Vă avertizăm că urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Andy Rodriguez, tatăl a doi copii, este unul dintre cei 51 de bărbați judecații pentru violarea Giselei Pélicot, care a fost drogată în secret de soțul ei timp de 10 ani.

El a recunoscut că a făcut sex cu „doamna Pélicot”, dar neagă violul, la fel ca mulți dintre acuzați, care au presupus că totul face parte dintr-un „scenariu consimțit de cei doi soți”.

Agricultorul a declarat în fața instanței că este „alcoolic de la 14 ani și consumator de cocaină” și l-a întâlnit pe Dominique Pélicot în ajunul Anului Nou, în 2018.

Eram într-un bar, când un bărbat s-a apropiat de mine și mi-a spus „Soția mea te place, ai vrea să te culci cu ea în timp ce mă uit?”.

„Am fost de acord și s-a întâmplat în aceeași noapte, de Revelion, pentru că nu aveam altceva de făcut”, a declarat, senin, Rodriguez.

„Mă certasem cu frații mei, așa că m-am dus la casa lor.. Nu am avut niciodată intenția să o violez pe doamna Pélicot”, a insistat acuzatul, care la acea vreme era căsătorit și avea doi copii.

„La o oră după ce am schimbat mesaje pe Coco.fr (site de swinging), eram la ei acasă”, a completat el.

Vorbind în instanță săptămâna trecută, Gisèle Pélicot a spus: „nici o secundă nu mi-am dat acordul pentru asemenea abuzuri. Toți sunt degenerați”.

Poliția a enumerat 92 de violuri comise de 72 de bărbați, dintre care doar 51 au fost identificați. Printre presupușii violatori implicați în caz se numără funcționari publici, soldați, gardieni, asistente, un jurnalist, un consilier municipal sau șoferi de camion.

Dominique Pélicot a recunoscut acuzațiile care i s-au adus și a făcut declarații tulburătoare la primul termen al procesului său. „Sunt un violator, la fel ca toți inculpații. Toți știau, nu pot nega”, a declarat pensionarul, în fața instanței.

Pélicot este judecat după ce a fost acuzat că a chemat 72 de bărbați pe care i-a întâlnit online să-i violeze soția, pe Gisèle, în casa lor din satul Mazan, sudul Franței, timp de aproape 10 ani.

„Monstrul din Avignon” este judecat la Tribunalul Penal, alături de 50 dintre presupușii violatori, care au vârste cuprinse între 26 și 73 de ani.

Paris Match a difuzat acum imagini tulburătoare din 2020, cu momentul în care Pélicot a fost prins de polițiști filmând sub fustele femeilor, într-un supermarket din Carpentras. Ulterior, i-au confiscat computerul și au descoperit abuzurile.

De ani întregi, soția lui a suferit pierderi de memorie și alte probleme de sănătate și a crezut că ar putea avea Alzheimer. Totul se datora „cocktailurilor” pregătite de soțul ei.

Urmărește-ne pe Google News