Sorin Stoicescu a declarat pentru Libertatea că pilotul avionului Boeing 737 al companiei Ukraine International Airlines care s-a prăbușit în apropiere de Teheran „a raportat la organele de trafic că are probleme tehnice. Atât autoritățile iraniene, cât și cele ucrainene au confirmat această problemă”.

Se pare că problema a fost la unul dintre motoare care inițial a cedat și la el s-a declanșat ulterior un incendiu. Aeronava era în decolare și avea cantitatea maximă de petrol pentru a executa traiectul pe care urma să zboare între Teheran și Kiev.

Sorin Stoicescu, expert în aviație:

Stoicescu a precizat că focul care a cuprins aeronava nu a putut fi învins nici în aer și nici la sol de către cei care au intervenit.

Observatorii au spus că aeronava ardea în aer și resturile s-au împrăștiat pe un kilometru pătrat. Înseamnă că a venit într-un picaj zdravăn.

Sorin Stoicescu, expert în aviație:

Avionul Boeing 737-800 care s-a prăbușit cu 176 de persoane la bord se afla în serviciu de trei ani, iar, potrivit lui Stoicescu, aeronava este considerată de către specialiști drept una foarte nouă și modernă.

Experul în aviație susține că piloții avionului sunt obligați, conform procedurilor, să facă mai multe verificări înainte de a zbura și că aceștia au semnalat că au probleme tehnice la scurt timp după decolare.

La două minute după decolare a raportat această problemă și s-a prăbușit rapid. De la aproximativ 2.000 de metri, cât era înălțimea la care a raportat defecțiunea la motor și până jos, doi kilometri o aeronavă în picaj cu o greutate foarte mare face foarte rapid.

Sorin Stoicescu, expert în aviație:

Întrebat dacă avionul ar fi putut fi ținta unui atac, Stoicescu a afirmat că „un sistem de lansare a rachetelor balistice nu presupune sub nicio formă lovirea unor ținte la aeroportul național”.

„N-am exclude ca să fi fost un atac de la sol cu o rachetă sol-aer portabilă. În plan ipotetic, se poate discuta despre așa ceva, însă pentru asta trebuie analizată amenințarea: cine ar fi avut ceva cu acea companie ucraineană, cu Ucraina ca stat sau altele dacă există”, a menționat Sorin Stoicescu.

Iranul nu este o țară bananieră. E o țară cu o tradiție militară deosebită. La un moment dat, a avut chiar a doua armată din lume ca pregătire și dotare pe timpul Șahului.

Sorin Stoicescu, expert în aviație:

Specialistul în aviație a explicat că o anchetă complexă va stabili care au fost cauzele prăbușirii avionului. Investigația este realizată de autoritățile aeronautice iraniene, cu participarea Ucrainei ca stat de înmatriculare a aeronavei, a Statelor Unite ca stat de producere a aeronavei și motoarelor, precum și a altor entități care vor fi observatori în comisia de investigație.

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News