Libertatea a relatat cazul anul acesta, în februarie. La șase luni, situația este neschimbată. Primăria Timișoara spune că furtuna de acum doi ani a afectat inclusiv structura de rezistență a imobilului vechi de 73 de ani și a decis să reabiliteze întreaga clădire. Elevii au fost comasați, iar accestul la etajul 2, interzis.

Sălile de la etajul 2 sunt nefuncționale

Procedurile
au demarat greoi, apoi au fost întârziate de birocrație. Licitația a avut loc
în martie 2019, o singură societate fiind interesată de lucrare. Procedura nu
s-a încheiat încă, oferta depusă de o firmă din Sânnicolau Mare fiind încă în
evaluare, însă reprezentanții primăriei estimează că șantierul va putea fi
deschis în câteva săptămâni.

“Se vor executa lucrări de refacere și consolidare a șarpantei, repararea tencuielilor interioare și exterioare, refacerea pardoselilor, realizarea de termosistem la pereții exteriori, refacerea elementelor de tinichigerie, montarea de centuri de beton armat în zona casei scării”, se arată în documentație.

Costul lucrărilor este de 6,2 milioane de lei, iar șantierul ar trebui să țină doi ani.

Cei 500 de
elevi vor învăța până atunci într-o școală-șantier sau vor fi mutați într-o
altă clădire.

O placă ține loc de acoperiș

Clădirea care adăpostește colegiul se află în situl de monumente istorice numit “Vechiul cartier Iosefin” din Timișoara, pe colțul a două bulevarde, Ion Dragalina și Regele Carol I.

Este singurul liceu din Timiș cu profil de construcții în care sunt pregătiți instalatori, zidari, electricieni, constructori, dulgheri. Până în 2017, imobilul adăpostea două licee: Liceul de Arte Plastice și Colegiul Tehnic de Vest.

După furtuna din 2017, care a durat aproximativ 15 minute, liceenii de la Arte au fost mutați într-un alt spațiu, iar în clădirea afectată au rămas cei de la Tehnic.

Urmărește-ne pe Google News