Temperatură

În natură, orhideele se dezvoltă datorită diferenţelor de temperatură dintre zi şi noapte. De aceea trebuie să o plasezi într- un loc unde temperatura este mai rece noaptea decât ziua. Cel mai bine ar fi la fereastră. E bine să ai grijă şi ca acel loc să fie mereu aerisit, fiindcă orhideele iubesc aerul. Atenţie însă! Tija lor este fragilă, e bine să nu le ţii în curent.

Lumină

Orhideelor le place lumina. Unele specii au nevoie de mai multă, altele – de mai puţină. De aceea este ideal să o instalezi cam la 20-30 cm de o fereastră. E nevoie şi de o perdea fină sau de o jaluzea pentru a opri soarele să o ardă.

Udare şi umiditate

Frecvenţa udării depinde de locul unde o ţii. Cu cât este mai cald, cu atât are nevoie de mai multă apă. Pentru a şti exact, ia ghiveciul în mână şi, dacă este uşor, bagă orhideea câteva minute într-un vas cu apă. Când nu mai ies bule la suprafaţă, scoate-o şi lasă să se scurgă apa înainte de a o pune la loc. Nu lăsa apa să stagneze la baza plantei. Ar fi bine ca apa folosită la udat să fie foarte puţin mineralizată. Cea mai bună este cea de ploaie. Dacă nu, foloseşte apă plată. Ud-o numai dimineaţa!

Tăiere tije, transplantare

După ce toate florile au căzut (pe măsură ce se ofilesc, desprinde-le cu grijă) lasă planta să se odihnească, înainte de a tăia tija, câteva zile. Apoi, numără de la baza tijei douătrei noduri şi taie cu un cuţit deasupra unui nod. După două-trei săptămâni va creşte o nouă tijă. De obicei a doua înflorire apare mai târziu. Dacă rădăcinile ies din ghiveci, trebuie să îl schimbi. Taie mai întâi rădăcinile uscate şi apoi pune-o într-un ghiveci mai mare, cu scoarţă specială şi tasează bine planta. Pune pe fundul ghiveciului pietre sau câteva bile de argilă. Această operaţie se face în perioada când nu are flori, cam o dată la doi ani.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (10)

Costica2023   •   09.01.2024, 08:08

un articol interesant si util

Daniel9090   •   08.01.2024, 11:40

sunt crescute în mod obișnuit ca plante de interior sau grădină

Daniel9090   •   08.01.2024, 11:40

Orhideele sunt apreciate în mod special în horticultură pentru frumusețea lor

Vezi toate comentariile (10)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Știrileprotv.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Viva.ro
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Ce să pui în făina pentru aluatul de gogoși ca să iasă pufoase. Ingredientul care le dă un gust mai bun și le face și mai mari
FANATIK.RO
Ce să pui în făina pentru aluatul de gogoși ca să iasă pufoase. Ingredientul care le dă un gust mai bun și le face și mai mari
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Elle.ro
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Unica.ro
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Cod galben de ninsori şi viscol în zone din 13 judeţe. Unde se va depune strat consistent de zăpadă, în următoarele ore
Observatornews.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în zone din 13 judeţe. Unde se va depune strat consistent de zăpadă, în următoarele ore
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii
HOROSCOP
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI