Trei generații au pus pe picioare o plantație de fructe de pădure în Gorj. Nepotul a dezvoltat afacerea, părinții au pus banii, bunica Mărioara coordonează muncitorii

Acum cinci ani, familia Burtea din Ţicleni, Gorj – părinţii, cei doi copii, bunica – s-a aşezat în jurul mesei şi s-a sfătuit.  S-au gândit în ce să investească, au căutat pe Internet.

“Eu urăsc calculatoarele, nici nu mă pot uita la ele”, spune bunica Mărioara, care a fost contabilă la sonde şi a lucrat pe calculatoare de tip vechi. Vedea semne fosforescente pe un ecran negru şi “asta mi-a terminat ochii”, spune femeia de 70 de ani.

“Băiatul ăla, cu un milion de idei”

Ionel, nepotul ei, s-a născut în vremea interfeţelor prietenoase cu oamenii. Are 24 de ani, a terminat Relaţii Internaţionale la ASE. “Cei din instituţii îmi zic: băiatul ăla cu un milion de idei”,  se recomandă el.

În ciuda renumelui său pe plan local, e un băiat timid. Conform declaraţiilor bunicii, cât a stat la şcoală la Bucureşti, a fost cel mai cuminte şi mai chibzuit nepot.

La şedinţa în familie din 2015, Ionel şi-a convins părinţii să-i dea 50.000 de euro, economiile familiei, pentru a investi în fructe de pădure. “Mai aveam nevoie de încă 50.000 de euro, pe care i-am strâns din credite. Da, e nevoie de bani la început, dar cred că merită riscul”.

Recomandări

Crima pasională din lumea bună a Bucureștiului care a rămas nerezolvată și la 90 de ani distanță. Cum a sfârșit Tita Cristescu, prima Miss România

Afacerea a fost botezată Abund Berry,  “nici nu ştiam ce înseamnă”, râde bunica. “Mi-au spus ei că înseamnă fructe de pădure. Pe vremea mea, nu prea se făcea engleza la şcoală. Doar franceză şi rusă”.

Soi canadian, pe sol gorjean

Pentru o plantaţie de mure, e nevoie de puieţi şi de teren potrivit, eventual cu o sursă de apă, pentru irigaţii.  

“Am pământ, multe hectare, dar e în curele, pe dealuri, nu poţi să pui mure lângă porumb”, explică bunica. Tatăl lui Ionel, Marian, s-a ocupat de căutat şi cumpărat terenul.

Apoi, s-au urcat toţi în maşină şi au mers tocmai la Mărăcineni, Argeş, la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură. De acolo, familia Burtea s-a întors cu un soi canadian de mure, care se potriveşte cu solul din zona Ţicleniului.

Întâi, Ionel a plantat un hectar de mure, la Lumedia, lângă Ţicleni. “Am văzut că merge şi ne-am extins, am plantat şi la Ţicleni, am ajuns la şapte hectare”. Terenul e în conversie bio, plantele sunt cultivate curat, fără chimicale. Irigarea se face cu picătura, cu apă trasă din izvor sau din depozitele de apă de pe plantaţii.

Culesul durează din iulie până la începutul lui septembrie. “În primii ani, ne era greu să găsim mână de lucru, mergeam din poartă în poartă să chemăm oamenii”, povesteşte bunica Mărioara.

Recomandări

Viitorul automobilelor pe hidrogen și al hibridelor nu sună bine. Explicațiile a doi experți: „Zilele lor sunt numărate” I Interviu

Ţicleniul, un oraş unde toată lumea muncea în industria de petrol şi gaze, s-a pustiit treptat, după 1989. Din cei vreo 4.400 de locuitori, mulţi au plecat la munci sezoniere în afară. Plantaţia lui Ionel a apărut prea târziu, când părea de necrezut că românii pot culege căpşune, zmeură şi mure şi la ei acasă.

Pandemia i-a adus însă pe expaţi înapoi la Ţicleni. “Anul ăsta, că s-au întors mulţi, am găsit repede culegători”, spune Mărioara. E puţinul bine dinăuntrul răului.

“Pandemia ne-a încetinit. Trebuie să ai mare grijă, când lucrezi cu 50 de oameni odată, cum lucrăm noi. Să îi ţii la distanţă unul de altul. Iar distribuţia, procesarea, partea de congelare şi depozitare merg mult mai greu în perioada asta”, afirmă Ionel.

Loteria supermarketurilor

Murele sunt fructe care se strică repede după ce le-ai cules. Ori le mănânci pe loc, ori le pui la congelator, nu le poţi lăsa pe mâine. De aceea, după ce culegătorii coordonaţi de bunica Mărioara umplu lădiţele, lădiţele sunt urcate în dubele de transport, iar Ionel, tatăl Marian sau unul dintre cei doi şoferi ai lor le duc în aceeaşi zi la Deva sau la Bucureşti.

Recomandări

Culmea interceptărilor. Fost șef de la Imigrări Caraș-Severin, acuzat de corupție, înregistrat de DNA în timp ce vorbește singur: „Care … e ăsta!? Nu înțeleg”

Agricultura cere timp. Sfatul meu pentru tinerii care vor să investească într-un astfel de proiect e să aibă răbdare.

Ionel Burtea, patron Abund Berry:

La depozitele marilor supermarketuri, trebuie să ajungi la o anumită oră, pentru ca marfa ta să fie acceptată. Dacă ai ajuns la timp, e posibil ca vreun şef de depozit să se uite la fructe şi să constate, ochiometric: “Sunt prea coapte!” şi să le refuze.

“La intrarea în depozite e ca la piaţă. O loterie! Şefii de la aprovizionarea supermarketurilor nu ştiu că murele, dacă le culegi când nu s-au copt, aşa rămân, acre, oricât le-ai ţine pe raft”, oftează Ionel.

Marfa refuzată nu se pierde, e dusă de urgenţă la procesare. Împreună cu o podgorie renumită, Ionel a lansat vinul de mure şi cidrul de mure. “Când vine vorba de un produs atât de perisabil, e mai rentabil să te concentrezi pe partea de procesare. Cu fructele de pădure se pot face multe lucruri: de la siropuri şi îngheţate până la cosmetice”, susţine tânărul afacerist.

Secretul din oalele bunicii

Clienţii sunt invitaţi să-şi culeagă singuri murele, iar culegătorii primesc şi ei porţia lor de fructe, “să facem dulceaţă la nepoţi, să le trimitem şi lor”, spune una dintre femeile care robotesc printre frunze. Ramurile cu rod vor fi tăiate, iar în locul lor vor creşte de la baza tulpinii alte viţe, care vor înflori la primăvară.

E un an bun pentru mure, a plouat la timp. Bunica Mărioara îi mulţumeşte lui Dumnezeu că a avut grijă de proiectul nepotului: “Muncim mult, toţi muncim, am muncit toată viaţa, nimic n-am făcut fără muncă. Şi Ionel e la fel”.

La observaţia că nepotul are un nume cam demodat pentru epoca Internetului, bunica spune că băiatul a primit numele de la bunicul său, “bărbatul meu, pe care mi l-a luat Domnul prea repede, a lucrat la sonde, a făcut cancer de la mediu toxic, l-am pierdut şi-acum mi-e dor măcar să am cu cine mă certa”.

Printre rândurile din prima plantaţie, cea de la Lumedia, Ionel a pus obiecte din gospodăria bunicilor. Maşini de cusut antice, un pian fără coadă, o copaie, un fier de călcat cu cărbuni, “toate butoaiele şi oalele de pământ mi le-a luat”, se amuză Mărioara.

Băiatul motivează că a adus suvenirurile din pod pentru vizitatori, să-şi facă poze, să le pună pe Facebook, să le dea tag. Dar e şi un fel nostalgic de a spune că secretul succesului unei afaceri de familie nu este neapărat Google, ci familia, cum funcţionează ea, cât de puternică este, cât de adânci îi sunt rădăcinile.

Ionel plănuieşte să acceseze fonduri europene pentru un proiect cu sere de căpşuni. “Acum câţiva ani, nici nu ştiam ce înseamnă AFIR, cei care aprobă proiectele”, râde el. Nu ştia nici că poate să îi dea ordine bunicii, pe linie organizatorică. Ca nepot, cum ar veni, şi-a depăşit planul cincinal.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 20

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro