Cum e să vizitezi viitorul a 15 țări în trei zile, într-o aventură ruptă din filmele SF

În niciun pavilion de la World Expo Dubai nu atârnă nicio priză, niciun perete nu e scorojit, pardoselile lucioase n-au nicio zgârietură și dalele sunt toate fixate bine la locul lor. Totul este aliniat perfect, într-o utopie a arhitecturii viitorului. Mândria cu care lumea își prezintă viziunile vine din urmă cu două secole.

De la acei oameni atârnați, în gol, de roată

În 1893, la Expoziția universală din Chicago, construcția a fost terminată abia la două luni după inaugurare. Roata Ferris, realizată pentru evenimentul de atunci – și care astăzi îmblânzește geometria oricărui cer urban, de la Londra, Budapesta și chiar București (avem o roată în Parcul Tei) – a făcut prima rotație din istorie cu oameni agățați efectiv de barele de fier. 

Când George Washington a vizitat expoziția, un reporter scria despre roata Ferris, care avea de data asta și cabinele gata: „niciun morocănos nu va avea ocazie să se sinucidă, nicio femeie isterică nu va sări de la fereastră”. 

Numele celor 200.000 de muncitori care au trudit aici

Recomandări

Imagini cu banii puși de un pacient pe biroul lui Nelu Tătaru, despre care procurorii susțin că sunt șpagă luată de fostul ministru al sănătății

De atunci am făcut în galop drumul evoluției tehnologiei și cu pași mai stângaci, pe cel al libertăților și drepturilor egale. Astăzi, nimeni de la World Expo Dubai nu ar îndrăzni să numească o femeie isterică sau să ia în râs sinuciderea. 

Pavilionul Arabiei Saudite are o reprezentare echitabilă a femeilor și bărbaților la expoziție și, ca o reparație istorică adusă acuzațiilor de sclavie modernă, organizatorii emiratezi au ridicat un monument cu numele tuturor celor 200.000 de muncitori din toată lumea care au lucrat din martie 2016 la construcția expoziției.

Unele clădiri au rămas după expozițiile mondiale din țările care le-au găzduit, altele au fost îngropate în burta hulpavă a istoriei. După expoziția din 1893 de la Chicago, „American Chronicle” scria: „Ce decădere umană după măreția și risipa Expoziției Universale care și-a închis de curând porțile! Acum era totul numai splendoare, mândrie și exaltare, iar în clipa următoare, nenorocire, suferință, foame, frig!”.

Spațiul expozițional din Dubai va rămâne cu același scop, să găzduiască alte și alte evenimente, târguri, conferințe. În octombrie 2021, presa din Dubai nu are alt discurs decât cel al măreției.

Recomandări

Mario Iorgulescu scapă de acuzația de omor. Judecătorii au schimbat încadrarea faptei și poate primi o pedeapsă mai mică

Pandemia le-a dat un an în plus Emiratelor Arabe Unite pentru a se pregăti. Și s-au pregătit într-atât încât nu au lăsat niciun fir de nisip să știrbească strălucirea World Expo Dubai 2020. 

Chiar dacă spațiul expozițional se află în plin deșert, la granița dintre Dubai și Abu Dhabi, nu se întâmplă să se verse sau să se prăfuiască ceva fără să nu apară, discret, ca o hologramă a trecutului, un angajat cu mop sau cârpă. Ei sunt cei 200.000.

„Nu este un târg, este un eveniment de diplomație publică”

Ferdinand Nagy, Comisarul General al Secțiunii Române la Expo Dubai, era acum nouă ani președinte al Biroului Internațional pentru Expoziții și a făcut parte din echipa de evaluare a țărilor care au participat la concursul de evaluare. 

Recomandări

Orientul Mjlociu, între furie şi iertare. Joe Biden, către Netanyahu: „Bibi, tu n-ai nici o strategie!”

Se băteau Thailanda, Turcia, Brazilia, Rusia și Emiratele Arabe. Își amintește cum, când a venit în inspecție în Dubai, au fost urcați într-un elicopter și li s-a arătat de sus un spațiu din deșert, în mijlocul căruia era scris „World Expo 2020”. „Aici va fi expoziția”, li s-a spus și nimeni nu s-a gândit că n-ar fi așa. 

„Există o confuzie de multe ori, multă lume consideră că este un târg și toată lumea întreabă ce produse aduce România, unde sunt locurile pentru firmele care vor expune. Nu este un târg pentru firmele care expun. Nu este un târg, este un eveniment de diplomație publică”, a explicat Ferdinand Nagy. Ai noștri au ales apa ca instrument diplomatic.

Fiecare țară vine cu un concept. Unii fac și restaurante sau magazine de suvenire, alții vin cu artiști, cu meșteri populari sau diferiți experți din domeniile la care excelează, dar în general, fiecare țară prezintă, ca într-un muzeu de artă contemporană, metafore ale realizărilor și identității lor.

Spațiul, aceeași ultimă frontieră

Am pornit să le descopăr și în două zile n-am văzut nici măcar 10% din tot ce e expus. Mi-am cumpărat pașaportul expoziției și la fiecare pavilion primești o viză simbolică. Într-o zi jumătate, am adunat 15. Le-am numărat la final, obosită după ore întregi la 38 de grade, alternate cu tururi în clădiri ca niște peșteri, cu aer condiționat dat la 15. 

Am făcut 20 de kilometri pe jos, fără să mă opresc la vreo graniță. „Connecting minds, creating the future” este tema.

Ca și în anii 60, spațiul este teritoriul viitoarelor bătălii. La pavilionul SUA este coadă, dar nu la fel de mare cum era, pe vremuri, cea de la ambasada din București pentru viză. 

Te așază pe o bandă rulantă, cu fața spre ecrane și proiecții care te poartă de la Thomas Edison la Steve Jobs, îți menționează Tesla și îți dă voie să atingi o bucățică dintr-o rocă lunară, veche de 3,75 de miliarde de ani, colectată într-una din misiunile Apollo. Printr-un spațiu mic al cutiei în care e pusă poți să bagi un deget să o atingi. Am atins-o și eu. Se simte ca o piatră ca oricare alta, fie că e erodată de apele Ozanei sau de bombardamentele meteoriților de pe spațiul fără atmosferă al Lunii. 

Mașina care merge pe apă și zboară

Pavilionul unei alte mari puteri, China, este unul dintre cele mai mari din expoziție. Te întâmpină hostesse cu „Welcome” pe voce ascuțită și zâmbete pe care le ghicești din ochi. Chinezii își prezintă infrastructura feroviară printr-un simulator la care stă un conductor în carne și oase. 

Constructorul de mașini SAIC a expus un prototip de mașină care poate să zboare și să meargă sub apă deopotrivă, ca vehiculele din „Al cincilea element”, în care Mila Jovovich și Bruce Willis trebuie să salveze omenirea celui de-al 23-lea secol. Mașina-amfibie-zburătoare SAIC rămâne până în martie anul viitor, cuminte pe o platformă, strălucind metalic la fiecare încheietură.

Rusia și-a construit un pavilion inspirat de păpușile Matrioșka, dar care poate la fel de bine să arate ca o pălărie colorată sau un Saturn stilizat. Indiferent ce-ți inspiră, e absolut spectaculos. 

În centrul lui este un creier imens, luminat. În minispectacolul de lumini, afli povestea acestui organ fascinant și intuiești o metaforă a ceea ce vrea să fie Rusia pentru lume – „the brain”. Pavilionul își prezintă cei mai mari cercetători și oameni de cultură ruși. La final ieși prin magazinul de suvenire cu porțelanuri fine.

Tururi la pavilioanele Italiei, Germaniei, Belarusului și Franței

După al cincilea pavilion, oricât de uimitoare ecranele, ledurile, atmosfera, începi să cauți într-un colț un buton de shutdown. Te simți ca într-o simulare a realității. Cum se lasă seara, niște roboței portocalii se împrietenesc cu copiii. 

Doi năzdrăvani trag robotul dolofan de mână, să-l facă să meargă cu ei. Se învârt în jurul lui așa cum pe vremuri copiii se roteau după o caradașcă găsită pe ogor. 

Micuțul robot nu se supără de bruscare și ochii de pe ecranul ce-i ține loc de față se transformă în două inimi jucăușe. Copiii aplaudă.

Șapte vize. La pavilionul Italiei poți să afli mai multe despre proiectele de sustenabilitate, să îți faci un selfie în colțul cu faianță cu designul Maiolica al Dolce&Gabbana și să bei un capuccino adevărat, unde nimeni nu te va întreba blasfemic „vreți și lapte la el?”, ca la cel al SUA. 

David învelit

Nu este însă un pavilion lipsit de controverse. Italienii au adus în Dubai o statuie uriașă cu un David gol-goluț. 

Germania se prezintă ca un imens campus, în care copii și oameni mari sunt invitați să afle mai multe despre viața sustenabilă. După ce îți înscrii numele și țara, cu un card la gât, de fiecare dată când treci pe lângă un ecran, ești salutat și ți se prezintă și statistici despre poluare sau emisiile de carbon și din țara ta. 

La pavilionul Belarusului te plimbi pe coridoare ca și cum ai fi lângă lacul Naraci și la final ai o demonstrație de cântece populare. Pavilionul Belgiei prezintă o replică din ce poți vedea și azi la Atomiumul din Bruxelles, inaugurat special pentru Expoziția din 1958. Francezii au creat un tur elegant, pornind de la istoria enciclopediilor și încheiat cu o călătorie virtuală la Catedrala Notre-Dame. 

Cu ajutorul unei tablete și al unui program de realitate augmentată, poți să călătorești în urmă cu două secole, pe șantierul construcției. Și de la pavilionul Belgiei, și de la cel al Franței se înalță un îmbietor miros vanilat de croissant și goffre. Mirosul ne ține ca o funie încă în zilele noastre.

Thailanda, pe ritmuri de jazz

Pe lângă pavilioanele de țări, sunt tot felul de alte atracții, ca la un parc de distracții. Niște doamne stau pe o bancă, cu relaxarea cu care stai pe un șezlong la plajă, și privesc hipnotizate niște valuri care coboară pe un zid artificial. Sunt sunete de mare, copii care încearcă să înfrunte valurile. Oamenii par să se simtă bine într-o realitate simulată. 

La pavilionul Thailandei se cântă jazz, la cel al Spaniei se mănâncă paella cu fructe de mare și fritatta cu ulei de trufe. Cum se lasă seara, și asta se întâmplă pe la ora 19.00, se aude pe fundal „What a wonderful life” și începe spectacolul de lumini de la Domul al Wasl.

Doar dacă ești cu adevărat atent, vezi că Pavilionul Afganistanului nu a mai putut fi deschis, după venirea talibanilor la putere. Pe programul organizatorilor scrie „opening soon”. Organizatorii promit că se va întâmpla. 

Cum să uimești lumea, din cinci în cinci ani

Dintotdeauna, târgurile internaționale au fost deopotrivă locuri propice ca țările să-și arate mușchii inovației și tehnologiei, terenuri de bătălie a orgoliilor de supremație dintre țări, dar și evenimente spectaculoase care aduceau laolaltă bucăți unice de cultură. 

De 170 de ani încoace, de când la Paris a avut loc prima expoziție universală din lume, cunoscută și sub numele de Palatul de Cristal, lumea nu a precupețit nimic când a venit vorba de aceste evenimente mărețe ale umanității. Au participat atunci Charles Darwin, Karl Marx și Michael Faraday, dar și scriitori precum Charlotte Bronte, Charles Dickens și Lewis Carroll. Franța era centrul lumii. În 1889, pe Champ de Mars, o sondă uriașă chinuia ochiul estetic al parizianului. 324 de metri de oțel care stabilea o prea înaltă ierarhie în lumea arhitecturii.

Dubai nu putea decât să ofere încă un eveniment din categoria „cel mai”, cu mai multe recorduri stabilite, printre care cel mai mare dom cu proiecție 360 de grade. Pavilionul Arabiei Saudite mai bifează cea mai mare pardoseală luminată interactivă – 13.000 de metri pătrați cu 8.000 de leduri și cea mai mare cădere de apă, de 32 de metri, și cel mai mare ecran-oglindă.

De peste tot, ceva strălucește, clipocește, se schimbă, clădirile par suspendate, plutitoare, se țin doar într-un picior de ciupercă sau se înalță luminoase în soarele puternic al amiezii, apa alunecă pe ziduri de parcă de-acolo ar fi izvorât de la Big Bang încoace, cade în cascade sau țâșnește cu energie.

Și după ce vom fi gustat acest spectacol, cu toții ne vom întoarce la viețile noastre, în care ușile nu se deschid la o ridicare a mâinii, mașinile nu merg doar cu energie „curată” de la soare, produsă în parcul care poartă numele „Mohammed Bin Rashid Al Maktoum”. Mai mult, mașinile noastre au și claxon. 

Perfecțiunea obosește, mă gândesc mergând dintr-un pavilion în altul, unul mai hightech decât altul. Pornesc în căutarea oazelor create de țările mici, care nu vor să ajungă pe Marte.

Întoarcerea la realitate

La pavilionul Moldovei, Olga le prezintă câtorva vizitatori delicioasele bucate: zeamă cu ardei iute, mămăliga asemănătoare cu polenta italienilor, muntele de clătite cu vișine numit „cușma lui Guguță” și udate cu vin de la Mileștii Mici. Nu se servește mâncare, sunt doar imagini, dar și vizitatorii, și Olga înghit în sec, într-un automatism universal uman. 

Conceptul moldovenilor este pomul vieții și multiculturalitatea. Sunt produse de manufactură peste tot, colorate, într-un mic muzeu al culturii moldovenești. Nika Capșa-Beșleagă, una dintre coordonatoarele de la pavilion, ne explică mai multe: 

Mulți încearcă să arate acum că sunt dezvoltați tehnic și economic, noi încercăm să arătăm că suntem dezvoltați sufletește, spiritual. Avem un pământ roditor, nu avem mare, nu avem munți, doar pământ roditor și oameni frumoși.

Sai, un student indian, sătul de ecrane, lumini și lasere, s-a pierdut la pavilioanele mici. „Am auzit mai multe despre România, e drept. Vorbiți aceeași limbă voi?”, e curios să afle despre înfrățirea dintre noi și Moldova. „Noi avem la standul Indiei mai multe direcții, pe zona de dezvoltare tehnologică, IT. Dar dacă ești student la arte, de exemplu, nu ai ce vedea”, spune Sai. 

„Eu vin din zona Kashmir și acolo e greu să fii jurnalist. Nu ai multă libertate. Sunt multe probleme acolo în ceea ce privește minoritățile”, îmi mai spune tânărul. E singura referință cu privire la viața reală pe care o aud în ultimele trei zile. Nu avem timp de dezvoltat ideile, fiecare caută un alt pavilion de văzut, încă unul.

Ne împrăștiem pe aleile perfecte, pe care s-au aprins deja luminile. Poate fi Dubai sau poate fi a patra planetă de la Soare.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 21

Urmărește-ne pe Google News