Cu aproape o lună înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, americanca Shanna Griffus, profesoară de arte vizuale la gimnaziu în Kiev, s-a întors în Michigan, Statele Unite. Hotărârea a luat-o în urma avertizărilor din partea autorităților americane că Rusia ar putea ataca Ucraina. „Unii colegi sunt în buncăre și tot predau”, a spus profesoara în interviul pentru Școala 9.
De la 8.000 de kilometri, face tot posibilul să rămână și ea cumva aproape de elevii Școlii Internaționale din Kiev. Le ascultă temerile din cea mai grea perioadă pe care au trăit-o vreodată, un război care le pune tuturor viața în pericol.
Pentru unii dintre elevii Shannei Griffus, reînceperea cursurilor online înseamnă o scurtă detașare de o realitate în care educația abia își mai poate face loc. Ore se mai țin doar dacă anumite instituții sau unii profesori își doresc să-și continue activitatea. Numai în primele 12 zile de război, armata rusă a distrus peste 200 de școli, potrivit Ukrinform, agenția de presă a Ucrainei.
– Ce i-ai întrebat pe elevii tăi când ați început cursurile online, la câteva zile de la izbucnirea războiului?
– În prima zi de cursuri online, după invazie, i-am rugat pe elevi să completeze un chestionar. Erau întrebări precum: Unde te afli? Ai acces la internet, poți participa la ore pe Zoom? Ești într-un mediu liniștit în care poți lucra? În ce măsură te poți implica în activitatea de la clasă? La ce ai prefera să lucrezi? Am lăsat spațiu să îmi spună și cum îi pot sprijini. Apoi, le-am pus eu direct întrebări similare celor care au reușit să participe la cursuri – cam jumătate dintre cei 40 de elevi ai mei. O parte sunt ucraineni, unii se aflau încă în Ucraina și totuși s-au conectat.
Bunăstarea emoțională a elevilor, mai importantă decât lecțiile
– Cei care au rămas în Ucraina și au intrat la orele online erau acasă sau în adăposturi antiaeriene cu acces la internet?
– Elevii care se află în Kiev se mută din subsoluri sau buncăre în casele lor și înapoi, în funcție de avertismentele de raid aerian. Ei m-au anunțat că ar putea fi nevoiți să iasă din ora de curs în orice moment din această cauză, dar, din fericire, nu s-a întâmplat așa ceva. Alți elevi s-au mutat în orașe din Ucraina care au fost mai puțin lovite. Sănătatea emoțională a elevilor nu este foarte bună, dar au rămas puternici, având în vedere tot ce se petrece. Am fost impresionată de puterea elevilor rămași în Ucraina și de încercarea lor de a se agăța de orice formă de normalitate. Mulți își doresc să le fie distrasă atenția de la anxietatea constantă. În ce îi privește pe elevii care au plecat din țară, ei se luptă cu neputința.
Schițe într-un caiet pe care l-ar putea lua cu ei oriunde
– Sunt încă motivați să învețe?
– Elevii care au participat la cursuri au fost, în general, motivați să finalizeze lucrările. Unii au spus că sunt foarte distrași, au vrut să se alăture cursurilor și să țină legătura cu noi, dar nu știau cât ar putea să lucreze. Alții au spus clar că simt nevoia să se ocupe de școală. Unii au dorit, de asemenea, ca această materie să îi ajute să își exprime sentimentele din această perioadă.
– Te-ai gândit, așadar, la metode noi de abordare a orelor?
– Am schimbat planurile radical pentru ca ei să lucreze cum vor sau cum se simt confortabil. La cursul nostru de introducere în artă ar fi făcut o cercetare și ar fi lucrat și pe calculator, iar mulți au păstrat planul inițial, pentru că nu au acces acum la materiale de artă. Le-am oferit și posibilitatea de a alege între a prezenta o lucrare de artă care să exprime sentimente legate de situația actuală – protest, luptă pentru pace – sau o serie de schițe realizate la scară mică într-un caiet, pe care l-ar putea lua cu ei oriunde.
Continuarea, pe Școala 9.