1 comentariuDumitru Dorin Prunariu, 69 de ani, este singurul român care a călătorit în spațiu. Premiera s-a petrecut pe 14 mai 1981. Prunariu a participat la misiunea Soiuz 40 din cadrul programului spațial „Intercosmos” și a petrecut în spațiu 7 zile, 20 de ore și 42 de minute. Brașoveanul are și un asteroid ce-i poartă numele.
În cadrul misiunii „Soiuz 40”, Dumitru Prunariu a zburat în spațiu alături de cosmonautul sovietic Leonid Ivanovici Popov, cu o mai mare experiență în domeniu. Misiunea a bifat un detaliu ce putea compromite totul! O zgârietură ar fi putut schimba destinul misiunii, al membrilor echipajului, al lui Prunariu. A suferit un accident la deget chiar înainte de călătoria istorică în spațiu. Prunariu a povestit la „40 de întrebări cu Denise Rifai”, la Kanal D, acel episod.
Ce i-a transmis Popov
„Nu știu dacă acel lucru care s-a întâmplat acolo a fost considerat trișat. Și acum mai simt furnicături în locul în care am avut acea crestătură.
Îmbrăcasem costumul de scafandru cosmic, când m-am așezat în acel suport, cu o cataramă, mi-am tăiat degetul. Sângera și l-am prins cumva. I-am spus lui Popov și mi-a zis să nu spun nimic că vor schimba echipajul. N-am spus nimănui, mi-am pus mănușa, nu se vedea cât sânge aveam sub ea. Am zburat în Cosmos, după 3 zile s-a cicatrizat acea rană. Nu pot spune că am trișat, am stabilit de comun acord cu comandantul ce trebuie făcut ca să ne îndeplinim misiunea, s-o ducem la bun sfârșit. Nu cred că aș fi fost dispus să trișez să ajung în spațiu. Dacă era vorba de pregătire fizică n-aș fi putut să trișez fiindcă de asta depindea viața mea în spațiu. Dacă aș fi trișat undeva s-ar fi rupt ceva în viața mea”, a spus Dumitru Prunariu pentru sursa citată.
4 secunde cât o viață
La revenirea pe pământ a capsulei cosmice, parașuta nu s-a deschis la 9.600 de metri altitudine, așa cum e prevăzut, ci la 7.000 de metri. Au fost 2.500 de metri de cădere liberă, în gol, neștiind dacă se va mai deschide vreodată! Au fost aproximativ 4 secunde cât o viață! „Nu mă gândeam la moarte, dar ne-au trecut transpirații reci. Ne uitam unul la celălalt, undeva în mintea mea a apărut ideea că dacă nu se deschide parașuta, o să avem un monument unde căzătura noastră va face gaură în pământ. Au fost momente tensionate. Așteptam cu sufletul la gură să se întâmple ceva, în sfârșit, s-a deschis parașuta, am auzit în cască, din centrul de comandă, un «Uraaa, sunt salvați» și am respirat ușurați”.