Comentează8.00 dimineața în Suedia, ora 23.00 în California. Ce poate face un om de știință la această oră târzie? Doarme și are și telefonul închis!
Reprezentanții Academiei sună pe numărul lui Paul Milgrom, pentru a-l anunța că e laureatul din acest an. Nu răspunde nimeni.
Noroc cu soția
După mai multe apeluri în zadar, de la Stockholm se încearcă varianta de rezervă: telefon la Robert Wilson. Au mai mult noroc. Și el doarme, dar răspunde Mary, soția. Îl trezește.
Filmările de pe camera de supraveghere a casei lui Milgrom surprind momentul în care Wilson, în pijama, a sosit, în toiul nopții, pentru a-i da știrea fostului său student. Noroc că erau vecini!
Ceea ce povestește Wilson e fabulos.
Bubuituri în ușă: “Paul, scoală-te, am câștigat premiul Nobel”
“Paul?”, zice Wilson, sunând la interfon și bătând de mai multe ori, hotărât, în ușă. Mai să i-o spargă!
“Salut!”, răspunde Milgrom, după un timp, somnoros.
“Paul, sunt Bob Wilson. Am câștigat premiul Nobel. Încearcă să dea de tine, dar nu pot, ai telefonul închis”, spune colegul premiat.
“Da, am câștigat? OK”, a reacționat Milgrom, ca și cum ar fi primit cea mai normală veste de pe lume.
“E o veste destul de bună”
Mai târziu, Milgrom a explicat cum s-au desfășurat lucrurile din perspectiva lui.
“Dormeam dus. Soneria de la ușă m-a trezit. E cu apel video. Am văzut fața disperată a lui Bob, care bătea la ușă, urlând că încearcă să mă sune și nu răspund. Și că am câștigat un premiu Nobel, ceea ce este o veste destul de bună”.