În aceste zile de cumpănă, când România este împărțită în două tabere, iar imaginea Jandarmeriei a avut mult de suferit, e interesant de aflat cum comentează presa internaţională situaţia din țara noastră.
Sub titlul „Premierul Dăncilă este o marionetă a puterii”, ziariştii cotidianului german Handelsblatt o descriu pe şefa Guvernului de la Bucureşti drept o unealtă în mâinile preşedintelui PSD. Pe un ton ironic, jurnaliştii scriu că premierul României, Viorica Dăncilă, s-a remarcat, la proteste, prin absenţă şi îşi informează cititorii că o vor vedea mai des în prima parte a anului viitor când România va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Dacă va mai fi în funcţie. Die Welt scrie că ministrul de Interne a scuzat acţiunile turbate ale Jandarmeriei şi a vorbit despre huligani periculoşi care au atacat statul. O imagine sumbră, constată publica germană, venită dintr-o ţară care va fi lider peste celelalte statele ale Uniunii Europene în primele şase luni ale anului viitor.
Situaţia de la Bucureşti este analizată în Bloomberg din perspectiva apartenenţei la Uniunea Europeană. România a zguduit blocul comunitar călcând pe urmele Ungariei şi Poloniei în încercarea de a politiza sistemul judiciar şi de a proteja oficialii corupţi. Prezenţa la această manifestaţie sugerează că mişcarea născută acum un an şi jumătate încă are puls chiar dacă pierduse din elan în ultima vreme, constată jurnaliştii americani.
Politico publică un editorial cu titlul Democraţia sub asediu în România şi atrage atenţia că reacţia Guvernului la protestele paşnice reprezintă o amintire dureroasă a fragilităţii democraţiei. Pe siteul său, Euronews insistă asupra forţei pe care a demonstrat că o are comunitatea românească din afara graniţelor. Având în vedere puterea simbolică pe care o deţine diaspora, nu e de mirare că, simţind o ameninţare iminentă, prima reacţie a Guvernului român a fost instinctuală şi lipsită de tact. Violenţele de vineri, din Piaţa Victoriei, au fost menţionate şi la Bruxelles. Un jurnalist austriac a cerut Comisiei Europene o reacţie, după ce un cameraman al televiziunii publice austriece a fost agresat de forţele de ordine. Comisia Europeană a avut, însă, un răspuns ezitant, comentează ziarul austriac Der Standaard, citat de Digi 24.
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori