Intitulat „proces de dezamorsare a bombei”, clipul distribuit pe Twitter de Nexta îi prezintă pe cei doi specialiști ucraineni care îngenunchează lângă proiectilul neexplodat și reușesc să-l neutralizeze deșurubând cu grijă sigiliul folosind o sticlă de apă și mănuși.

„Un curaj uluitor”, a catalogat acțiunea celor doi experți ucraineni britanicul Charles Lister, director al programelor de combatere a terorismului şi extremismului din Siria la Institutul pentru Orientul Mijlociu, potrivit The Guardian.

„Această bombă aruncată de Rusia ar distruge o clădire – şi totuşi aceşti specialişti din Ucraina o dezamorsează cu mâinile şi o sticlă de apă, în timp ce obuzele se aud în apropiere. Un curaj uluitor”, a scris Charles Lister pe Twitter.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News