„Practic, cei care se află în situație de corigență pot avea o notă în plus, deci se permite pentru ei acordarea unei note în plus față de minim, astfel încât ei să poată avea șansa de a remedia această situație”, a declarat Ligia Deca.
Un elev trebuie să aibă minimum N+3 note la o materie, adică profesorul va pune cu cel puțin 3 note mai mult decât numărul de ore pe săptămână la acea materie, la clasă, informează Edupedu.
„La fiecare disciplină de studiu/modul se încheie anual o singură medie, calculată prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor la cel mai apropiat număr întreg. La o diferență de 50 de sutimi, rotunjirea se face în favoarea elevului” se precizează în Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ, la articolul 109, alineatul 1.
Media generală anuală este calculată conform articolului 109, alineatul 4 din Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) 2022.
„Media anuală generală se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, prin rotunjire, a mediilor anuale de la toate disciplinele/modulele și de la purtare”, se arată în actul normativ.
Potrivit unui document trimis de Ministerul Educației către inspectoratele școlare, examenele de corigență pentru elevii de clasele primare, gimnaziale, liceale și profesionale au loc în perioada 3-14 iulie,
Elevii din clasele terminale de liceu, care au trecut examenul de corigență, se pot înscrie la examenul de bacalaureat – sesiunea august 2023, în perioada 17 – 24 iulie 2023.
„Elevii claselor terminale de liceu, ai învățământului profesional și ai stagiilor de pregătire practică, care au promovat examenele de corigență în sesiunea 3 – 14 iulie 2023, se pot înscrie la examenul de certificare a competentelor profesionale, sesiunea august 2023”, conform notei trimise de Ministerul Educației.
În situația în care curriculumul este organizat pe module, se desfășoară o sesiune specială de examene de corigență, în ultima săptămână de cursuri a anului școlar, pentru elevii care nu au promovat modulele, indiferent de numărul de module nepromovate.
Ligia Deca a anunțat marți, la finalul unei întâlniri cu reprezentanții sindicatelor, ai elevilor și părinților, că deocamdată calendarul examenelor naționale rămâne neschimbat.
Greva din Învățământ a intrat în cea de-a treia săptămână. Potrivit datelor prezentate marți de Ligia Deca, în prezent se află în grevă generală 170.000 de angajați din Educație.
FOTO: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro