Pe 19 octombrie 2022, elevii clasei a VIII-a B de la Școala Gimnazială 3 Zimnicea aveau prima oră fizica, iar patru dintre eleve au ajuns în clasă după intrarea profesorului Cornel Bleajă. Fetele s-au scuzat pentru întârziere și au cerut permisiunea să meargă în bancă. Una dintre eleve purta blugi care aveau o tăietură în zona piciorului drept. Profesorul a observat-o. S-a îndreptat spre elevă, a luat-o în brațe și a pupat-o pe obraz.

„M-am simţit stânjenită de acest fapt, însă nu am reproşat nimic şi am luat loc în bancă”, a declarat eleva la audieri. 

Potrivit datelor din dosar, în timpul orei, profesorul a avut și alte gesturi nepotrivite. La un moment dat, s-a apropiat de banca în care se afla eleva care purta blugii cu tăieturi. 

„A mers la aceasta şi i-a introdus mâna prin tăietura blugilor, atingând-o pe pielea coapsei, mergând cu mâna în sus, ajungând la o distanţă de circa 5 centimetri faţă de organul genital, inculpatul întrebând-o dacă nu îi este frig ca să poarte astfel de blugi”, au reținut procurorii în actul de punere sub acuzare. 

Stânjenită de gestul profesorului, eleva nu a îndrăznit să riposteze. Aproape de finalul orei, o doamnă a intrat în clasă și a anunţat că în scurt timp va fi o simulare de cutremur. Le-a recomandat copiilor, în prezența profesorului Bleajă, să aştepte semnalul, apoi să se ia de mână să meargă în grupuri de câte doi în curtea şcolii. 

Gesturi nefirești și în timpul simulării cutremurului

La finalul orei, când au auzit semnalul, conform instrucțiunilor, elevii s-au luat de mână și au început să iasă din clasă. Eleva cu blugii „rupți” mergea spre ieșirea din clasă împreună cu o colegă. Când au ajuns în dreptul profesorului, acesta le-a despărțit, oprind-o pe eleva pe care o mângâiase și pupase anterior. A așteptat să iasă toți copii din clasă, apoi, rămânând singuri, a luat-o pe elevă în brațe și a întrebat-o dacă îi va fi dor de el, având în vedere că urma prima vacanță din anul școlar. 

„Domnul profesor şi-a pus palmele pe faţa mea ca să îmi dea părul la o parte şi să mă pupe pe obraz, iar apoi m-a pupat pe frunte. Nu mai reţin cât a durat această îmbrăţişare şi pupat, însă cred că 2-3 minute. Mi-a spus la un moment dat «bine, hai, du-te» și apoi mi-a dat cu palma peste fund ca să plec”, a declarat eleva la audieri.

Scăpată din brațele profesorului, eleva a mers singură în curtea școlii, contrar instrucțiunilor primite. „Era panicată și dezorientată”, au observat ceilalți colegi. Fata le-a povestit colegelor că a fost lovită peste fund de profesor. La scurt timp, bărbatul a venit lângă ea, în curtea școlii, unde se desfășura simularea pentru cutremur. 

De rușine, a izbucnit în plâns

A luat-o din nou în brațe, spunându-i să se apropie de el ca să se încălzească. Colega de bancă a elevei, văzând gestul, a intervenit și a luat-o ea de braț ca să o scape de insistențele profesorului. La audieri, fata avea să declare că, de mai mult timp, colega ei îi povestea că nu îl mai suportă pe profesorul de fizică pentru că se apropie nefiresc de ea. „Îl considera nebun”, a declarat colega elevei anchetatorilor. 

Când s-au întors în clasă, eleva a început să plângă sub privirile colegelor, spunându-le că îi este rușine pentru ce i se întâmplă și că nu mai suportă gesturile profesorului de fizică. Încercând să o consoleze, o altă colegă i-a povestit că și ea are parte de gesturi nepotrivite din partea aceluiași profesor, în sensul că  „o lua în braţe”, „o pupa pe obraz” şi „o atingea subtil pe sâni”.

S-au plâns dirigintelui

Până atunci, niciuna nu a avut curajul să povestească cuiva despre gesturile nefirești ale profesorului. De altfel, una dintre fete avea părinții plecați în străinătate. Colegele celor două fete care tocmai li se destăinuiseră au decis să nu mai tacă. Astfel că în aceeași zi, ele au povestit mai întâi profesoarei de limba română, mai apoi dirigintelui despre comportamentul neadecvat al profesorului de fizică. 

Dirigintele a reacționat prompt. A întocmit o sesizare scrisă, în care a consemnat relatările elevilor despre apropierea nefirească a profesorului Bleajă față de anumite eleve. La nivelul școlii a fost declanșată o anchetă internă.

În fața conducerii școlii, dascălul a negat că atingerile sale ar fi avut o tentă sexuală, susținând că ar fi fost gesturi părintești. A urmat vacanța de la finalul lunii octombrie, eleva și-a făcut curaj și a povestit și mamei. Femeia a venit din străinătate, iar pe 31 octombrie, a mers la şcoală şi a reclamat verbal conducerii școlii comportamentul profesorului de fizică faţă de fiica sa. Directorul i-a comunicat că „va lua măsuri”.

A cerut scuze, a demisionat și a revenit asupra demisiei

Cornel Bleajă | Foto: liberinteleorman.ro

La prima oră după revenirea din vacanță, pe 1 noiembrie, la ora de fizică de la clasa a VIII-a B, profesorul Cornel Bleajă s-a prezentat cu directorul la ore, „şi-a cerut scuze în faţa clasei – pentru comportamentul lui, dacă a deranjat pe cineva şi afirmând că nu o să se mai întâmple”.

Două zile mai târziu, profesorul și-a înaintat demisia din funcție, invocând motive personale. Pe 4 noiembrie, Cornel Bleajă declara pentru jurnaliștii de la Investigatoria, care au relatat despre cazul său chiar în ziua demisiei, că s-a retras din funcție pentru a nu lăsa loc speculațiilor.

„Situația asta îmi periclita poziția la clasă și să nu mai las loc de interpretare până se soluționează cercetarea și să nu existe nici dubii din partea copiilor respectivi, să creadă că aș pune presiune pe ei în vreun fel pentru ceea ce au declarat, că toată lumea are dreptul să declare ce vrea. Și ca să nu se creadă că voi pune presiune, că mă voi răzbuna în vreun fel, în perioada asta eu predau, ascult, și copiii de care menționezi tu acolo ajung să fie ascultați și dacă nu vor ști și dau o notă mică, o să spună că m-am răzbunat. Și atunci ca să evit lucrurile astea e cel mai bine să-mi dau demisia, să plec din zona respectivă, ca să nu creez disconfort”, declara profesorul Bleajă pentru sursa citată. 

Trei zile mai târziu, profesorul de fizică a revenit asupra deciziei, înștiințând conducerea școlii că doreşte continuarea activităţii până la sfârşitul perioadei contractuale.

Nu a mai apucat multe zile la catedră pentru că pe 11 noiembrie, procurorii au cerut arestarea sa, iar instanța a admis cererea. Ulterior, judecătorii au decis plasarea sa în arest la domiciliu și mai apoi sub control judiciar

Șase victime

În timpul cercetărilor desfășurate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea au descoperit că profesorul Bleajă a avut un comportament nepotrivit, cu tentă sexuală, și față de alte eleve. În total au fost identificate șase victime cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani. 

„Totul se întâmpla rapid, inculpatul profitând de statutul acestuia, de autoritatea lui şi de vârsta fragedă a elevelor, constrângerea fiind de cele mai multe ori psihică, dar uneori şi fizică, întrucât le lua cu fermitate în braţe. Uneori le trăgea/îmbrăţişa cu un braţ de umăr şi cu celălalt le atingea sânul. Astfel de gesturi au pus presiune psihică pe eleve, instituindu-se frica în rândul minorelor, adesea acestea aplicând diverse tactici ca să nu iasă în evidenţă la ore şi să se ferească de inculpat, fie prin a se îmbrăca mai gros pentru a nu le mai fi atinşi sânii, a părea că se simt rău sau a băga alt coleg în seamă când trecea inculpatul pe lângă ele”, au consemnat procurorii în rechizitoriu.

Toate cele șase eleve au declarat că erau stânjenite de gesturile profesorului de fizică și că niciodată nu i-au cerut să înceteze, motivând că le era rușine. De altfel, tot rușinea a fost invocată și atunci când procurorii le-au întrebat pe fete dacă au spus părinților ce li se întâmplă la școală.

Mângâierea cu mâna pe spate, mângâierea brațului și mai apoi a sânului, pupatul de obraz, pe frunte, mângâierea coapselor, a feselor sunt doar câteva dintre gesturile reclamate de eleve.  

„Comportamentul acesta îl avea doar cu fetele, nu am văzut niciodată să îl aibă cu băieții”, a declarat una dintre eleve la audieri. 

Gesturile profesorului, surprinse de camerele de supraveghere

Sala de clasă în care învățau elevii de la clasa a VIII-a B era prevăzută cu camere de supraveghere. Procurorii arată că gesturile profesorului Bleajă au fost surprinse de camere. Au exemplificat cu cazul unei eleve care era așezată în ultima bancă.

„În data de 19 octombrie 2022, în timpul orei de fizică desfăşurată la clasa a VIII-a B, inculpatul i-a admirat şi atins manichiura persoanei vătămate (…) după care a mers în spatele scaunului pe care aceasta era aşezată şi a îmbrăţişat-o din spate, coborând cu ambele braţe în poala acesteia şi menţinându-le astfel câteva secunde – în condiţiile în care minora era aşezată pe scaun cu mâinile şi coatele pe bancă, şi astfel existând posibilitatea atingerii unor zone intime ale elevei minore (aspecte surprinse de camera de supraveghere montată în sala de curs a şcolii – la ora 7.24, conform procesului-verbal de redare imagini captate de camera de supraveghere)”.

Mărturiile elevelor

Elevele audiate au declarat la unison că gesturile nepotrivite ale profesorului Bleajă nu erau sporadice, ci se confruntau cu ele la fiecare oră.  

„Ajunsesem la orele dumnealui ca să mă îmbrac cât mai gros, să mă aplec pe bancă, să mă prefac că mă simt rău, tot ca să fiu evitată de domnul profesor. Eu eram o persoană veselă, amuzându-mă uşor, însă la orele domnului profesor eram mereu tristă, ca să nu ies în evidenţă cu ceva şi acesta să vină să îmi facă avansuri”, a declarat o elevă de clasa a VII-a.

Fata a povestit că la unele experimente pe care profesorul  le prezenta şi o scotea, drept exemplu, la tablă, unde sub privirile celorlalți colegi o atingea pe șolduri sau pe fese, uneori invocând „a fost o greşeală”. 

„Nu am încercat să îi atrag atenţia vreodată domnului profesor, fiindcă îmi era teamă. În plus, în unele discuţii pe care le-am purtat cu o fată… am înţeles că şi ei i-ar fi pus mâna pe sâni şi i-a atras atenţia, iar domnul profesor foarte autoritar a spus că este nesimţită, că de ce îşi permite să spună aşa ceva, iar apoi a început să se comporte urât cu ea şi să îi dea note mai mici, chiar dacă răspunsurile ei erau corecte”, a completat eleva la audieri.

Sughițul și atinsul sânilor

Un alt episod relatat de eleve a vizat un experiment atipic. În timpul unei ore de fizică, la clasa a VII-a, una dintre eleve a avut un episod de sughiț. Profesorul Bleajă le-a spus elevilor că le va explica el de unde pornește sughițul și cum se oprește. Elevii au povestit procurorilor:

„Domnul profesor s-a apropiat de colegă, a venit prin spatele ei, i-a spus să îşi ridice mâinile, ca să exemplifice el cum se procedează să oprească sughiţul. Profesorul a îmbrăţişat-o din spate şi şi-a dus mâinile în zona sternului, spunând că va pune presiune pe muşchiul diafragmei, ţinând degetele pe stern, iar palmele îi erau puse pe sânii”.

„Domnul profesor a pus mâna pe plexul solar al colegei şi a urcat cu mâinile ridicându-i sânii”.

Elevele – consiliate, profesorul – trimis în judecată

Toate elevele care au reclamat comportamentul nepotrivit al profesorului de fizică au fost evaluate și consiliate de un consilier școlar. 

„Se simte panicată şi temătoare, are palmele transpirate, tremură, plânge, nivel de emotivitate ridicat, instabilitate emoţională şi anxietate ridicată. Dispoziţia afectivă negativă, stima de sine scăzută, neîncredere în sine, sentimentul de insecuritate la şcoală – „mi-e teamă, dacă se întoarce la catedră” – sunt doar câteva dintre concluziile reținute de consilierul școlar.

Trimis în judecată pentru agresiune sexuală în formă continuată, profesorul Bleajă a contestat ancheta, motivând că Parchetul a dat o greşită interpretare şi apreciere a probelor, ceea ce a condus şi la o greşită încadrare juridică a faptei. Judecătoria a respins excepțiile, motivând că acestea sunt neîntemeiate și că faptele au fost descrise corespunzător de procurorul de caz.

Cornel Bleajă a contestat decizia instanței de fond, Tribunalul Teleorman urmând a stabili pe 25 mai dacă procesul va începe sau dacă dosarul va fi restituit procurorilor.  

Oficialii PSD l-au exclus din partid imediat după izbucnirea scandalului, însă Cornel Bleajă și-a pierdut calitatea de consilier județean abia luna trecută, când postul său din CJ Teleorman a fost vacantat și ocupat de un alt membru PSD.

Urmărește-ne pe Google News