Cum îngroapă România dosarele lagărelor de copii din comunism. Justiția refuză anchetarea infamului program ceaușist de „optimizare socială” 

Curtea de Apel București a respins, pe data de 6 septembrie 2024, plângerea IICCMER împotriva ordonanței prin care Parchetul General a clasat dosarul legat de exterminarea copiilor cu afecțiuni psihice și neurologice din „orfelinatele groazei” în perioada 1970-1989.

Cercetătorii IICCMER au arătat că, pe vremea regimului comunist, pe teritoriul României au funcţionat 24 de cămine-spital și secții de spital pentru minori considerați „irecuperabili”, în care au murit – conform estimărilor – peste 15.000 de copii, cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani.

Mortalitatea în astfel de „cămine” ajunsese, într-un anumit moment, la 80%.

• Pe hârtie, majoritatea deceselor din căminele-spital pentru copiii cu afecțiuni neuropsihice erau consemnate ca „bronhopneumonie” sau „malnutriție proteocalorică”.
• În realitate, copiii mureau de frig, de foame sau din cauza relelor tratamente pe care le sufereau din partea celor care trebuiau să aibă grijă de ei.

„Toate acestea pledează pentru ideea existenței unui program neoficializat, dar pus în fiecare zi în practică, de «optimizare socială», prin exterminarea copiilor «irecuperabili» instituționalizați. (…) Mortalitatea mare din aceste instituții este efectul direct al unor decizii oficiale ale statului comunist, care au avut drept consecință dezumanizarea celor mai vulnerabile categorii sociale în conștiința celor care aveau datoria să-i îngrijească și să le aline suferințele”, notează cercetătorii IICCMER.

Recomandări

Diana Șoșoacă se consideră „erou național martir” și le transmite judecătorilor de la CCR că se urmează un proces internațional

Cum s-au „spălat pe mâini” procurorii de dosarele lagărelor de copii

Institutul a sesizat Parchetul General cu privire la organizarea unui regim caracterizat prin tratamente inumane și degradante aplicate minorilor internați în „căminele” de copii, astfel:

• 2017 – denunț pentru tratamente neomenoase la Căminele-spital din Cighid, Păstrăveni și Sighetu Marmației.
• 2018 – denunț pentru tratamente neomenoase la Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret.
• 2023 – denunț pentru tratamente neomenoase la Căminul-spital nr. 4 Plătărești.

Pe data de 15 ianuarie 2024, Parchetul General a clasat dosarul deschis în 2017, „întrucât nu s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, lipsind elementul material al laturii obiective”.

În susținerea denunțurilor, IICCMER a trimis la Parchet o documentație vastă, cu date și mărturii:

• Lista persoanelor de interes pentru cauză în calitate de martor – identificaţi cu nume şi prenume
• Înscrisuri cu privire la minorii decedaţi în cele trei cămine în perioada de referinţă (Cighid, Păstrăveni și Sighetu Marmației)
• Înscrisuri cu privire la cauzele ce au provocat moartea acestora
• Listă a minorilor supravieţuitori ce au fost adoptaţi în străinătate – identificaţi cu nume, prenume şi locaţie
• Fragmente din materiale jurnalistice scrise şi transcripte de materiale audio/video difuzate de presa din România și din străinătate în anii ’90.

Recomandări

„Coaliția de guvernare cu PSD se oprește aici”, anunță Nicolae Ciucă, dar miniștrii partidului rămân în Guvern

Cu toate acestea, procurorii au notat în ordonanța de clasare că n-ar exista suficiente date care să arate că în perioada regimului comunist ar fi existat o politică de exterminare a minorilor cu deficiențe fizice și psihice: 

• „Din analiza şi coroborarea probelor administrate în cauză nu rezultă că, anterior anului 1990, autorităţile statului au organizat, direct sau prin interpuşi, o activitate bazată pe tratamente inumane şi degradante asupra colectivităţii formate din minorii internaţi în cele trei cămine sau care să determine incidenţa disp. art. 358 alin. 1 din Codul penal 1969 (…)
• Pe cale de consecinţă, nu se decelează o abordare sistemică, intenţionată, în sensul promovării unei politici publice, chiar şi sectoriale, de supunere la tratamente neomenoase a persoanelor prezentând anumite particularităţi prin prisma afecţiunilor de care sufereau, nefiind identificate elemente de conduită menite a săvârşi, potenţa ori încuraja astfel de practici”, concluzionează Parchetul General în ordonanța de clasare.

Plângerea IICCMER: „Procurorii pierd din vedere imaginea de ansamblu”

IICCMER a făcut plângere împotriva ordonanței de clasare la Curtea de Apel București (CAB), arătând că, în lipsa administrării efective a probatoriului necesar aflării adevărului şi a desfăşurării unei anchete efective în sensul CEDO, soluţia de clasare a cauzei este nelegală şi netemeinică:

• „Autorităţile competente eşuează în a-şi forma o viziune de ansamblu asupra a ceea ce a însemnat regimul comunist în România, trăgând concluzii pripite și nefundamentate cu privire la lipsa unei abordări sistemice, respectiv a unei politici de exterminare din partea autorităţilor statale/instituţiilor vizate de cercetări – aspect ce contravine obligaţiei pozitive de a efectua o anchetă efectivă.
• Organele de urmărire penală însărcinate cu instrumentarea cauzei nu au efectuat o documentare istorică cu privire la existenţa unei abordări sistemice, respectiv a unei politici de exterminare din partea autorităţilor statale/instituţiilor vizate de cercetări, ci s-au limitat la a analiza stricto sensu aspectele semnalate în cuprinsul fiecărui denunţ, pierzând din vedere imaginea de ansamblu.
• Simpla redare a elementelor teoretice cu privire la infracţiunea sesizată, fără a se arăta întrunirea/neîntrunirea acestora în speţa de faţă în concret, prin raportare la situaţia de fapt conturată prin probatoriul administrat, nu întruneşte exigenţele unei motivări a soluţiei dispuse.
• În lipsa unei astfel de motivări, ordonanţa atacată este lovită de nulitate relativă (….), vătămarea cauzată fiind reprezentată de imposibilitatea de a formula critici cu privire la raţionamentul juridic aplicat de procurorul de caz şi imposibilitatea verificării acestui raţionament de către procurorul ierarhic superior, respectiv judecătorul de cameră preliminară, aspect de natură a afecta garanţia drepturilor procedurale recunoscute de lege”, au arătat cercetătorii IICCMER în plângerea depusă la Curtea de Apel București.

Instanța: Institutul poate doar să sesizeze Parchetul, nu să conteste soluția

Judecătorii de la Curtea de Apel București au scris, în replică, faptul că Institutul poate doar să investigheze și să formuleze sesizări, însă dacă acestea din urmă îi sunt respinse, nu poate să formuleze mai departe plângeri în justiție:

• „Din acest text legal rezultă, fără îndoială, că IICCMER nu poate avea calitatea de persoană căreia prin soluţia de clasare i s-au adus atingere drepturilor sale legitime, iar sesizarea ce face obiectul prezentului dosar nu poate reprezenta decât o sesizare făcută de o persoană cu funcţie de conducere în cadrul unei autorităţi a administraţiei publice sau în cadrul altor autorităţi publice, instituţii publice ori al altor persoane juridice de drept public.
• În Decizia nr. 11/2011 pronunţată într-un recurs în interesul legii, Înalta Curte a stabilit, cu referire la titularii care pot ataca soluţiile de neurmărire penală sau netrimitere în judecată dispuse de procuror, că se pune mai întâi o problemă de principiu, şi anume aceea de a stabili în ce măsură denunţătorul se circumscrie noţiunii de «persoană vătămată» ori, după caz, de «persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate», întrebuinţate de legiuitor în acest text de lege.
• Din această perspectivă, Înalta Curte a apreciat că noţiunea de «denunţător» este incompatibilă cu aceea de «persoană vătămată», adică de persoană care, în calitate de subiect pasiv şi titular al valorii sociale împotriva căreia s-a îndreptat presupusul act de conduită al făptuitorului, a suferit, prin fapta penală reclamată, o vătămare fizică, morală sau materială, întrucât în cazul acesteia vorbim despre o altă modalitate de sesizare a organelor judiciare (plângere, iar nu denunţ).
• Pentru a stabili dacă denunţătorul poate fi o «persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate», trebuie delimitată noţiunea de «interese legitime», prin raportare la conduita denunţătorului, care acţionează, fie pentru că legea îl obligă la un asemenea demers (de exemplu, în cazul infracţiunilor a căror nedenunţare sau nesesizare a organelor judiciare constituie ea însăşi o infracţiune), fie pentru că spiritul etic sau civic îl determină la o asemenea acţiune.
• Aplicând principiile stabilite de Înalta Curte în decizia RIL menţionată mai sus, judecătorul de cameră preliminară apreciază că în cazul de faţă nu se poate vorbi despre un interes legitim propriu, concret şi actual pe care l-ar avea IICCMER pentru a depăşi demersul iniţial, de încunoştinţare a organelor de urmărire penală cu privire la presupusa săvârşire a unor infracţiuni de tratamente neomenoase săvârşite de autorităţile regimului comunist, indiferent de cauza care l-a determinat în primă instanţă să acţioneze (o obligaţie legală sau propria conştiinţă)”, notează instanța.

Motivarea CAB: „IICCMER acţionează ca un denunţător”

Judecătorii au mai reținut în motivare că Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului nu este o persoană juridică de drept privat, ci o instituţie publică, astfel încât nu poate decât să facă sesizări, apoi să lase la aprecierea Parchetului dacă se impune sau nu începerea urmăririi penale.

• „Dacă legea recunoaşte oricărei persoane dreptul de a sesiza organele de urmărire penală, atunci când apreciază că s-a comis o infracţiune, nu acelaşi lucru se poate afirma şi în ceea ce priveşte posibilitatea de a contesta în justiţie actul prin care procurorul a apreciat, cu referire la aspectele sesizate, că nu este cazul să se înceapă urmărirea penală sau, după caz, să dispună trimiterea în judecată a persoanei (persoanelor) cercetate.
• Aceasta pentru că procedura instituită în art. 340 din Codul de procedură penală are esenţialmente un caracter privat, dedus din cerinţa unei vătămări suferite de persoana care se adresează justiţiei, în drepturile sau interesele sale legitime.
• Or, încunoştinţând organele judiciare cu privire la săvârşirea unei presupuse infracţiuni, IICCMER a acţionat în virtutea unui interes public, ca reprezentant al societăţii, ajutând astfel aceste organe să cerceteze fapte prevăzute de legea penală despre care ele nu au avut cunoştinţă pe altă cale (plângere sau sesizare din oficiu).
• Cu alte cuvinte, ca un act să fie considerat vătămător pentru o anumită persoană este necesar ca o consecinţă negativă să se producă în mod efectiv, să se restrângă în mod nemijlocit asupra persoanei care o invocă, să îi afecteze sau să îi pericliteze un drept sau un interes actual şi determinat.
• În situaţia de faţă, Institutul nu poate invoca în mod real şi concret un interes personal, ci cel mult un interes general care nu-i conferă dreptul de a ataca soluția de clasare emisă în această cauză.
• Acest interes public este limitat însă la sesizarea organelor de urmărire penală şi nu conferă IICCMER dreptul de a supune cauza cenzurii instanţei de judecată, atunci când nu s-a dispus începerea urmăririi penale sau trimiterea în judecată.
• Invocarea noţiunii de «interes legitim public», interpretată pe calea literaturii de specialitate în materie procesual civilă, nu este pertinentă, întrucât, pe de o parte, Codul de procedură penală nu se interpretează pe baza literaturii des specialitate în materie civilă, care poate fi uneori şi contradictorie, iar pe de altă parte, pentru că «interesul legitim public» poate fi invocat, ca justificare a unei calităţi procesuale active într-o acţiune în contencios administrativ, doar de organisme sociale interesate, definite de aceeaşi lege ca fiind «structuri neguvernamentale, sindicate, asociaţii, fundaţii şi alte asemenea, care au ca obiect de activitate protecţia drepturilor diferitelor categorii de cetăţeni sau, după caz, buna funcţionare a serviciilor publice administrative».
• Art. 8 alin. 1 indice 1 din Legea nr. 554/2004 nu este aplicabil susţinerilor Institutului. Textul menţionat prevede că persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat. Or, IICCMER nu este o persoană juridică de drept privat, ci o instituţie publică, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Guvernului şi în coordonarea primului-ministru.
• Prin urmare, atribuţiile Institutului se limitează la investigarea ştiinţifică şi identificarea crimelor, abuzurilor şi încălcărilor drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist în România, putându-se doar sesiza organele de urmărire penală, care vor decide în mod exclusiv, potrivit propriilor competenţe, dacă sunt întrunite condiţiile răspunderii penale.
• În concluzie, sesizând organele de urmărire penală, IICCMER acţionează ca un denunţător şi nu este îndrituit, faţă de cele expuse anterior, la un demers în faţa judecătorului, în procedura instituită de art. 340 din Codul de procedură penală”, mai arată judecătorii în motivare.

O asistentă britanică: „Plânsul copiilor înfometați este îngrozitor”

Pe data de 26 iunie 2024, IICCMER a primit vizita asistentelor medicale britanice Robyn Beckerleg şi Linda Barr, primele care au venit în România în 1990, pentru ajutorarea copiilor din căminele-spital din țara noastră.

Ele au rememorat experiențele trăite în România imediat după căderea regimului comunist și și-au exprimat dorința de a sprijini demersul Institutului și ancheta procurorilor cu privire la Căminul-spital Plătărești și la alte instituții similare.

Robyn Beckerleg a lucrat în 1990 ca voluntară la Plătăreşti și a relatat ce a văzut acolo în două articole intitulate Scrisori din România, publicate în „New Zealand Nursing Journal”.

• „Am stat ore în șir încercând să ne gândim la patofiziologia abdomenului umflat! Copiii au beţe în loc de braţe şi picioare, coastele ies în afară şi au burtica enormă. Este acest lucru cauzat de lichide, o hepatosplenomegalie din cauza pierderii de albumină în țesuturi? Copiii nu au suficientă mâncare: fiecare primește câte o sticlă de trei ori pe zi cu lapte de vacă, cu ceea ce arată ca fulgi de grâu.
• Acești copii au vârste cuprinse între 5 și 6 ani, dar par între 0 și 12 luni. (…) Au petrecut cinci ani fără vitamine, minerale, fier etc. – toate elementele necesare pentru a menține funcționarea creierului.
• Ei mor de foame și când li se înmânează o sticlă – pe care toți o apucă, agățându-se de ea pentru viață – o beau în trei minute întinși pe spate și apoi au o flatulență groaznică drept rezultat. Dacă nu s-a terminat când îngrijitorul vine din nou, sticla este luată de la ei. Mulți dintre copii își scrâșnesc dinții – ceea ce îți zburleşte părul – și încerc să le masez fălcile pentru a elibera încordarea.
• Îngrijitorii de la spital sunt ţărani din satul Plătăreşti şi situaţia lor este tragică. Nu au nimic și trăiesc în sărăcie extremă. La început le-am scuzat mult din comportamentul lor, dar trei săptămâni mai târziu, acest lucru este imposibil. Sunt cruzi și nemiloşi și mulți dintre copii se înspăimântă de ei.
• Ei ridică copiii de un braț și de un picior, aproape smulgându-i din locurile lor și îi lasă ore în șir în cearșafuri îmbibate cu fecale și urină. La ora prânzului, țipetele și plânsul jalnic ale copiilor înfometați sunt îngrozitoare. Știm că oamenii au mâncare, așa că de ce nu le dau copiilor? Cum ar putea vreo ființă umană să asculte pe o alta plângând cu o asemenea durere și să o ignore?
• Totuși, ceea ce nu putem scuza este că le fură hainele copiilor. Dimineața, verificăm hainele și întotdeauna lipsesc o treime sau mai multe. Uneori dimineața îi vom fi îmbrăcat pe copii cu haine călduroase, dar până la amiază se vor întoarce în zdrențe murdare.
• Iată lucrurile pe care le văzusem la televizor: copii cu vârste cuprinse între 4 și 16 ani, cu răni deschise pline de puroi, mâini necrozate (din cauză că erau legate de pătuțuri) și cu furunculi enormi cu răni până la os”, relata asistenta britanică în 1991.

Alte asemenea mărturii despre situația copiilor din orfelinatele groazei au mai fost relatate începând cu anul 1990, în presa internațională, de către voluntarii John Sweeney, Norah Casey, Chuck Sudetic, Susan Sachs, Ian Tilling, Pam Burton, Kim Clackett, Rosemary Edwards, Andrew Porter sau Jane Nix.

Foto: IICCMER

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro