Bărbatul îl acuză pe colegul său Anthony Bertolone, în vârstă de 22 de ani, că s-a fotografiat de mai multe ori în timpul unor acte sexuale neconsimţite cu el. Victima dormea în toate cazurile şi nu a simţit nimic.
Tânărul le-a povestit judecătorilor că a aflat ce se întâmplă în momentul în care a pus mâna pe laptopul prietenului său. Acolo a descoperit poze şi filmuleţe făcute în timpul unei vacanţe pe care a petrecut-o cu Bertolone.
„A fost înspăimântător. M-am simţit de parcă nici nu am fost acolo. A fost un coşmar. Erau o groază de poze în care el îmi făcea sex oral, cât timp eu dormeam. Erau şi câteva înregistrări în care el mă spiona şi în care îmi mângâia penisul. Imagini foarte, foarte deranjante despre care habar n-am avut că există”, a fost mărturia victimei care i-a emoţionat pe toţi cei prezenţi în sala de judecată.
Bertolone neagă toate acuzaţiile iar avocatul lui a dat de înţeles că victima a consimţit toate aceste acte sexuale.

 
 

Urmărește-ne pe Google News