Penitenciarul Poarta Albă a fost vizat anul trecut de mai multe percheziții, în urma unor denunțuri formulate de deținuți împotriva agenților care le cereau mită pentru a le oferi condiții de detenție mai ușoare.
Primul vizat de anchetă a fost Florin C., zis Gonzo, un agent care își desfășura activitatea în secția exterioară a penitenciarului de la Valu lui Traian.
Pe 11 februarie anul trecut, un deținut a mers în audiență la directorul adjunct al închisorii și i-a adus la cunoștință că în secția exterioară a penitenciarului, respectiv Secția Valu lui Traian, anumiți angajați introduc în închisoare obiecte interzise, telefoane sau chiar substanțe etnobotanice, pe care, în schimbul unor sume de bani, le oferă deținuților cu statut privilegiat. Aceștia, la rândul lor, vând obiectele interzise către alți deținuți.
Două pachete de țigări pe zi pentru agentul Gonzo
În denunț, martorul cu identitate protejată pe durata anchetei a indicat și relațiile de prietenie pe care unii dintre agenți le aveau cu persoanele private de libertate. De teamă să nu se aleagă cu un nou dosar penal, deținutul indicat în denunț ca având o relație de prietenie cu agentul Gonzo a colaborat cu anchetatorii, relatând cum se cumpără „regimul preferențial” în închisoare.
Deținutul a precizat că avea o relație foarte bună cu acesta, deoarece vărul său era prieten cu agentul de penitenciar.
Agentul Gonzo făcea parte din comisia care selecta deținuții planificați la muncă. Între condamnați era de notorietate că aceia care nu-i oferă atenții lui Gonzo sunt selectați pentru muncile cele mai grele. Inițial, la fel s-a întâmplat și în cazul de față.
„În perioada ianuarie-februarie 2020, martorul a fost scos la muncă efectiv de către inculpat, însă l-a încadrat la munci grele și neplăcute, respectiv la ghena de gunoi. Cunoscând că inculpatul acordă unor deținuți, în schimbul unor favoruri, posibilitatea de a fi repartizați la munci mai ușoare, l-a abordat, întrebându-l dacă poate să-i introducă un telefon în penitenciar, acesta spunându-i să aibă răbdare”, au precizat anchetatorii.
Cât privește alocarea către munci mai ușoare, pretențiile agentului au fost precise, „spunându-i că îl poate planifica la munci mai ușoare (să care lemne), dar trebuie să-i dea două pachete de țigări pe zi”.
Cresc pretențiile
Timp de o lună, deținutul plasa zilnic țigările cerute de agent, însă pentru că au fost considerate neîndestulătoare a trebuit să îi ofere și alte bunuri pentru „a-i face viața mai ușoară în penitenciar și a nu-l scoate la munci grele”: pantofi sport Nike, haine marca Tommy Hilfiger, parfumuri de lux.
În realitate, produsele nu erau originale, fiind cumpărate de familia deținutului de la intermediarii care aduceau produse contrafăcute din Turcia, notează anchetatorii.
Pentru a prelua bunurile oferite de deținuți, agentul de penitenciar apela la un intermediar, un agent de pază de la un hotel din Constanța. Acesta a fost prins în flagrant de procurori când a primit ultima tranșă de bunuri.
A recunoscut acuzațiile
În fața anchetatorilor, angajatul Penitenciarului Poarta Albă s-a prevalat de dreptul la tăcere, iar în fața instanței a solicitat să fie judecat prin procedura simplificată a recunoașterii vinovăției. La fel s-a întâmplat și cu complicele său.
Găsit vinovat pentru luare de mită, Tribunalul Constanța a decis condamnarea agentului de penitenciar la doi ani și patru luni de închisoare cu suspendare, sub supraveghere. În plus, instanța i-a interzis dreptul de a mai ocupa o funcție publică timp de doi ani. Intermediarul care ridica mita a fost condamnat, pentru complicitate la luare de mită, la doi ani de închisoare, tot cu suspendare.
„La întregirea tabloului de natură a determina pedeapsa ce va fi aplicată inculpaților se vor avea în vedere și aspecte ce țin de personalitatea acestora și anume lipsa antecedentelor penale și conduita sinceră a acestora, regretul afirmat, faptul că sunt persoane integrate social, având familii închegate”, a motivat judecătorul.
Sentința, pronunțată pe 12 martie de Tribunalul Constanța, a fost contestată de procurori. Dosarul a fost înaintat Curții de Apel Constanța, unde pe 20 mai va începe judecarea căii de atac.
1.000 de euro pentru un telefon în celulă
Pe 23 martie, aceeași instanță a dispus condamnarea la doi ani și trei luni de închisoare în regim de detenție pentru un alt angajat al Penitenciarului Poarta Albă.
În cel de-al doilea dosar, agentul de penitenciar a fost arestat preventiv pe 12 ianuarie anul curent, fiind acuzat că a primit mită de la un deținut, membru al unui clan de interlopi din Brăila, pentru a-i introduce în celulă un telefon. Potrivit anchetatorilor, inițiativa a aparținut angajatului penitenciarului, atunci când unul dintre membrii grupării a fost pus în libertate, urmare a înlocuirii măsurii arestului preventiv.
Acesta a povestit că înainte de a fi eliberat, un agent de poliție penitenciară care desfășoară activități în cadrul Penitenciarului Poarta Albă – Sectorul Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar – a venit la camera unde era cazat și i-a plasat un bilețel pe care era trecut olograf un număr de telefon, respectiv numărul de telefon pe care urmau să vorbească cei doi în caz că urma a fi eliberat din arestul preventiv.
1.000 de euro a fost prețul solicitat de agent pentru a introduce telefonul mobil în penitenciar, pe care să îl folosească fratele interlopului, rămas în penitenciar.
100 de euro pentru introducerea unui parfum
Odată pus în libertate, interlopul a sunat la numărul de telefon scris pe bilețel și a vorbit cu agentul de penitenciar. Acesta i-a pus în vedere că numărul de telefon este unul confidențial și îl folosește doar în anumite circumstanțe. Discuția a fost interceptată de anchetatori.
„Instanța constată din redarea convorbirilor interceptate lejeritatea cu care inculpatul stabilește cu martorul aspecte de loc și timp pentru predarea bunurilor convenite”, hotărâre Tribunalul Constanța.
Ulterior, fratele bărbatului rămas în penitenciar i-a oferit agentului suma de 1.100 de euro pentru a-i introduce un smartphone în celulă, bonusul de 100 de euro fiind pentru a-i plasa și un parfum Dior deținutului.
În fața anchetatorilor și a instanței, angajatul penitenciarului, aflat și în prezent în arest preventiv, și-a recunoscut faptele, nuanțând doar aspectele privind inițiativa, care, susține el, a aparținut deținutului.
2 ani și 3 luni de închisoare
Spre deosebire de primul dosar, în cazul de față, același judecător al Tribunalului Constanța a dispus condamnarea agentului de penitenciar la doi ani și trei luni de închisoare în regim de detenție. Pe lângă infracțiunea de luare de mită, agentul a fost găsit vinovat de introducerea, în mod ilicit, de obiecte interzise în închisoare.
Pedeapsa principală se va executa prin privare de libertate, urmărindu-se atât educarea inculpatului în spiritul respectării legilor, cât și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.
Motivarea instanței:
Ca pedeapsă complementară, bărbatului i s-a interzis dreptul de a mai ocupa o funcție publică timp de trei ani după executarea pedepsei, judecătorii subliniind că acesta „nu are valorile necesare pentru a reprezenta interesele generale ale cetățenilor în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat”.
Hotărârea a fost contestată atât de agentul-inculpat, cât și de procurori. Procesul se va relua pe 27 mai, la Curtea de Apel Constanța.
Libertatea a scris și despre cazul unui deținut încarcerat la Poarta Albă, care în timp ce era repartizat la muncă în exteriorul închisorii, părăsea punctul de lucru și se caza la un hotel din apropiere, unde se întâlnea cu femei, și mergea regulat la o sală de fitness. Acuzat de 21 de fapte de evadare, deținutul a fost achitat definitiv de judecători. Instanțele au apreciat că faptele acestuia nu au fost probate suficient de procurori și constituie abateri disciplinare, nu infracțiuni.
Fotografii: Shutterstock, fsanp.ro
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro