Timp de șapte luni, oameni echipați cu costume de protecție chimică au revenit aproape zilnic în micul oraș agricol Tarhuna, la aproximativ o oră de mers cu mașina, spre sud-est, de capitala libiană, Tripoli.
Au marcat dreptunghiuri cu bandă roșie și albă pe câmpurile cu pământ brun-roșcat, iar din aceste locuri au ridicat 120 de cadavre. Zone întinse încă nu au fost încă verificate.
„De fiecare dată când găsesc un nou cadavru, încerc să îl scot cu cât mai mare blândețe”, spune unul dintre muncitori, Wadah al-Keesh, adăugând: „Credem că dacă rupi un os, sufletul lui îl va simți”.
Unele cadavre par a fi ale unor tineri luptători uciși în bătăliile din jurul Tarhunei din vara trecută, în al nouălea an al războiului civil din Libia.
Dar multe dintre corpurile neînsuflețite sunt ale unor civili – inclusiv femei și copii de până la 5 ani – unele purtând semne de tortură.
Mormintele sunt moștenirea groaznică a unei domnii de teroare, cu o durată de aproape opt ani, impusă orașului de o familie locală, Kani, și de „miliția” pe care a creat-o.
Trei dintre cei șapte frați Kani sunt acum morți, iar ceilalți au fost obligați să fugă de forțe loiale Guvernului de acord național (GNA) recunoscut de ONU în iunie 2020, dar chiar și acum, mulți locuitori din Tarhuna se tem să vorbească despre crimele lor.
Unii spun că sunt încă amenințați de departe de susținătorii familiei Kani.
Povestea fraților Abdul-Khaliq, Mohammed, Muammar, Abdul-Rahim, Mohsen, Ali și Abdul-Adhim nu este ușor de spus. Este terifiantă.
Arată cum o familie săracă a profitat de haosul care a „înghițit” Libia după revoluția din 2011 împotriva dictatorului, colonelul Muammar Gaddafi, și a ajuns să conducă comunitatea lor, instaurând teroarea.
„Acești șapte frați erau oameni aspri, fără nicio manieră. Statutul lor social era zero”, spune Hamza Dilaab, un avocat instruit și activist comunitar, care își amintește că i-a întâlnit la nunți și înmormântări, înainte de 2011.
„Erau ca un pachet de hiene când erau împreună. Au înjurat și s-au certat. Puteau chiar să se lovească reciproc cu bețe”, a mai precizat Hamza Dilaab.
Cum au ajuns să facă legea în Tarhuna frații Kani
Când a izbucnit revoluția, majoritatea oamenilor din Tarhuna au rămas loiali lui Gaddafi. Dictatorul favorizase orașul, oferind oamenilor din păturile conducătoare locuri de muncă bune în forțele sale de securitate.
Frații Kani au fost printre puținii care au susținut revoluționarii – deși nu din idealism, spune Hamza Dilaab, ci din cauza unui conflict de 30 de ani cu niște veri, o familie de susținători ai lui Gaddafi.
În frământările de după răsturnarea lui Gaddafi, frații au realizat că au o șansă să se facă remarcați.
„Cei din familia Kani a reușit încet, discret, să asasineze acea familie, unul câte unul”, spune Hamza Dilaab. Dar asta a declanșat un ciclu neîntrerupt de răzbunări, care a dus la uciderea, în 2012, a lui Ali, cel mai tânăr frate Kani.
„Ali era tânăr și frumos și, când a murit, familia Kani l-a transformat într-o legendă. Frații au decis să răspundă la această crimă nu doar găsind persoanele responsabile și ucigându-le. Ceea ce au făcut de fapt a fost să le omoare întreaga familie”, spune Jalel Harchaoui, expert pentru Libia la Institutul Clingendael din Olanda, care a cercetat istoria familiei Kani.
Cei din clanul Kani au preluat treptat puterea în zonă și au organizat forțele militare existente în oraș, creându-și propria miliție de câteva mii de luptători. La fel ca majoritatea milițiilor din Libia, aceasta avea acces la fonduri de stat.
Astfel, frații Kani au folosit teroarea pentru a-și impune autoritatea absolută asupra Tarhunei.
„Politica lor a fost să terorizeze oamenii fără niciun alt motiv decât să creeze frică. Au ucis doar din acest motiv. Oricine din Tarhuna care s-ar fi împotrivit lor a murit”, spune Hamza Dilaab.
Hanan Abu-Kleish era acasă la 17 aprilie 2017, când mai mulți reprezentanți ai „miliției” organizate de frații Kani au năvălit peste ea.
„Unul dintre ei mi-a pus o armă la cap. M-a întrebat cine era în casă, iar eu i-am spus: «Nimeni». Dar m-au târât cu forța în camera tatălui meu și i-au spus: «Mai întâi te vom ucide pe tine». Și chiar au făcut-o. Am făcut tot ce am putut pentru a-i opri, dar au tras mai multe gloanțe în pieptul lui”, a povestit Hanan Abu-Kleish.
În aceeași zi au mai fost uciși trei dintre frații lui Hanan și doi dintre nepoți, în vârstă de 14 și 16 ani. Alte rude sunt date dispărute după ce aparent au fost răpite de forțele Kani.
Hanan spune că nu a existat niciun motiv pentru aceste crime, în afară de faptul că familia ei a fost relativ înstărită și respectată în Tarhuna.
Frați Kani își creaseră propriul ministat în Tarhuna și în împrejurimi, controlând chiar poliția în uniformă. Ei conduceau un imperiu de afaceri, extorcând „taxe” de la o fabrică de ciment și alte afaceri locale, construind un centru comercial și conducând unele întreprinderi, printre care și o spălătorie.
Au profitat de pe urma „protecției” traficanților de droguri și a migranților ale căror rute treceau prin zonă, traversând teritoriul Libiei pe drumul de la Sahara la coasta mediteraneană.
În același timp, frații Kani se lăudau cu lupta împotriva traficului de droguri și cu crearea unei insule de stabilitate în Libia, devastată de război.
Șeful clanului Kani lucrase ca șofer pentru o companie petrolieră
În fruntea așa-zisului stat se afla Mohammed al-Kani, un salafist (adept al unei forme fundamentaliste a islamului) și al doilea cel mai în vârstă dintre frați.
El era singurul membru al familiei cu puțină educație și cu un loc de muncă plătit în mod regulat, după ce, înainte de revoluție, lucrase ca șofer pentru o companie petrolieră. Frugal și calm, în general purta un costum tradițional de salafist.
„De obicei, în familiile de gangsteri, persoana de la vârful ierarhiei nu este deosebit de înspăimântătoare sau este chiar charismatică. Sus se află, de obicei, persoana care este capabilă să înțeleagă toate schemele complicate necesare pentru ca întreaga piramidă să funcționeze. Și acesta a fost cazul lui Mohammed”, spune Jalel Harchaoui.
Imediat după el era Abdul-Rahim, un bărbat dur, cu capul ras, care se ocupa de „securitatea internă” – având de-a face cu orice „trădător”, în timp ce Mohsen, cu o față de om îngâmfat, era „ministrul apărării”, responsabil cu miliția Kani.
„Abdul-Rahim a fost ucigașul numărul unu. După el: Mohsen”, își amintește Hamza Dilaab. Acesta a declarat că mai multe persoane care au fugit din Tarhuna, printre care și el, au informat guvernele care se succedau în Tripoli despre crime, „dar, din păcate, acele guverne au ignorat toate crimele clanului Kani, pentru că miliția Kani le era de folos”.
În 2017, frații au organizat o paradă militară, inclusiv cu armament greu, cu rânduri de polițiști în uniformă și cu lei.
Animalele sălbatice erau proprietatea personală a fraților și se zvonește că au fost hrăniți cu carnea unora dintre victimele familiei. Apoi, în 2019, Kani și-au schimbat decisiv partea în războiul civil.
Alianța cu Khalifa Haftar a transformat orașul într-un iad
Abandonându-și alianța cu GNA, care controla vestul Libiei, ei l-au invitat pe cel mai mare dușman al său, generalul Khalifa Haftar, stăpânul jumătății de est a țării, să folosească orașul Tarhuna ca loc de pregătire a atacului asupra capitalei.
Dintr-odată, micul oraș Tarhuna a devenit locul unei lupte internaționale. Haftar a fost susținut de o alianță ciudată între Franța, Egipt, Emiratele Arabe Unite și Rusia, care a trimis mercenari în tabără în orașul aflat sub controlul fraților Kani.
Împotriva lor, Turcia a dat arme pentru a sprijini guvernul de la Tripoli. Și probabil că o dronă turcească a fost cea care i-a ucis pe Mohsen al-Kani și pe Abdul-Adhim, în septembrie 2019.
Moartea lor și eșecul ofensivei de capturare a orașului Tripoli au declanșat cea mai sângeroasă perioadă pe care a cunoscut-o Tarhuna.
„Crimele au apărut din ce în ce mai frecvent, din cauză că lucrurile nu funcționau. Familia Kani a devenit din ce în ce mai paranoică”, spune Jalel Harchaoui.
Dar au existat și crime care aparent au fost motivate de nevoia fraților Kani de procurarea de echipament militar pentru a continua războiul.
Ucideau și jefuiau după bunul plac
Într-o zi din decembrie 2019, o femeie din Tarhuna, Rabia Jaballah, l-a văzut pe vărul ei, Tareq, împușcat mortal în pragul casei de către milițienii Kani.
I-au luat mașina 4×4. A doua zi, în timp ce Tareq era înmormântat, polițiștii au invadat cimitirul, smulgând din familie 10 bărbați, inclusiv pe soțul ei. Aveau camionul lui Tareq – acum cu un lansator de grenade montat pe el. Deodată, a înțeles motivul atacului: „Familia Jaballah își câștiga existența dintr-o afacere cu mașini, în principal 4×4. Așa că ne-au atacat pentru a ne jefui, pentru a ne folosi vehiculele pentru războiul lor”, povestește Rabia Jaballah.
Luptătorii pro-guvernamentali au capturat în cele din urmă Tarhuna la începutul lunii iunie 2020, iar cei patru frați Kani rămași în viață și miliția lor au fugit împreună cu forțele lui Haftar în estul Libiei.
„Aveam atât de multe speranțe, nu am dormit în noaptea aceea, copiii au fost fericiți”, spune Rabia Jaballah. A doua zi dimineață, ea și mulți alții ai căror soți, frați sau fii fuseseră răpiți, s-au repezit la cunoscutele centre de detenție pe care le foloseau frații Kanis în căutarea rudelor.
Închisorile erau goale. „Ne-au distrus speranța”
Într-o închisoare, spre groaza lor, au găsit un rând de celule de 70/70 cm – abia suficient de mari pentru a sta acolo. Erau haine aruncate, dar închisoarea era goală. „Toate speranțele ni s-au năruit. Pereții erau acoperiți de sânge. M-am prăbușit, nu am mai putut face față situației”, spune Rabia.
Daniel Hilton de la Middle East Eye, unul dintre puținii reporteri străini care au vizitat Tarhuna de la înfrângerea familiei Kanis, a făcut alte descoperiri tulburătoare.
„Deasupra celulelor se aflau movile de cenușă provenite de la focurile pe care oamenii care țineau acești prizonieri le aprindeau pentru a transforma celulele în cuptoare, ca o formă de tortură”, spune el. Pe podeaua altei închisori a găsit pantofi mici în culori vii, aparținând copiilor despre care se crede că acum sunt morți sau dispăruți.
Kamal Abubakr, șeful Autorității guvernamentale GNA pentru căutarea și identificarea persoanelor dispărute, spune că peste 350 de persoane din Tarhuna sunt înregistrate ca dispărute – deși unii localnici susțin că numărul real este mai aproape de 1.000.
Până în prezent, au fost identificate foarte puține dintre cadavrele găsite în morminte comune, din cauză că procesul de depistare a victimelor după ADN abia a început.
Femei și copii, în gropi comune
Doctorul Abubakr spune că mormintele descoperite până acum sunt mai șocante decât oricare altele găsite în Libia de la începutul conflictului în 2011.
„Este pentru prima dată când găsim femei în morminte comune sau copii. De asemenea, am găsit un corp îngropat cu echipament medical, o mască de oxigen și tuburi… Un bărbat viu luat din spital și îngropat. A fost un șoc pentru și la noi”, a pus Abubakr.
Guvernul de la Tripoli a declarat că investighează aceste crime, deși Hanan Salah, cercetător din Libia pentru Human Rights Watch – care și-a publicat joi propriul raport despre Tarhuna – spune că a solicitat mai multe investigații de la înființarea sa în 2015 și că încă nu există nici măcar o anchetă care să fie finalizată.
„Autoritățile ar trebui să acționeze pentru descoperirea sumbrelor gropi comune, luând măsuri adecvate pentru identificarea cadavrelor și aducerea în fața justiției a celor responsabili de abuzuri”, spune ea.
Urmând exemplul lui Hamza Dilaab, Hanan Salah sugerează că GNA, care a fost aliată cu frații Kani de câțiva ani, „ar fi închis ochii la unele dintre aceste acuzații foarte grave, ceea ce înseamnă că conducerea superioară a GNA, nu doar ofițerii militari, dar și oficialii, pot fi responsabili, la rândul lor, de aceste acuzații grave”.
Încercările repetate ale BBC pentru un interviu cu un oficial guvernamental care ar răspunde la această acuzație nu au avut succes.
Între timp, Curtea Penală Internațională a deschis o anchetă cu privire la crimele din Tarhuna, iar Mohammed al-Kani a fost inclus pe o listă a guvernului SUA.
Dar, sub protecția generalului Haftar, este puțin probabil ca el și frații săi rămași să se confrunte cu justiția în curând.
Dorință de răzbunare și temeri pentru viitor
În Tarhuna se ridică voci care cer răzbunare, dar Wadah al-Keesh, tânărul care caută în morminte, se teme pentru viitor.
„Oamenii din Tarhuna tocmai au fost eliberați, dar au trecut de la protecția unei miliții la alta – guvernul este doar fața, milițiile controlează terenul. Și doar își fac treaba, ceea ce îi îngrozește pe oameni”, spune el.
La înmormântarea unui bărbat găsit într-o groapă comună, Said Mesbah al-Shoshi, Wadah a auzit un discurs ținut de fratele victimei, care i s-a părut ca o mică licărire de lumină într-un oraș tragic.
„El a spus: «Idealul fratelui meu a fost doar să trăiască și să trăiască pentru copiii lui. Nu avea nimic de-a face cu acest război. Deci, dacă cineva susține că oamenii au murit pentru o cauză să nu-i credeți, pentru că vor doar să folosească moartea altora în beneficiul lor. Vrem să oprim cercul răzbunării, pentru că este un dezastru pentru această țară». Când am auzit asta, am fost pe punctul de a izbucni în plâns. A fost într-un fel minunat”, a spus Wadah.