Una dintre cele mai eficiente modalități prin care poți să prelungești durata de viață a mașinii pe care o deții este și una dintre cele mai simple și se referă la verificările de rutină prin care te asiguri că nimic nu-i lipsește, dar și la reviziile periodice. În cele ce urmează îți vom spune ce trebuie să schimbi la automobilul tău și după câți kilometri.

Ce este revizia tehnică

La fel cum noi, oamenii, mergem la doctor pentru diverse controale periodice ca să ne asigurăm că avem o stare de sănătate bună, la fel trebuie procedat și cu mașina. Aceasta este alcătuită din componente mecanice și electronice care necesită măcar o dată pe an sau la fiecare 10.000 de kilometri parcurși un control amănunțit pentru a te asigura că nu există defecțiuni ascunse.

Cum să întreții o mașină corect. Ce trebuie schimbat și după câți kilometri - Imagine cu un mecanic care schimbă filtrul de aer al unei maşini.
Filtrul de aer este unul dintre consumabilele care trebuie schimbate la revizie

Durata de viață și funcționarea la parametrii specificați de producătorii auto sunt condiționate de realizarea periodică a unei revizii auto. Aceasta constă într-un control autorizat prin care se verifică starea generală a mașinii și se înlocuiesc anumite componente consumabile. În acest fel, eventualele defecțiuni identificate vor putea fi prevenite și nu vei fi nevoit să le repari, ceea ce ar fi mai costisitor. Procedeele tehnice care sunt efectuate în timpul unei revizii tehnice diferă de la un automobil la altul, motiv pentru care este important să alegi un service auto de încredere, care are experiență cu marca și cu modelul de autoturism pe care îl deții.

Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne-a distrus ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”
Recomandări
Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne-a distrus ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”

De ce este importantă revizia tehnică

Întreținerea unei mașini este mai puțin costisitoare decât să-ți achiziționezi una nouă, iar dacă vei face totul așa cum trebuie te vei putea bucura mulți ani de automobilul tău. De aceea, cel mai important lucru este să respecți indicațiile de întreținere care sunt specificate în manualul de utilizare al mașinii și, de asemenea, să respecți recomandările experților în ceea ce privelte intervalele de timp la care trebuie să faci anumite operațiuni. Și aici ne referim în primul rând la reviziile anuale ale căror rezultate sunt edificatoare în ceea ce privește starea tehnică a mașinii și care, dacă sunt făcute la timp, vor reduce în mod considerabil riscurile apariției unor defecțiuni neprevăzute.

Cum să întreții o mașină corect. Ce trebuie schimbat și după câți kilometri - Imagine cu un mecanic care verifică partea de dedesubt a unei maşini.
O maşină are nevoie măcar o dată pe an sau la fiecare 10.000 km parcurși de un control amănunțit

În plus, vor ajuta și la stabilirea unui plan de reparații pentru următoarele revizii ceea ce va face posibilă o evaluare din timp a necesarului de piese și de „consumabile”, dar și costurile reparațiilor viitoare. Așadar, întreținerea de bază a mașinii presupune respectarea controalelor periodice și a reviziilor conform recomandărilor făcute de producători.

Cum a fost declarat nevinovat un om de afaceri acuzat că a șantajat eMAG și un director al companiei: „Dacă îmi iau banii, fac contract de confidențialitate”
Recomandări
Cum a fost declarat nevinovat un om de afaceri acuzat că a șantajat eMAG și un director al companiei: „Dacă îmi iau banii, fac contract de confidențialitate”

De câte tipuri sunt piesele auto

În componența unei mașini intră peste 9.000 de piese, iar cele mai vulnerabile sunt cele care se află în mișcare, precum și cele care sunt direct responsabile de buna funcționare a proceselor de ardere, de transmitere a puterii către roți, de frânare ori de eliminare a gazelor arse. Piesele din care este alcătuit orice automobil se pot împărți în patru mari categorii, în funcție de uzură, potrivit site-ului Autovit.ro. În prima dintre acestea intră „consumabilele”, adică cele mai importante fluide ale mașinii și piesele care necesită înlocuire periodică. Ne referim aici la uleiul de motor, filtrul de ulei, filtrul de aer, filtrul de polen și filtrul de carburant.

Cum să întreții o mașină corect. Ce trebuie schimbat și după câți kilometri - Imagine cu un mecanic care schimbă uleiul motorului unei maşini.
Uleiul de motor trebuie schimbat după aproximativ 10.000 de kilometri

Cea de-a doua categorie este cea în care intră piese precum plăcuțele și discurile de frână, bateria, lichidul de servodirecție și cel de frână, becurile și anvelopele. Componentele incluse în cea de-a treia categorie sunt cele care se schimbă destul de rar, și anume bucșele, pivoții, planetarele și celelalte piese care țin de articulații și de direcție. În sfârșit, categoria a patra este reprezentată de piesele care pot avea o durată de viață la fel de lungă ca mașina în sine, și anume farurile, cutia de viteze, motorul, radiatorul și elementele de caroserie.

Vila Sacha Roman, o bijuterie arhitecturală a Bucureștiului își dezvăluie secretele și acum este deschisă publicului
Recomandări
Vila Sacha Roman, o bijuterie arhitecturală a Bucureștiului își dezvăluie secretele și acum este deschisă publicului

Când se face revizia tehnică

Dacă ți s-a întâmplat vreodată să simți că mașina ta nu funcționează în mod corespunzător sau că instalația de aer condiționat emană un miros neplăcut înseamnă că automobilul nu a primit revizia tehnică anuală la timp în cadrul căreia unde i-ar fi fost schimbate uleiul de motor, filtrele de polen și de aer condiționat și celelalte „consumabile”. Așa cum sugerează și denumirea, o revizie tehnică anuală se face o dată pe an, mai ales dacă folosești mașina intens și pe drumuri cu probleme. În general, revizia se face după fiecare 10.000 de kilometri parcurși, însă există producători care recomandă efectuarea acestei operațiuni după 15.000 de  kilometri.

În ce constă revizia tehnică

În continuare îți prezentăm care sunt principalele operațiuni care trebuiesc efectuate în timpul unei revizii la un service auto cu ocazia reviziei anuale:

Schimbarea filtrelor – O mașină funcționează normal atunci când praful, insectele și alte impurități sunt ținute la distanță cu ajutorul filtrelor despre care am amintit anterior. Pentru ca acestea să-și facă treaba cât mai bine, trebuiesc înlocuite la intervalele recomandate de producători, care sunt cuprinse între 5.000 și 10.000 de kilometri, potrivit CarVertical. Filtrul de aer poate fi schimbat și la 25.000 de kilometri, în timp ce filtrul de combustibil chiar la 30.000 de kilometri, în funcție de calitatea carburantului folosit, dar și de calitatea piesei care a fost montată inițial pe mașină.

Completarea și înlocuirea fluidelor – Pentru a nu-și pierde din proprietăți, uleiul de motor trebuie schimbat după aproximativ 10.000 de kilometri, lichidul de servo-direcție necesită schimbare o dată la 50.000 de kilometri, în timp ce antigelul și lichidul de frână trebuie completate până la nivelurile recomandate de producători. Referitor la lichidul de răcire (antigel), specialiștii recomandă înlocuirea lui după 2-3 ani.

Verificarea plăcuțelor de frână – Aceste componente ale sistemului de frânare trebuie înlocuite atunci când nu mai asigură o frânare optimă în siguranță, însă această operațiune ar trebui făcută la fiecare 100.000 de kilometri parcurși. Din cauza faptului că plăcuțele de frână se uzează în funcție de mai mulți factori care nu pot fi monitorizați în mod constant, experții recomandă verificarea periodică a acestora, indiferent dacă este sau nu momentul reviziei auto.

Verificarea sistemului de direcție – Pentru a evita încingerea pompei de servodirecție sau stricarea acesteia, trebuie schimbat uleiul pentru ca acesta îți pierde în timp din proprietăți.

Verificarea bujiilor – Aceste componente sunt foarte importante deoarece ajută la aprinderea amestecului carburantului din motoarele cu combustie internă. Bujiile se înlocuiesc atunci când termenul lor se apropie de final și se face în funcție de marca și de modelul mașinii, precum și de recomăndarile producătorului.

Verificarea sistemului de iluminare – O vizibilitate bună ne ferește de pericole atât pe noi, cât și pe ceilalți participanți la trafic, iar dacă, în timp, unele faruri se mătuiesc atunci va trebui ca acestea să fie polișate pentru a permite trecerea luminii. În cadrul reviziei auto periodice sunt verificate fazele scurtă și lungă, semnalizările, stopurile și luminile de marșarier, însă această operațiune trebuie făcută ori de câte ori pornești la drum.

Verificarea sistemului de climatizare – Se recomandă ca o dată pe an să se facă o igienizare a sistemului de climatizare pentru că, în acest fel, se evită apariția bacteriilor și acarienilor care produc un miros neplăcut și care îți pot pune sănătatea în pericol.

Verificarea bateriei – De regulă, în funcție de calitatea constructivă oferită de producători, durata de funcționare a unei baterii auto este de până la 4-5 ani, dar dacă parcurgi cu regularitate distanțe mari, unele pot rezista chiar şi 6-7 ani. În schimb, dacă vei parcurge doar distanțe scurte, prin oraș, perioada de încărcare a acesteia va fi scurtă și nu va avea timp suficient pentru a se regenera. Durata de viață a depinde de numărul consumatorilor, iar dacă acesta crește, automat va crește și cererea de energie și, implicit, momentul ieșirii din serviciu al bateriei va fi mai aproape.

La câți kilometri se schimbă distribuția

Esențială în funcționarea fără probleme a unei mașini este și distribuția, mai ales dacă automobilul pe care îl conduci este mai vechi. Pentru cei care nu știu, distribuția reprezintă un sistem auxiliar al motoarelor convenționale cu ardere internă, care are rolul de a corela umplerea cilindrilor motorului cu amestec carburant, pe de-o parte, iar pe de altă parte de evacuare a gazelor arse. Pentru a preveni defectarea distribuției, mai ales în timpul condusului, se recomandă schimbarea kit-ului între 60.000 și 90.000 de kilometri, în cazul distribuției pe curea, și între 180.000 și 210.000 de kilometri, pentru distribuția pe lanț.

Alte sfaturi și recomandări

Specialiștii americani de la American Automobile Association (AAA), citați de CBS, spun că fiecare mașină este construită astăzi pentru a putea rezista cel puțin 400.000 de kilometri. Însă, dincolo de acest aspect, este esențial ca utilizatorii să aibă grijă cum le întrețin. De aceea, experții de la AAA recomandă câteva reguli de întreținere de bază care ar trebui să prelungească viața mașinii pe care o ai în propriul garaj, și anume:

  • Programează-ți întreținerea mașinii conform planului de service inițial al producătorului.
  • Între revizii, verifică fluidele mașinii și presiunea din anvelope măcar o dată pe lună.
  • Dacă mașina pe care o conduci are peste 150.000 de kilometri, verifică furtunurile și curelele, asta pentru că părțile din cauciuc se pot deteriora. Pe mașinile moderne acest lucru este greu de observat, așa că apelează la un mecanic specializat.
  • Verifică periodic cureaua sau lanțul de distribuție deoarece, dacă acest element se deteriorizează, problemele pe care le poate cauza la nivelul motorului pot fi foarte mari, iar reparațiile foarte costisitoare.
  • Verifică geometria roților pentru a evita uzura anvelopelor. Un semn clar în acest sens îl reprezintă faptul că mașina nu merge perfect în linie dreaptă la viteze mici atunci când lași volanul din mâini.

Vezi şi ce lucruri nu trebuie să lipsească niciodată din mașina ta!

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (4)

BucovNaiv   •   14.08.2024, 15:02

200.000km pt lant distributie e o greseala enorma. Risti sa strici motorul. Mai ales pentru o masina care circula 80% in oras, unde uzura este probabil dubla. 120k km e rezonabil

michi   •   13.03.2024, 16:47

Ca de obicei articol de 2 lei. Eu am masina de noua si constructorul a solicitat revizia la 1 an sau 20.000 km, distributia la 120.000 km. Vine "Gica" acum sa spuna ca stie el altceva, probabil de la Titi Aur care le stie pe toate!!!

K62i   •   13.03.2024, 08:09

Daca se schimba uleiul si filtrul de ulei atunci si celelalte filtre ca la date sau km diferiti nu mai tine minte nimeni cand au fost si care dintre ele au fost schimbate, mai mult filtrele sunt importante pentru functionare motoarelor asa ca nu avem noi combustibili sa tina filtrul 35 sau 60 km sau 25 sau 40 mii pentru filtru de aer, mai greu ,unde este mult praf sau combustibili cu impuritati sa se schmbe totul la scadenta schmbului de ulei!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Adevarul.ro
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Observatornews.ro
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac
HOROSCOP
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI