Israelul a investit resurse vaste în eforturile sale de a localiza și elimina „arhitectul” atacurilor teroriste mortale din 7 octombrie. Sinwar fost promovat ca lider al aripii politice a grupării teroriste, după asasinarea lui Ismail Haniyeh la Teheran. la începutul acestei luni. El era șeful Hamas în Fâșia Gaza din 2017.

În ciuda controlului operațional al Israelului asupra unor mari părți din Gaza și a numeroaselor bătălii subterane, Sinwar este cu un pas înaintea armatei israeliene.

A renunțat la orice metodă de comunicare electronică

Sinwar a folosit, inițial, metode de comunicare electronică la începutul războiului, dar le-a abandonat, potrivit intermediarilor implicați în negocierile dintre Hamas și Israel.

Mesajele tipice ale lui Sinwar sunt acum scrise de mână și livrate, în prima fază, către agent Hamas de încredere.

Mesajul este apoi transmis printr-o serie de curieri, uneori civili. Aceste mesaje sunt adesea codificate, criptarea variind în funcție de destinatar, context sau moment.

În cele din urmă, mesajul ajunge la mediatorii arabi care intră în Gaza sau la un alt agent Hamas, care pot folosi un telefon sau alte mijloace pentru a-l transmite mai departe membrilor Hamas din străinătate.

Sinwar, spune raportul, și-a întărit metodele de comunicare ca răspuns la uciderile țintite ale personalităților de rang înalt ale Hamas și Hezbollah de la începutul războiului.

Punctul de cotitură pentru Sinwar a fost asasinarea din 2 ianuarie a liderului Saleh Al-Arouri, la Beirut. După moartea lui Al-Arouri, Sinwar a trecut aproape în întregime la utilizarea mesajelor scrise sau vocale.

Metode de comunicare ascunse provin dintr-un sistem dezvoltat de Sinwar în timp ce se afla în închisoarea israeliană, din care a fost eliberat, în 2011.

Înainte de arestarea sa din 1989 și întemnițarea ulterioară, Sinwar a fondat unitatea de informații interne a Hamas, Majd, care era responsabilă de executarea suspecților de colaborare cu Israelul. Organizația a funcționat și în închisoare.

  • În 2004, Sinwar a fost ales lider al prizonierilor Hamas din închisoarea Nafha.

„Poșta luptătorilor pentru libertate”

Mosab, fiul liderului Hamas din Cisiordania, devenit agent Shin Bet cunoscut sub numele de „Prințul Verde”, a dezvăluit că unitatea Majd a recrutat prizonieri, denumiți „Sawad” („Mâna Adevărului”). să difuzeze mesaje scrise între diferitele aripi ale închisorii.

Acești agenți înfășurau notele în bucăți de pâine, le tranformau în bile, le lăsau să se usuce și să se întărească, apoi le aruncau în afara temniței, strigând „a venit poșta de la luptătorii pentru libertate!”.

Sinwar a învățat ebraica în închisoare și a studiat istoria israeliană. „Ne cunoaște foarte bine, urmărește societatea israeliană, politica noastră, dezbaterile noastre”, afirma fostul lui stomatolog.

Orchestrând răpirea și uciderea a 2 soldați israelieni și a 4 palestinieni, pe care îi considera colaboratori, Sinwar a fost condamnat la 4 pedepse pe viață în Israel. A ispășit 22 de ani până la eliberarea sa, alături de alți 1.026 de palestinieni, într-un schimb din 2011 pentru soldat israelian răpit.

În ciuda faptului că se bazează pe metode non-electronice pentru a sustrage informațiile israeliene, care încetinesc timpii de răspuns, Sinwar reușește totuși să comunice rapid cu lumea exterioară, uneori chiar și în timp real.

A transmis mesaje și în timp real!

De exemplu, în timpul negocierilor de la Doha, în iunie anul trecut, Sinwar a transmis mesaje în timp real. Potrivit intermediarilor arabi, directorul CIA, William Burns, s-a întâlnit cu prim-ministrul din Qatar, Mohammed Al Thani, și cu șeful serviciilor de informații egiptene Abbas Kamel.

În timpul acestor discuții, Sinwar a transmis mesaje în timp real, Hamas refuzând să accepte un acord, dacă Israelul nu se angaja în scris să o înceteze complet focul. WSJ notează că nu este clar cum a transmis aceste mesaje în timp real.

În alte cazuri, chiar și în punctele critice de negociere, contactul cu Sinwar a fost imposibil. Rămâne neclar dacă aceste întârzieri sunt o tactică de negociere sau un rezultat al metodelor sale complexe de comunicare.

Rețea de telefonie fixă în tuneluri

Wall Street Journal raportează, de asemenea, despre o rețea de telefonie fixă ​​stabilită de Hamas în tunelurile subteran din Gaza, pe care, însă, Sinwar nu o mai poate folosi, fiind distrusă.

Anterior, el a aranjat apeluri telefonice cu intermediari prin această rețea, folosind cuvinte de cod și pseudonime pentru a programa ore exacte pentru conversații.

Sinwar a folosit uneori numele persoanelor pe care le-a întâlnit în închisoarea israeliană pentru a-și ascunde identitatea.

„Sunt destul de sigur că acesta este unul dintre principalele motive pentru care IDF nu l-a găsit”, a spus dr. Michael Milshtein, șeful Forumului de Studii Palestiniene de la Centrul Moshe Dayan.

„El menține obiceiuri de comunicare extrem de stricte. Chiar și o mică greșeală ar putea dezvălui locația lui și i-ar putea pecetlui soarta”, a declarat Thomas Withington, expert în război electronic la institutul britanic de cercetare RUSI.

„Scrisoare de felicitare” pentru rebelii din Yemen

Anterior, Shalom Ben Hanan, un fost oficial ShinBet serviciul de securitate internă al Israelului, a declarat că se ascunde în tunelurile in Fâșia Gaza „până la 36 de ore o dată”, apoi iese la suprafață deghizat în femeie”

Acest raport WSJ vine după ce un înalt oficial al Hamas, Osama Hamdan, a declarat că Sinwar „va trimite în curând un mesaj poporului palestinian și lumii”.

Iar luni, Sinwar i-a trimis o scrisoare liderului rebelilor yemeniți, Abdul-Malik Al-Houthi, după ce o rachetă balistică lansată de Houthi a fost interceptată parțial deasupra Israelului.

„Sunt bucuros să vă scriu această scrisoare cu ocazia aniversării nașterii Profetului Muhammad, în timp ce luptăm împreună în această luptă binecuvântată”, a scris Sinwar.

Te felicit pentru că rachetele tale au ajuns adânc în Israel, ocolind toate sistemele sale de apărare și interceptare. Acțiunea ta a restabilit impactul luptei. Ați trimis un mesaj inamicului că apărarea sa a eșuat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News