru: „A fost doar 3 zile în țară”
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Unica.ro
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Maşinile pe care copiii români le pot conduce de la 14 ani. Nu le trebuie cursuri sau permis: "Nu are ce să îți facă nici preşedintele ţării"
Observatornews.ro
Maşinile pe care copiii români le pot conduce de la 14 ani. Nu le trebuie cursuri sau permis: "Nu are ce să îți facă nici preşedintele ţării"
Horoscop 13 aprilie 2025. Berbecii au ajuns la liman și au motive de bucurie, chiar dacă se simt atât de obosiți, încât ar vrea să renunțe la toate
HOROSCOP
Horoscop 13 aprilie 2025. Berbecii au ajuns la liman și au motive de bucurie, chiar dacă se simt atât de obosiți, încât ar vrea să renunțe la toate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI