Într-un dosar în care sunt inculpate 20 de persoane din clanurile Chiroaica și Spoitoru, Kany a fost condamnat la 9 ani și trei luni de închisoare sub acuzația de tentativă la omor calificat. Dosarul este la Curtea de Apel, iar o soluție este așteptată pe 25 noiembrie 2020, informează portalul instanțelor. Nu este singurul episod violent în care a fost implicat Kany Spoitoru.

Cum își pedepsea, cu sabia, rivalii interlopul Kany Spoitoru în pofida poliției pe care o sfida
Florin Avram, zis Kany Spoitoru

În acest dosar, Kany, care a fost reținut pe 27 februarie 2018, a fost arestat preventiv în două perioade:

  • de la 27.02.2018 până la 22.06.2018;
  • de la 20.12.2019 până la 21.07.2020.

Membru al clanului Spoitorilor, Kany este acum în arest la domiciliu, măsură menținută pe 11 noiembrie de Curtea de Apel. Perioadele de arest la domiciliu sunt:

  • de la 22.06.2018 până la 20.08.2018;
  • din 21.07.2020.

Condamnat la 9 ani și trei luni de închisoare

Pe 23 septembrie, Kany a fost condamnat de Tribunalul Ilfov la 9 ani și trei luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat.

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

Pe 15 februarie 2019, și victima a fost condamnată la doi de închisoare pentru instigare la infracţiunea de tentativa de omor calificat. I-au fost indisponibilizate pistolul şi a un cartuş nefolosit, aflat pe țeava armei.

Persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal. În schimb, Spitalul Elias, unde a fost internat Bălălău, trebuie să primească 2.624,49 lei, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale.

“Câte bătăi au fost acolo, nu-ți mai trebuia nimic, dacă le vedeai”

Nu este primul episod violent în care a fost implicat Kany Spoitoru. Un insider povestește, pe o înregistrare audio, detalii de la o bătaie din 2013.

Cum își pedepsea, cu sabia, rivalii interlopul Kany Spoitoru în pofida poliției pe care o sfida
Florin Avram, zis Kany Spoitoru

“E vorba de un restaurant din Berceni. Câte bătăi au fost acolo, cu toți, cu Mircea Nebunu, din clanul Sportivilor, cu Cristi Calu, veteran din aceeași grupare, cu Kany… Dacă vedeai «omoruri» ce-au fost, nu-ți mai trebuia nimic…”, a relatat un insider din lumea subterană din Capitală.

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF
Recomandări
PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

Poveștile acestea, mai vechi, au însă înțelesul lor, pentru că sunt rădăcinile unui comportament violent, tolerat de poliție și, deseori, de magistrați. În ultimele luni, pare că forțele s-au mobilizat.

“Kany Spoitoru, băiatul lui Dorel Spoitoru, l-a tăiat pe un interlop în fața mea, în fața mea, ești nebun! I-a băgat o sabie în piept și a ieșit așa, baioneta aia, prin spatele omului!”, povestește martorul scena terifiantă.

Rivalul interlop tăiat a scăpat ca prin minune.

  • Ca în multe episoade care se petrec în lumea subterană, martorii acestor confruntări sângeroase între clanurile care luptă pentru putere pe terenul infracționalității nu depun nicio mărturie despre incidente, “de frică”.

Manelist, lovit cu pumnul: “A vrut să-i dau taxă de protecție, dar nu m-am supus”

În noiembrie anul trecut, a informat Cancan, Kany Spoitoru a reapărut în prim-plan, după ce, la o petrecere, l-a bătut pe manelistul Tzancă Uraganul. 

Cum își pedepsea, cu sabia, rivalii interlopul Kany Spoitoru în pofida poliției pe care o sfida
Manelistul Tzancă Uraganul
Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?
Recomandări
Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?

Acesta cânta alături de Sorinel Puștiul, când a avut loc incidentul: s-a trezit cu un pumn în plină figură de la Kany și nici nu a avut timp să reacționeze. Momentul a fost surprins de un alt petrecăreț, cu telefonul, și “urcat” pe internet. Cei prezenți au sărit imediat pentru a-l ajuta Tzancă.

De altfel, Tzancă Uraganul a povestit că se întâmplă de multe ori ca banii din dedicații să îi fie ceruți înapoi cu dobândă și că a fost bătut din cauză că nu a vrut să îi plătească interlopului taxă de protecție. 

“A vrut să-i dau niște bani, iar eu nu m-am supus. Cunosc genul acesta de oameni care, când văd că un solist primește mulți bani din dedicații, trimit pe cineva sau cer chiar ei bani. Petrecerea era în familia lui, avea spate. Am depus plângere”, a povestit Tzancă Uraganul la “Acces Direct”.

Libertatea a scris recent despre cum au devenit maneliștii “sclavii” interlopilor și cum au declanșat adevărate războaie între grupările din Capitală

“Tu ești bogat, ești lăutar, vrei să fii și șmecher acum?” vs. ”Dacă erai în altă parte, ți-o luai!”

Scandalul dintre Kany și Tzancă a declanșat un adevărat tumult în lumea interlopă, mai ales că în sprijnul lui Tzancă a apărut și Miraj, fratele său. Și familia lui. S-a implicat și Dorel Spoitoru, tatăl lui Kany, care, într-o postare pe rețelele sociale, i-a transmis lăutarului: “Dacă vreau, te trezești cu cinci mașini după tine! Tu ești bogat, ești lăutar, vrei să fii și șmecher acum?”.

Cum își pedepsea, cu sabia, rivalii interlopul Kany Spoitoru în pofida poliției pe care o sfida
Florin Avram, zis Kany Spoitoru

”Ai ridicat mâna la mine! Am vrut să ți-o dau și eu, dar n-am ajuns. Dacă eram în altă parte, nu mai făceai tu așa, că știai că ți-o iei”, spune Tzancă. ”Dau șase saci de bani și se poate rezolva orice problemă”, încerca să fie împăciuitor tatăl lui Tzancă, într-un live pe rețelele sociale.

Consecința acestui scandal: pe 29 noiembrie, scria Wowbiz, manelistul ploieștean a făcut plângere la poliție, iar pe 20 decembrie, Kany a fost arestat preventiv, sub acuzația de șantaj.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Leguma care îngrașă mai mult decât ciocolata. Mulți români o consumă în special în perioada postului, dar nici nu știu câte calorii are
FANATIK.RO
Leguma care îngrașă mai mult decât ciocolata. Mulți români o consumă în special în perioada postului, dar nici nu știu câte calorii are
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI