Acest parc solar plutitor produce 6% din necesarul de energie a orașului Zwolle. Proiectul de creare a acestuia a fost condus de BayWa r.e, un furnizor european de energie solară. Compania germană operează în întreaga lume și caută soluții de energie regenerabilă care să poată utiliza resurse altfel neexploatate, la fel ca lacul artificial din Olanda.
Nu este singurul proiect de acest fel din Europa. Franța a inaugurat prima fermă solară plutitoare din Europa în 2019, cu 47.000 de panouri fotovoltaice amplasate pe suprafața unui lac din localitatea Piolenc și capacitatea de a alimenta un oraș de dimensiunea Năsăud din România.
Benedikt Ortmann, directorul global pentru proiecte solare la BayWa r.e. spune că „marele avantaj este că în țările care au o populație densă, dar puțin teren disponibil, putem folosi spațiu pentru care nu există o utilizare mai oportună”. Astfel, este posibil ca terenurile dificile sau nedorite să devină o sursă de energie.
Costurile sunt, de asemenea, un factor important în ceea ce privește energia regenerabilă, deoarece investițiile în acest sector sunt încă scumpe. Cu toate acestea, Benedikt Ortmann spune că facilitățile BayWa r.e în Polonia și Europa de Est „demonstrează că pentru prima dată putem genera energie solară la același cost sau chiar mai mic decât gazul, cărbunele sau petrolul”.
Un alt mod în care proiectul a redus costurile pe termen lung este prin integrarea componentelor de ultimă oră. Acestea fac ca parcul solar să fie extrem de eficient și de durată, reducând costurile pentru consumator și furnizor.
Frumusețea energiilor regenerabile este că soarele și vântul sunt libere. Aceasta înseamnă că, cu cât rulează mai mult un parc solar sau eolian, cu atât electricitatea devine mai ieftină
Benedikt Ortmann, director BayWa r.e:
Willem Biesheuvel este managerul de proiect Solar Floating. El a explicat pentru Euronews că un parc solar normal montat la sol folosește aceeași tehnologie ca panourile solare care se găsesc cel mai frecvent pe acoperișuri. În acest proiect, panourile solare sunt montate pe o ambarcațiune cu patru plutitoare. În jurul plutitoarelor este o construcție de oțel ca un acoperiș.
Invertoarele sunt una dintre componentele-cheie ale oricărei ferme solare. Invertoarele utilizate în Zwolle provin de la Huawei și transformă curentul continuu de la panourile solare în curent alternativ, care poate curge în rețeaua electrică pentru a alimenta casele.
Willem Biesheuvel spune că, în acest moment, utilizează invertoare de capacitate mai mare, astfel încât se economisește spațiu și costuri.
Acest imens parc solar plutitor are o durată de viață de cel puțin 30 de ani și majoritatea materialului folosit pentru a-l face este reciclabil.
Este ceea ce Willem Biesheuvel descrie ca fiind „cheia pentru a alimenta viitorul”. Speranța este ca, în viitor, ele să poată fi montate pe lacuri mai mari și chiar pe mare.