Cum poți evita un accident în lanț?

În primul rând trebuie să dai dovadă de multă maturitate și responsabilitate atunci când te afli la volan și să conștientizezi că viața este mai presus de orice și că viteza excesivă poate provoca adevărate tragedii.

Apoi, specialiștii spun că accidente precum cel din august 2021 de pe A2 se întâmplă ca urmare a producerii așa-numitului „efect de turmă”. Practic, șoferii se iau unii după alții și rulează cu mare viteză și nu păstrează o distanță de siguranță față de mașinile din față, ignorând și cele mai elementare noțiuni de condus în siguranță.

Dacă mașina cre rulează în spatele tău este prea aproape va trebui să mărești treptat distanța față de mașina din fața ta. Astfel, în cazul în care șoferul din față va frâna violent, tu vei avea timp suficient pentru a evita impactul prin acționarea lentă a pedalei de frână.

În același timp, te vei proteja și față de cel din spatele tău care rulează foarte aproape de tine. El va avea, la rândul său, timp să frâneze astfel încât să nu te lovească din spate.

Pentru a preîntâmpina o ciocnire cu mașina din față, distanța trebuie să fie cam jumătate din viteza cu care te deplasezi, exprimată în metri. Spre exemplu, la o viteză de 100 km/h, între maşina ta și cea din față trebuie să fie o distanță de 50 de metri. Deoarece este destul de greu de apreciat ochiometric, va trebui să aplici „regula celor două secunde”.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Ce este regula celor două secunde?

Regula celor două secunde pentru a păstra o distanță optimă între mașini
Regula celor două secunde pentru a păstra o distanță optimă între mașini

Orice conducător auto trebuie să respecte regulile de circulație, semnalele agentului de circulație, indicatoarele rutiere, semafoarele, etc.

Totuși, el ar trebui să deprindă și unele tehnici de conducere preventivă care să-l ajute să conducă în deplină siguranță, iar una dintre aceste tehnici este regula celor două secunde.

Această regulă spune că, atunci când mașina din fața ta trece prin dreptul unui reper, fie acesta uncopac, un stâlp, un indicator sau orice alt punct fix, tu, cel din spate, va trebui să începi să numeri 1001, 1002, ceea ce înseamnă două secunde.

Din momentul în care mașina din față a trecut prin dreptul unui reper și până vei trece și tu trebuie să treacă cel puțin două secunde. Cu cât condițiile de trafic, de vizibilitate, de aderență sunt mai grele, cu atât va trebui să mărești distanța față de mașina din fața ta la 3, la 4 sau la 5 secunde. Cu cât lungimea autovehiculului pe care îl conduci este mai mare, cu fiecare 5 metri vei mai adăuga câte o secundă.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Spre exemplu, dacă vei conduce un vehicul de 10 metri, distanța față de cel din față va fi de 3 secunde, iar dacă vehiculul are 15 metri, distanța va fi de 4 secunde și așa mai departe.

Poate te vei întreba de ce două secunde? Ei bine, specialiștii spun că timpul de reacție al unui om normal, apt, odihnit și care nu se află sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise este de aproximativ o secundă și jumătate.

Un astfel de șofer are nevoie de 0,75 secunde pentru a percepe ceea ce se întâmplă din clipa în care cel din mașina din față apasă pedala de frână și se aprinde stopul. Apoi, din momentul în care cel din spate a văzut stopul aprins al mașinii din față și până când frânează el mai are nevoie de 0,75 secunde.

Practic, dacă timpul de reacție este 1,5 secunde, trebuie să-ți iei o marjă de siguranță de minimum două secunde pentru a avea timp de reacție și pentru a evita, astfel, producerea unui accident.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI