„Începusem să plâng și nu știam cum mai pot face față”

Notele așteptate erau unele mari, pentru că absolventa a știut că a rezolvat bine, dar nu credea că va avea chiar 10 la ambele materii: „Am fost în stare de șoc când am văzut, nu-mi venea să cred”, mai adaugă Diana. 

Deși a participat la multe concursuri de-a lungul anilor, Diana a fost copleșită înainte de examen: „Am avut mai multe momente dificile, mai ales acum la final de clasa a VIII-a simțeam că nu mai pot. Pur și simplu eram copleșită de emoții. Aveam un program de lucru foarte încărcat și la un moment dat chiar începusem să plâng și nu știam cum mai pot face față”.

O cursă pe termen lung

„Profesorul să-i ambiționeze foarte mult, să lucreze cu elevii, iar aceștia să nu se supere atunci când îi mai ceartă profesorul că le dă prea mult de scris, căci vor vedea că, în final, munca depusă va aduce rezultate și se vor simți foarte, foarte bine”. Asta crede Diana că ar trebui să arate relația elev-profesor în pregătirea pentru examene.

Diana spune că pentru un asemenea rezultat, cursa e maraton, nu sprint. Ea s-a pregătit pe tot parcursul gimnaziului. „M-am pregătit încă din clasa a V-a. Am lucrat foarte mult, am participat la olimpiade și concursuri. Doamna dirigintă m-a împins tot timpul de la spate”. Cel mai notabil rezultat al Dianei la concursuri este premiul al III-lea la faza județeană a Olimpiadei de Matematică. Ea își laudă și colegii, spunând că peste 15 din clasă au participat la concursuri precum Comper sau Lumina Math. 

Subiecte nici grele, nici ușoare

Subiectele primite la examen i s-au părut Dianei de o dificultate medie și crede că așa ar trebui să rămână. „Au fost accesibile, cred eu, pentru toată lumea. Consider că subiectele care au fost făcute în acest an și care au fost făcute până acum sunt la un nivel mediu pentru acest examen, adică nu consider că ar trebui să fie mai grele sau mai ușoare din punctul meu de vedere”, spune eleva de 10.

La nivel național, 76,2% dintre elevi au obținut note peste 5, iar 429 de absolvenți au avut media 10, dublu față de anul trecut și triplu față de 2021. 

Cu toate acestea, diferențele dintre județe sunt considerabile: în Iași au fost 28 de medii de 10, în Cluj 24, pe când în Harghita, Tulcea, Covasna sau Caraș-Severin nu a existat niciun 10 curat. În Călărași și Teleorman a fost câte unul singur.

Diana Grozea a reușit să ia 10 la Evaluarea Națională fără meditații

„Atât profesorii, cât și elevii contribuie pentru aceste note”

Potrivit Dianei, lipsa de performanță a elevilor, cum s-a văzut în ultimii ani în județul său, este din cauza unui deficit de consecvență.  „Probabil că au fost note mici din cauza nepregătirii și probabil că nu a existat un program riguros, adică ei nu au fost învățați să lucreze intensiv. Nu pot spune că este doar vina profesorilor, ci și a elevilor, pentru că până la urmă atât profesorii, cât și elevii contribuie la aceste note”, spune eleva. 

Diriginta Dianei a avut un impact asupra ei încă din prima zi din clasa a V-a. „Când am pășit pentru prima oară în sala de clasă și am avut pregătite caietele de matematică, deschise pe bancă, doamna dirigintă ne-a pus pe toți să scriem «cheia succesului este munca perseverentă»”, a povestit eleva prima amintire de când a intrat la gimnaziu. Și acest gând o urmărește pe elevă până în ziua de astăzi.

Și-ar dori ca în România să nu se mai pună accent pe memorare

De asemenea, testat chiar de ea, Diana este de părere că un model al succesului este „să se pregătească din timp, adică să ia totul încetul cu încetul, să învețe fiecare lecție atunci când este predată, iar mai apoi doar să recapituleze din exerciții, să nu lase toată materia pe ultima sută de metri”.

Deși s-a adaptat sistemului de învățământ românesc, eleva de 10 și-ar dori ca, în România, să se evalueze mai mult gândirea critică și mai puțin memorarea. „Cred că ar trebui să se pună mai mult accent pe capacitățile elevului decât pe memorare. Să se analizeze mai multe texte la prima vedere, de exemplu. Să nu investească timp în a memora anumite lucruri cap-coadă”, spune eleva.

Diana Grozea a încheiat cu 10 un capitol din viața ei și are în plan să meargă la matematică-informatică la liceu, tot la ea în oraș, în Videle. În viitor însă, după liceu, eleva ia în considerare inclusiv plecarea în străinătate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News