Povestea lui Ovidiu Ianculescu este povestea a mii de funcționari publici sau oameni din companiile naționale schimbați după bunul plac, odată cu instalarea unei noi puteri. De data asta, puterea celor de la PNL.

„La începutul acestui an, după ce conducerea Apelor Române a fost preluată de liberalul Ervin Molnar, Ianculescu s-a trezit cu trimișii acestuia în birou: i s-a pus în față o coală albă și i s-a cerut să-și dea demisia pentru că postul său era promis unui membru PNL. Ovidiu Ianculescu s-a consultat cu colegii mai bătrâni și cu un avocat, dar toți i-au spus același lucru: «Copile, astea sunt vremurile. Nu te pune cu partidul aflat la putere, că te va face praf». Așa că și-a dat demisia”, a scris Recorder, care a dezvăluit povestea omului.

Cu jalba în băț la președintele țării

Revolta și, mai ales, reacția copilului său l-au făcut pe Ianculescu să-și facă public cazul.

Printre cei apelați de inginer, a fost și președintele Klaus Iohannis, căruia Ianculescu i-a trimis o petiție. Libertatea a intrat în posesia răspunsului Administrației Prezidențiale.

Chiar în deschiderea petiției către Palatul Cotroceni, directorul demis politic spunea că „menționez că n-am fost, nu sunt și nici n-am de gând să fiu în vreun partid politic”.

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

În memoriul adresat președintelui Iohannis, Ianculescu a explicat, om cu om, cine sunt cei din PNL care au colonizat instituția publică, odată cu instalarea Guvernului Orban.

Memoriul adresat președintelui Iohannis de Ovidiu Ianculescu on Scribd

„Petiţia dumneavoastră a fost trimisă la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor”

Răspunsul administrației a fost un șoc pentru Ianculescu, conform discuției pe care inginerul a avut-o cu Libertatea.

Întrebat de ce a trimis petiția inginerului demis politic de PNL chiar la cei care l-au demis, Iohannis spune că nu știe situația: „După ce mă documentez, o să vă răspund”
Răspunsul Administrației Prezidențiale

„Domnule Ovidiu Ianculescu,

Am luat cunoştinţă din petiţia adresată preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, despre solicitarea dumneavoastră.

În vederea analizării problemelor semnalate, petiţia dumneavoastră a fost trimisă la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Urmează ca, în termenul legal, instituţia sesizată să comunice Administraţiei Prezidenţiale şi dumneavoastră soluţia adoptată”.

Practic, petiția inginerului a fost trimisă la cei care-l demiseseră politic, instalându-și propriii colegi de partid.

Dialogul de la conferința de presă

La conferința de miercuri seară, de la Palatul Cotroceni, jurnalista Alina Manolache, de la Libertatea, l-a întrebat pe președintele Iohannis despre reacția instituției pe care o conduce la acest caz de politizare.

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF
Recomandări
PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

„Domnule președinte, site-ul Recorder a relatat recent cazul unui director neînscris în vreun partid și care a fost înlăturat politic de la Apele Mureș în favoarea unui om de partid, după ce PNL a venit la guvernare. Am aflat, la Libertatea, că omul vă trimisese o petiție și dumneavoastră. În răspunsul pe care Administrația Prezidențială l-a dat petiției, colegii dvs. din Palatul Cotroceni l-au trimis pe om la Ministerul Mediului, adică exact la șefii care îl dăduseră jos. Atât poate să facă Administrația Prezidențială când un cetățean arată un caz atât de amplu de politizare a unei instituții?”

Președintele a răspuns că „nu cunosc această speță, o să mă informez după ședință”.

– Domnule președinte, de principiu vă întreb, aveți un departament de politică internă care monitorizează în fiecare zi instituțiile publice. Acesta este rolul acestui departament, pentru ca dumneavoastră să aveți acțiuni. Ce puteți face când instituția este politizată într-o asemenea măsură?
Klaus Iohannis: După ce mă documentez, o să vă răspund.

Administrația Prezidențială are o structură care se numește Departamentul Politică Internă, care are ca rol exact „analizarea permanentă a activității principalelor instituții publice, a partidelor politice,  fiind recomandate direcţii de acţiune pentru preşedintele României”. Dacă partidele parazitează instituțiile publice, în sensul implantării pe criterii politice a oamenilor proprii în funcții nepolitice, și dacă acesta este un fenomen, departamentul ar trebui să semnaleze acest lucru președintelui țării sau acesta, alertat din societate, să ceară acest gen de analiză ca să poată să acționeze mai departe constituțional.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI