Inevitabil, aceste evenimente au afectat și afluența vizitatorilor în această zonă a țării cu un potențial turistic uriaș. Numărul turiștilor pare să crească ușor în 2024, dar cifrele sunt departe de maximumul înregistrat în 2019.

Potrivit datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică, în 2023, 141.000 de turişti s-au cazat în judeţul Tulcea. În 2022, numărul oficial de sosiri în scop turistic a fost de 114.515, iar în 2021, cifra s-a situat la valoarea de 139.555. 

Prin comparație, în 2019, Tulcea și Delta Dunării au fost vizitate de 168.000 de turiști. Cele mai productive luni din punctul de vedere al turismului sunt cele rezervate, de obicei, concediilor, iunie – septembrie, când peste 20.000 de cetățeni români și străini aleg, lunar, să viziteze această zonă a țării. Maximumul de sosiri a fost în august 2019, când mai mult de 40.000 de turiști s-au aflat în Tulcea, majoritatea în Delta Dunării. În august 2023, au fost 30.245 de sosiri în unitățile de primire turistică.

Pentru anul 2024, primele date statistice publicate indică o creștere față de anul trecut. Înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în luna aprilie 2024, ultima lună pentru care există date oficiale, au însumat un număr de 11.239, înregistrând o majorare cu 34,4% faţă de luna corespunzătoare din anul 2023. Circa 1.400 au fost sosiri ale turiștilor străini.

Un tată și-a manipulat psihologic fiul pentru a-și demoniza mama. Bărbatul a fost condamnat la închisoare, sentință fără precedent în România
Recomandări
Un tată și-a manipulat psihologic fiul pentru a-și demoniza mama. Bărbatul a fost condamnat la închisoare, sentință fără precedent în România

Numărul străinilor sosiţi în judeţul Tulcea în luna aprilie 2024 a scăzut cu 37,2%, comparativ cu luna aprilie 2023, în timp ce numărul turiştilor români a crescut cu aproximativ 15%. 

De asemenea, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în funcţiune pe total structuri de cazare turistică din judeţul Tulcea, în luna aprilie 2024, a fost de 17,8%, înregistrând o creştere cu 5,2 puncte procentuale faţă de luna martie 2024 şi mai mare cu 1,8 puncte procentuale faţă de luna aprilie 2023.

Turismul din Delta Dunării, lovit serios de dronele rusești. „Dacă portul de la Tulcea e gol zilnic, este firesc să nu fie turiști la Sulina”
Pensiunile din Delta Dunării sunt goale

2024, mai slab ca 2023

Daniel Iluşcă, proprietarul unui hotel din localitatea Crişan şi preşedintele Asociaţiei Patronatului în Turismul din Delta Dunării, susține că îngrijorările cauzate de dronele rusești au dispărut, dar turismul nu își revine la un nivel decent. 

Ilușcă estimează că 2024 va fi pentru HoReCa la fel sau chiar mai slab decât 2023, motivul principal fiind politica dusă de autorități în domeniul economic, ceea ce afectează, inevitabil, și turismul. 

Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie
Recomandări
Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie

„Contează și maniera în care este gestionată partea de imagine și, din nefericire, nu e ce trebuie. Sunt efecte și datorită măsurilor economice nu prea grozave luate la începutul anului care au efect direct asupra veniturilor companiilor de capitalizare a lor. 

Eu înțeleg că bugetul de stat are nevoie de bani, dar aceste măsuri afectează în mod negativ și companiile din turism. La acestea se adaugă și costurile energiei, care au ajuns printre cele mai ridicate din Europa”, spune Daniel Ilușcă. Acesta afirmă că tarifele din Delta Dunării nu sunt cu mult mai mari față de anii anteriori. 

„Iulie și august sunt niște luni în care vin, de obicei, turiști, dar e vorba de ce a fost până acum și ce o să fie mai departe, în septembrie, octombrie și noiembrie. Înainte pot spune când exista o implicare mai activă a statului – când exista și un minister al turismului. Lumea oferă și servicii, și tot ce presupune aceasta, dar nu suntem ajutați deloc. Dimpotrivă, statul ne «ajută» cu controale în serie”, afirmă investitorul din domeniul turismului, care crede că anul turistic 2024 va fi influențat negativ și de campaniile electorale. 

Daniel Ilușcă consideră că, în prezent, nu există niciun motiv de îngrijorare în ceea ce privește războiul din Ucraina și spune că turiștii sunt așteptați cu servicii foarte bune în Delta Dunării.

Infractori prinși cu ajutorul inteligenței artificiale. Profesor dr. Vlad Niculescu Dincă: Trebuie să înțelegem aceste „unelte”, altfel există un risc real să fim toți tratați ca suspecți | Interviu
Recomandări
Infractori prinși cu ajutorul inteligenței artificiale. Profesor dr. Vlad Niculescu Dincă: Trebuie să înțelegem aceste „unelte”, altfel există un risc real să fim toți tratați ca suspecți | Interviu

Serviciile oferite turiștilor, cele mai importante

Dragoș Olaru este ghid profesionist. Împreună cu echipa sa, organizează tururi de o zi sau de mai multe zile în Delta Dunării, oferind turiștilor aventuri de neuitat. 

Oferă și servicii de „birdwatching”, dar și ture pentru fotografi, care doresc să surprindă minunățiile Deltei. Și acesta susține că prin pensiunile din zonă „cam bate vântul”. Spune că războiul din Ucraina nu mai este o problemă pentru turism, având întrebări doar pentru cei care nu reușesc să se informeze corect. 

„Nu prea avem turiști. Dacă mă uit la perioada actuală, cam bate vântul. Au fost ceva, în perioada 1 mai, de Rusalii, când au existat acele zile libere cuplate, dar, din păcate, în Deltă, turismul a ajuns, din punctul meu de vedere, un turism de masă și un turism de weekend, în majoritatea lui. Din păcate, nu s-a adoptat o strategie bună, cum este în Grecia, cu pensiuni mici. Pentru noi, care facem turism de nișă, în Deltă este destul de greu”, spune Dragoș Olaru. 

Ghidul afirmă că proprietarii de pensiuni și hoteluri din Delta Dunării au avut o șansă mare în perioada pandemiei de COVID, care însă a fost ratată. „Românii nu au putut să plece și au venit peste noi, și în Deltă. Lumea s-a bucurat că a avut turiști, dar nu a știut să profite, să-și creeze o imagine mai bună, servicii mai bune. Acum realizează și ei care este situația, pentru că nu mai vin oamenii.

Pentru un turist, ca să aibă satisfacție în Deltă, ar trebui să i se găsească, în primul rând, celelalte servicii și abia apoi cazarea. Altfel, oamenii pleacă nemulțumiți și nu se mai întorc. Aici, serviciile adiacente, adică ce îi oferi turistului în plus, ce și cum vizitează, sunt foarte importante. În orice altă parte a țării, omul are mașina la dispoziție și merge oriunde dorește”, afirmă Dragoș Olaru. 

Acesta a mai spus că la această situație contribuie și faptul că sunt foarte puțini ghizi profesioniști în Delta Dunării. „Un ghid profesionist specializat este greu să îl faci doar cu un curs. O bază de plecare are, dar este nevoie și de practică. Mulți fac meseria după ureche, foarte puțini studiază. Atunci se pune problema de ce nu se poate dezvolta prea mult.

Se întâmplă pentru că este nevoie de ghizi care să ofere servicii bune. Ghidul este cel mai important în Deltă. Pe lângă informații, transmite emoție, valori. Eu așa văd această meserie. Oamenii se bucură cu adevărat de natură și de ceea ce văd dacă au un ghid bun”, a completat localnicul, care se așteaptă și el ca anul turistic 2024 să fie mai slab ca 2023.

Turismul din Delta Dunării, lovit serios de dronele rusești. „Dacă portul de la Tulcea e gol zilnic, este firesc să nu fie turiști la Sulina”
Dragoș Olaru

Rută culturală cu case pescărești la Chilia Veche și Periprava

Delta Dunării oferă șansa de a vizita unul dintre cele mai spectaculoase obiective turistice din Europa. Recent, autoritățile au prezentat o nouă rută turistică, ce oferă posibilitatea cunoașterii peisajului cultural al zonei. Este vorba despre case pescărești vechi din Deltă, puse la dispoziție de proprietari.

Deocamdată, ruta „peisajul cultural din Delta Dunării” oferă acces la cinci locuințe pescărești din Chilia Veche și Periprava, localități aflate pe malul brațului Chilia, la granița cu Ucraina. 

„Casa de pe strada Grădinarilor 95 se află la marginea comunei Chilia Veche. Nuanța vopselei ei exterioare, încă originală, este reprezentativă pentru comunitatea de ruși lipoveni din Delta Dunării. Acoperișul în patru ape, cu învelitoare de stuf, stă mărturie felului în care elementele naturii se întrepătrund cu viața de zi cu zi a oamenilor. O mică bucătărie de vară și o grădină de legume și zarzavat te vor face să îți dorești să petreci cât mai mult timp în umbra și liniștea acestei micuțe gospodării. 

Aceste case păstrează tradițiile, cultura și identitatea locală. Fiecare comunitate din Delta Dunării își aduce propriul aport la decorarea și stilul caselor, folosind motive tradiționale în ornamentații și culori care reflectă peisajul și cultura specifică fiecărei regiuni. 

Vă invităm să vă aventurați în această călătorie fascinantă către satul Chilia Veche! Veți găsi oameni prietenoși și ospitalieri, gata să vă împărtășească poveștile și tradițiile lor unice, veți descoperi un alt ritm al vieții, un timp care trece mai lent și cu mai mult sens”, astfel este descrisă una dintre cele cinci locuințe incluse în ruta culturală. 

pensiune-delta-dunarii1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Zeci de pensiuni, scoase la vânzare

Turiștii nu au renunțat de tot la vizitarea celor două localități românești, de unde pleacă apoi în excursii pe canalele Deltei, deși numărul acestora a scăzut semnificativ în ultimii doi ani. 

„Este un regres important din punctul de vedere al turiștilor și nu este doar ceea ce se întâmplă în Ucraina. Războiul ar avea un impact pe partea de Chilia, dar lipsa turiștilor se manifestă și la Sulina, și la Sfântu Gheorghe. Merg în fiecare zi pe Dunăre și porturile sunt goale. Altădată erau pline. Dacă portul de la Tulcea e gol zilnic, este firesc să nu fie turiști la Sulina și în celelalte localități din Deltă”, spune administratorul pensiunii Miruna din Periprava. 

Femeia susține că, posibil după 15 iulie, situația să se mai „anime”, dar nu se așteaptă la un aflux de oameni la fel ca în urmă cu 2-3 ani.

Între timp, zeci de pensiuni din această zonă sunt scoase la vânzare. Prețurile cerute pleacă de la câteva sute de mii de euro și ajung la peste un milion de euro. Astfel, pentru un resort din localitatea Crișan cu o suprafață construită de 1.400 de metri pătrați se cere suma de 1,25 milioane de euro, din care 350.000 de euro avans și restul în rate pe 5 ani. O altă pensiune cu 18 camere, din aceeași localitate, este prezentată la un preț de 800.000 de euro. 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (8)

Nadari   •   21.07.2024, 20:20

Inflația, preturile și tarifele mari, scăderea generală a puterii de cumpărare, astea sunt cauzele! Nu s-a speriat nimeni și nu dă doi bani pe riscul dronelor rusești sau ucrainene, dar trebuia să vă înscrieți în propaganda de război tip CNN, înțeleg!

vera197810   •   19.07.2024, 23:31

Sunteți tulceni de--ai mei dar ați speriat Ardealul cu prețurile mari !

Altig   •   17.07.2024, 18:21

Ciorba, o noapte de cazare, etc, etc sunt mai scumpe decat orice drona ruseasca. Lasati prostiile si aratati adevarul pentru care nu sunt turisti in Delta.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Știrileprotv.ro
Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
WOW! Ce NUME SUPEEERB a ales Larisa Iordache pentru fetița ei: „Mi se pare că sună foarte drăguț și regal, l-am întâlnit foarte rar". Are o SEMNIFICAȚIE DEOSEBITĂ
Viva.ro
WOW! Ce NUME SUPEEERB a ales Larisa Iordache pentru fetița ei: „Mi se pare că sună foarte drăguț și regal, l-am întâlnit foarte rar". Are o SEMNIFICAȚIE DEOSEBITĂ
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Cum să oprești căderea părului. Trucurile de care trebuie să ții cont: „Acest lucru permite scalpului să respire”
FANATIK.RO
Cum să oprești căderea părului. Trucurile de care trebuie să ții cont: „Acest lucru permite scalpului să respire”
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
GSP.RO
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Elle.ro
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Unica.ro
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Provocarea de pe TikTok care a determinat zeci de adolescente să se automutileze. "Aveau zeci de tăieturi pe tot corpul"
Observatornews.ro
Provocarea de pe TikTok care a determinat zeci de adolescente să se automutileze. "Aveau zeci de tăieturi pe tot corpul"
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații
HOROSCOP
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI