În 2016, companiile americane au început să-și
antreneze angajații pentru a recunoaște persoanele traficate. Măsura a venit în
contextul în care, în SUA, în șapte ani, peste 450.000 de persoane au căzut
victime acestui flagel.

Acum, cinci însoțitori de zbor de la companiile
Delta și United, care au cerut să le fie protejată identitatea, și Brady
Byrnes, director de recrutare la American Airlines, au decis să rupă tăcerea și
să arate semnele care dau de gol o persoană traficată.

Nu de alta, dar ar putea ajuta oamenii să
identifice victimele traficului uman și în altă parte decât la bordul
avioanelor.

Cele 8 lucruri care pot semnala că o persoană e traficată:

  • Două persoane, dintre care una foarte tânără, călătoresc împreună, dar nu seamănă și nici nu au același nume de familie. Tânărul ar putea fi traficat, celălalt ar putea fi traficantul;
  • Un tânăr care călătorește fără bagaj;
  • Un adult care nu-i permite tânărului cu care călătorește să-i ceară ceva însoțitorului de bord – apă, suc – sau să-i răspundă la eventuale întrebări;
  • Un pasager tânăr supravegheat îndeaproape de însoțitorul său;
  • Un pasager tânăr care răspunde evaziv când e întrebat în ce scop călătorește sau schimbă vorba;
  • Un pasager tânăr a cărui mână stă tot timpul lângă cea a însoțitorului său mai vârstnic – e posibil ca mânecile de la hainele celor doi să ascundă cătușe;
  • Un pasager tânăr care evită contactul vizual cu însoțitorul de zbor;
  • Un pasager tânăr care nu merge neînsoțit la toaletă.

Brady Byrnes a atras atenția că este foarte important să nu te pui în pericol când observi astfel de comportamente bizare.

La bordul aeronavelor, de exemplu, însoțitorul
de zbor nu va lua niciodată personal măsuri într-un astfel de caz, ci va
raporta căpitanului.

Intră în sarcina căpitanului să ia legătura cu
autoritățile, care preiau cazul și fac cercetări.

 
 

Urmărește-ne pe Google News